În zona noastră sunt reprezentanții ai mai multor ramuri sindicale. În partea educațională sunt 2: SLIMM și Sindicatul din Învățământul Preuniversitar ,,Spiru Haret”.
Câteodată se fac schimbări de la un sindicat la altul (de exemplu I.C.).
Ce este trist este că anumiți oameni din sindicat nu mai desfășoară activitate sindicală, pentru că ei sunt sub comanda ISJ (lucruri verificabile). ,,Cumpărarea” liderilor de sindicat din zona noastră de către culoarea galbenă sau a unor membri de culoarea galbenă (H.C.A.M.) este o practică. Unii reprezentanți de vârf din zona noastră sunt corupți, ,,cumpărați” de ISJ.
Cum?
Activitate în proiecte (unele inițiate de foști directori, preluate de actuali directori și inspectori – în care sunt implicați și reprezentanți ai sindicatelor, de exemplu – proiectul inițiat de un fost director roșu, care a fost afectat de marea schimbare din ianuarie 2021, D.A.), numirile directorilor sau a directorilor adjuncți din ianuarie 2021, soții de lider menținute în fotoliul de director (soția lui P. D.), soții de lideri (soția lui I. C.) transferate prin schimb de posturi și detașate an de an până la pensionarea uneia din cele 2 participante la pretransferul prin schimb de posturi etc. Directorul de atunci al acelui colegiu tehnic la care s-a transferat soția liderului (I.C.) este actualul inspector școlar general adjunct galben (P.V.G.)
De aceea se întâmplă anumite lucruri, de exemplu – controlul ISJ asupra sindicatului. Un caz recent: o grupă sindicală dintr-o unitate de învățământ a făcut un lucru deosebit: a schimbat liderul de sindicat. Nu este o problemă. Dar, conform statutului, ,,membrii au dreptul de a fi aleși în structurile de conducere ale grupei sindicale organizate la nivelul instituției.” Deci metoda a fost una ilegală: s-au înțeles pe la spate și au făcut hârtii la județ. Trebuia o ședință de alegeri, cu vot. Dar, totul s-a făcut pe la spate cu acceptul liderului de la județ (P. D.). Dacă acesta este modul de acțiune al sindicatului în prezent, atunci ceilalți membri cum vor fi reprezentați de acești oameni acum când ar trebui să sprijine angajații și să îi așeze la masa dialogului?
Se mai poate preciza că din biroul executiv al Sindicatului ,,Spiru Haret” din zona noastră fac parte: președintele – administrator de patrimoniu la școala unde soția este director și vicepreședintele – secretara aceleași școli.
De asemenea, acești lideri de sindicat nu obiectează deloc în ultimul timp la ședințele de consiliu de administrație ale ISJ când sunt lucruri și obiective foarte importante de discutat, de exemplu – marea schimbare a directorilor din ianuarie 2021, fiind implicați în proiecte împreună cu inspectorul școlar general. Dar nu au reacționat nici la modificări ce nu sunt în cadru legal ale unor situații, fapte și schimbări ale unor directori, toate făcute la ordinul șefei ISJ (H.C.A.M.), care ,,taie și spânzură” după propria sa minte, ce nu e deloc compatibilă cu cea a unui manager, ci cu a unui profesor de limba și literatura română de la un colegiu prestigios din zonă, căreia i-au ,,urcat fumurile la cap” când a fost 2-3 zile director al acelui colegiu, înlocuitor al unui director excepțional al acestei zone (H.C.), de asemenea fost inspector la ISJ cu ceva vreme în urmă. Atunci a gustat din ,,dulceața puterii.”
Maria Tudose