Un director dintr-o zonă de nord a țării (T.A.M.) și-a asumat raportul întocmit de Curtea de Conturi, un raport public din care reiese că nu există puncte de vedere divergente din partea conducerii școlii.
Oare când i-a crescut nasul cel mai mult directorului: când a fost de acord că un singur cadru didactic nu a făcut grevă din acea unitate de învățământ în 2023 sau când i-a pus la dispoziție deciziile de suspendare a contractului de muncă pe perioada grevei?
Cu siguranță a făcut ,,directorul Pinochio” un gest nobil de curaj pentru a acoperi faptele și ilegalitățile unui alt fost director (G.I.T.). E de-a dreptul emoționant să vezi atâta devotament frățesc: să te încurci în minciuni, să îți pui semnătura la bătaie, să îți asumi mizeriile unui fost director și să te lași prins cu nasul lung cât coridorul școlii în numele unei mizerabile solidarități între fotolii și nu numai.
Sau să fie vorba despre o amnezie managerială selectivă sau de un ,,talent” pentru o contabilitate paralelă?
Se pare că distinsul ,,director Pinochio” nu a realizat că atunci când ,,fabrici” povești pentru audit, e bine ca niște dovezi să nu apară pe unde nu trebuie.
Dar, lucrurile nu se opresc aici deoarece există o capodoperă a contradicției: două documente emise de aceeași platformă și aruncate ca dovezi se bat cap în cap fix pe chestiunea pe care raportul trebuia să o lămurească.
Să reușești performanța să te contrazici singur, folosind propriile instrumente administrative este artă pură.
Când ,,directorul Pinochio” și- a dărâmat propriile minciuni cu hârtiile semnate și ștampilate nu a mai realizat o gafă de management, acesta a fost autogol.
Ce poate însemna refuzul de a comunica despre fapte, documente, rapoarte și semnături?
Reacția clasică: în lipsa unor argumente logice sau acoperire legală, ,,directorul Pinochio”activează scutul de protecție – taie vorba, devine ostil și se ascunde în birou sub privirea ironică a unei subalterne deja perfecționată în arta de a minți fix după modelul șefului.
Inițial, subalterna ridica din umeri cu o inocență de înger că nu are de unde să știe ce conține documentul, doar nu-i apărea numele pe el. Însă, pe măsură ce conversația avansa, știa fix și anexa buclucașă cărui punct din document îi era atașată.
E o evoluție spectaculoasă: de la nu știu- nu îmi apare numele pe document până la expert în structura internă a documentului.
Când ai rămas fără acoperire pe hârtii, nu se mai vorbește nici de eroare umană, nici de neatenție birocratică, nici de o simplă neînțelegere, ci de o provocare orchestrată cu PREMEDITARE.
Dar, din nou, subalterna buclucașă a mai scăpat câteva cuvinte care le-au dat de gol strategia.
Se pare că toamna a început cu un sezon de abuz de putere ieftin. Scăparea subalternei buclucașe este dovada că acțiunea nu avea nicio legătură cu legea, ci cu șablonul cunoscut, folosit și de alți foști directori.
Minciunile ,,directorului Pinochio” nu s-au oprit la aspecte legate de un simplu angajat. Fabulațiile administrative au trecut de la nivelul de amator la cel de anvengură instituțională, manipulându-se date privind evaluarea externă a grupelor de grădiniță din subordine.
Raportul ,,Curții” bifează senin că Ministerul Educației a emis un ordin pentru toate tipurile de grupe. Concluzia este de-a dreptul triumfală: toate condițiile sunt îndeplinite. Evident, ,,directorul Pinochio” nu are nimic de obiectat: tace și încuviințează raportul. Doar că documentele oficiale ale ARACIP îl contrazic frontal. Așadar, din pixul și tăcerea complice a ,,directorului Pinochio” autorizarea alternativei educaționale s-a transformat magic în raport într-un cec alb pentru toate grupele de preșcolari din unitate.
Este de-a dreptul fascinant cum un ,,director Pinochio” nu are nimic de obiectat la un raport public care conține falsuri evidente, atâta timp cât acele falsuri îi acoperă spatele lui și a altor câțiva foști directori și inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării.
Când jocul unui astfel de ,,director Pinochio” a ajuns la acest nivel este deja confirmarea că realitatea instituțională se inventează pe loc, iar actele oficiale devin opționale (când vine vorba de ascuns ilegalități).
Tabloul imposturii nu ar fi complet dacă s-ar referi doar la minciuni. Însă ,,directorul Pinochio” navighează lejer prin rapoarte oficiale măsluite, pe care și le asumă fără nicio tresărire de conștiință pentru a acoperi abuzuri și ilegalități. Tabloul nu ar fi desăvârșit fără ajutoare: subalterni, colaboratori și alte personaje care lucrează la comandă despre care se va mai auzi.
O strategie managerială redusă la minciuni, manipulare de documente, inclusiv ale ARACIP sau diverse forme de intimidare, atunci nu se mai poate vorbi de o conducere școlară, ci de o rețea de complicități.
Singura problemă a ,,echipei” este că oricât de lung ar crește nasul unui astfel de director și orice comandă va trebui să o execute, hârtiile oficiale rămân negru pe alb.
Minciuna are întotdeauna picioare scurte, poate prea scurte pentru a fugi de ,,propriile dovezi.”
Sunt coduri care nu au simțul umorului și nu se lasă înduplecate de poveștile ,,directorului Pinochio.”
Atunci când nasul crește în documente instituționale și în loc de comunicare alegi a fi marionetă, se uită un singur lucru: pe documente există semnătura unui director, nu a celor care trag sforile. Iar anumite scuze nu anulează acțiunea, ci confirmă intenția.
Maria Tudose