La un Inspectorat Școlar din nordul țării unii inspectori școlari au știut dacă își păstrează funcțiile de conducere și pentru anul școlar 2023- 2024 din data de 28 august a anului curent, alții din data de 29 august a aceluiași an.

          Ultima actualizare a posturilor în platforma informatică a Ministerului Educației s-a realizat în data de 30 august 2023. Dacă posturile sau catedrele și orele unde sunt titulari aproape toți inspectorii școlari s-au publicat în vederea ocupării de către cadrele didactice doritoare, există și excepții.

Postul eliberat în urma numirii prin detașare în interesul învățământului a unui inspector școlar ,,galben” (F.M.) de la acest Inspectorat Școlar din zona de nord a țării se pare că nu a apărut în platforma informatică.

O explicație poate fi faptul că este fina președintelui Consiliului Județean și atunci își permite acest lucru în această zonă.

O altă explicație poate fi că acel post trebuie ocupat ,,pe sub mână” de un cadru didactic ,,cu dedicație” și atunci nu trebuie să apară și publicat imediat după eliberare.

Prin urmare, dacă inspectorul de specialitate de la acest nivel oferă un astfel de model în această zonă a țării, atunci nu este de mirare de ce și directorii de la unele unități de învățământ care coordonează același nivel de învățământ procedează la fel, urmând ideea că unele posturi trebuie să fie ocupate de anumite persoane la o anumită etapă și printr-o formă deja atât de des folosită în această zonă.

Maria  Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *