Există unii directori care beneficiază de susținerea culorilor și datorită faptului că îi au la mână pe unii dintre foștii colegi inspectori.
Pe vremuri, nu bine se usca cerneala pe hârtie că începeau demersurile pentru ascunderea unor fapte. Apoi s-a folosit telefonul. În zilele noastre e- mail-ul este cel care face ca informațiile să ajungă din capitală în aceeași zi în care sunt expediate din teritoriu pentru a fi aranjate hârtiile și protejați directorii și susținătorii acestora. Totul în detrimentul beneficiarilor.
Acesta este un joc periculos pentru unii dintre participanții la joc, deoarece unele reguli simple de joc sunt încălcate de ei, neglijând faptul că își expun funcțiile pentru a păstra directori compromiși pe toate planurile.
Unele detalii se găsesc doar în unele mesaje, iar directorul protejat (G.I.T.), prin activitatea întreprinsă, vulnerabilizează sus- numiții binevoitori, cu sarcini de supra- protecție a celor cu funcții în teritoriu, de care au ajuns să râdă și femeile de serviciu.
Fie că este vorba despre uși închise, lumini deschise, ședințe ordinare, respingeri de propuneri, referate sau aprobări de concedii, situația este aceeași pentru protectorii din capitală și în decembrie, și în ianuarie și în martie a.c. Dar, probele există. Chiar dacă nu sunt solicitate încă (sau unele se cred acoperite de referate făcute pe picior și bazate pe acțiuni ulterioare), deoarece nu fac parte din marea mușamalizare de rang înalt, acestea se vor afla. Și atunci se va ști cine pe cine protejează, acoperă sau mușamalizează și de ce.
Să nu uităm că interesul primordial al educației este copilul. Dar nu pentru unii directori (G.I.T.), inspectori școlari (fie ei și prieteni ,,de cursă lungă” cu astfel de directori) sau secretari de stat.
Directorii orbiți de răzbunare nu pot avea o abordare obiectivă, firească și să practice egalitatea de tratament. Aceștia sunt adepții discriminării, inechităților, abuzurilor, favoritismelor și a instigărilor.
Iar susțintorii acestora, purtători de cizme cu care s-au plimbat afară, (P. O.), chiar și în spații unde igiena nu suportă compromisuri, nu se dau înapoi de la diverse aprobări, care nu sunt susținute de nici o simplă metodologie în baza căreia își exersează votul, dar, pe care din păcate nu o cunosc și atunci nu o nici aplică sau o ignoră, considerând că se poate.
Au fost și alții care au dat o mână de ajutor: pontatorii unor angajați care au fost plătiți în activitate, chiar dacă s-au odihnit acasă, sau pătitorii acestora. Să nu uităm de cei care au venit de acasă pentru a închide o ușă și a păstra cheia pe dinăntru, sau de cei care au încurcat atât de tare treaba pe vremea când nu s-au putut descurca în funcții managerile, de cred că acum vor fi în stare să îi ajute pe alții mai afundați în activități ce intră deja în alte sfere.
Dacă cei din capitală au ajuns să coboare până la nivelul încălțărilor adepților unui director compromis, atunci direcția educației este una total greșită și modul de acțiune a persoanelor cu responsabilități înalte în acest domeniu este la nivelul unui joc de copii.
Maria Tudose