Așa cum am spus în articolele anterioare am început a arăta evoluția unor inspectori școlari, foști sau actuali ai ISJ din zona nordică, care ori sunt certați cu calea legală, ori sunt neprofesioniști, ori sunt în slujba unui partid sau a unei culori. Luați toți împreună fac parte dintr-o mafie care câteodată rezistă schimbărilor politice care au trecut peste ei, ,,politica” lor fiind cea de nepotism, relații, favoritisme etc. Ținând cont de cele precizate mai înainte, de data aceasta un fost inspector școlar este cel despre care vor apărea precizări, un fost inspector care a făcut mari furori în acest ISJ din nord pe vremea când era în funcție (C.B.)

În mediul lor din ISJ i se spunea ,,păsărica șerpoaică.” Această doamnă are o istorie deosebită. O altă ,,mare vedetă” (D.A.) a adus- o în ISJ pe funcția de inspector școlar de management educațional, înainte de plecarea ei pe funcția de director la o unitate mai mică (CJRAE), unitate pe care a ținut-o în suspans o perioadă pentru a ajunge la conducerea acesteia (aproximativ 1 an). Iar la terminarea mandatului de inspector școlar general adjunct (D.A.), ghiciți cine i-a semnat decizia de numire ca director la C.J.R.A.E.? (C.B.) Pentru că o mână spală pe alta și pentru că această distinsă doamnă (C.B.) a vrut ,,să- și plătească polițele” pentru care a ajuns în ISJ.

            Să nu uităm că această doamnă, fost inspector școlar, era colorată în galben atunci și sigur că s-a văzut necesitatea de a pune un spion galben (chiar dacă cu concurs) într-un ,,lan de maci roșu.” Nu a fost singurul spion galben, mai exista încă unul care a ajuns în poziția respectivă datorită unei sărbători a Paștelui celebrată înainte de d-na A.M. (S.S. în acea perioadă), fostă colegă de școală a acestui domn (așa se lăuda acesta).

Această distinsă doamnă (C.B.) în data de 5.05.2017 verifică și semnează procedura de organizare și desfășurare a concursului de inspector școlar – elaborată de inspectorul M. D. C. (care, vă reamintim că și-a elaborat procedura și pentru propriul concurs de inspector școlar în 2015 la care a participat și C.B. ca și candidat). Nimeni încă nu a fost tras la răspundere pentru acest concurs și nu s-a reorganizat deloc la o dată ulterioară, nerespectându- se ceea ce a comunicat Ministerul Educației. Iar numirile prin detașare pe funcțiile de inspectori școlari în anii ulteriori, doar a unora, are legătură cu cei care ar fi trebuit sancționați și pentru acest concurs.

Haos a fost și la concursul de directori din 2017. Întocmirea procedurilor pentru concursul de directori din 2017 în baza metodologiei de concurs sunt o dovadă a neprofesionalismului acestei doamne (C.B.), ce a avut calitatea de președinte al comisiei de organizare a acestuia. Și această d-na inspector școlar general adjunct (C.B.) a finalizat ,,foarte bine” și această etapă, pentru care dovezile majoritare sunt la îndemâna oricui – pe site-ul ISJ. Și calificativul a fost și pentru acel an: foarte bine.

Modul de ,,gestionare” al inspecțiilor școlare, folosite în alte scopuri decât cele legale: intimidare, control, subordonare prin inspectorii școlari ai departamentului pe care îl coordona, este de luat în seamă ca instrument folosit când s-a bucurat de funcția de inspector școlar general adjunct.

Ilegalitățile de la mobilitatea personalului didactic, împreună cu inspectorul V.F., care nici măcar nu elibera la timp deciziile și obliga directorii să primească profesorii în activitatea școlară fără a le putea întocmi un contract individual de muncă la timp ar fi un alt aspect al activității defectuoase al acestui fost inspector școlar.

Mușamalizarea ilegalităților de la instituțiile de învățământ particular (de exemplu: Școala Primară ,,Ep. Dr. Alexandru Rusu”, Grădinița Teddies, etc.), perturbarea programului unităților școlare pentru activitatea de evaluare a directorilor, ,,relația cu inspectorii de la minorități” (unii potrivit studiilor nici nu aveau ce căuta în ISJ – de exemplu inspectorul școlar T.A.) și nu în ultimul rând proiectele, proiectele pe bani, în care au fost amestecați și alți inspectori școlari care au ieșit din ISJ pe ușa din dos (D.A. – trimisă la catedră, F.M. – corupție pe mai multe paliere, F.N.) fac parte din palmaresul unui fost inspector colorat într-o altă culoare care s-a dedicat trup și suflet culorii care guverna în acea perioadă: roșu (aici miroase puțin a trădare). Deci spion simplu, devenit spion dublu.

Toate aceste lucruri sunt motivate foarte bine din punct de vedere al dovezilor și vor fi scoase și arătate eșalonat în funcție de nivelul de implicare al fiecăruia în această mafie educațională.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *