Vă prezint un alt fost inspector școlar ,,de foc” (,,fulg de nea,” cum i se spunea în cadrulul unui ISJ din nordul țării), F. M.

Acest ,,mare inspector” (,,mare” pentru că a făcut atâtea lucruri, încât am putea scrie tomuri întregi despre faptele acesteia) cât timp a fost ,,membru ISJ” a făcut toate lucrurile:

  1. cum i s-au cerut;
  2. la bunul plac.

De ce spun aceasta?

Deoarece a început să execute la comandă și apoi, după ce ,,a crescut,” a făcut lucrurile după bunul plac, iar ceilalți (din conducerea ISJ) nu au mai intervenit. Lucrurile au luat o așa întorsătură încât, acest fost inspector școlar era trimis ,,să rezolve situații”, ,,să pună cu botul pe labe” oameni și să declanșeze represalii la cei ce aveau curajul să se împotrivească.

În acest articol vor fi informații legate despre unele cursuri și despre anumite acțiuni ale acestui distins fost inspector școlar.

Putem discuta de integritatea unui fost inspector școlar (F.M.) de la un Inspectorat Școlar Județean atunci când  mergea pe toate drumurile județului cu un şofer în timpul serviciului acestuia ca muncitor de întreținere la o instituție de învățământ din B.M. ?  Era angajat acolo doar pentru a semna condica și a- și lua leafa, căci ,,fișa postului” și-o îndeplinea ca șofer în ,,scopul cinstit” al doamnei inspector.

Oare și combustibilul era decontat de ISJ – ul acelei zone?

Probabil. Deoarece în anumite ,,ieșiri” acest domn ducea și alte foste sau actuale doamne inspector școlar cu mașina. Nu am spus inspecții (chiar dacă unele erau șefe la inspecția școlară), deoarece nu consider că ai nevoie de un prosop la o inspecție școlară atunci când mergi cu o altă colegă în timpul serviciului, dar îl uiți în mașina șoferului.

Dar când și familia șoferului e toată angajată în diferite moduri în sistemul de învățământ, nu e o coincidență cam mare?

Soția din bucătar a ajuns cadru didactic (aceasta nu ar fi o problemă), iar cele 2 fete și-au început activitatea tot la instituția unde tata era muncitor de întreținere prin metode diferite.

Cum s-a putut ca în fiecare an pe vremea aceea, ambele să aibă posturi în aceeași instituție? Nu pare suspect?

Dacă acele posturi, pe care le-au ocupat ar fi fost scoase (public și la timp în aplicația națională a posturilor) vacante sau rezervate de către directorul instituției ar fi fost ocupate oare de aceleași persoane?

Dar sutele de educatoare din județ, obligate să facă cursul de ,,educator puericultor,”  printr-o oarecare firmă se poate spune că a fost sau nu a fost un abuz ? Trebuie șă știți că aceste cursuri erau pe bani. Și au fost obligatorii. ,,Dacă nu ai curs de educator puericultor nu vei mai putea profesa ca educatoare la grupele de antepreşcolari, respectiv copii între 2-3 ani, sau la grupele de grădiniţă unde sunt înscrişi copii sub trei ani” declara d- na fost inspector școlar în instituțiile de învățământ din acea zonă.

Câți bani se pot face oare din aceste cursuri ?

Mai mulți de o grămadă. Și toți acești bani sunt bani buni.

Dovezi sunt multe: declaraţii de avere, dosarele cursurilor de formare, de unde rezultă specializările formabililor şi numărul acestora. Pot fi întrebate şi cursantele dacă au fost obligate să facă cursul sau care a fost motivaţia pentru care au făcut cursul şi ce au învăţat la acest curs. Dar şi orele la care s-a desfăşurat acest curs este iar un aspect important pentru a vedea corectitudinea acestui fost inspector școlar.

D- na inspector a desfăşurat în trecut şi cursuri de titularizare pe 600 lei. Probabil în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi finalitate ca şi cursul amintit mai sus. Iar la acest curs, ca și în multe alte activități, a avut ajutoare.

D- na inspector a realizat şi activităţi de formare dar şi de examinare şi evaluare a programelor de formare profesională. Dar în același timp era şi inspector școlar. Era sau nu era vorba de incompatibilitate ?

Dar, despre acestea și alte cursuri vechi și unele încă actuale, dar și despre unele proiecte veți afla în articolele următoare.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *