Într-o zonă de nord a țării un director abia așezat într-un fotoliu (T.M.) își face propriile scenarii în care ,,mobilitatea” profesorilor se pare că e un fleac, care nu-l privește. Cu un gest teatral, pisica este pasată unui inspector școlar (F.M.) de la un Inspectorat Școlar Județean din aceeași zonă a țării. Nu este vorba de decor. Totuși, surpriză: se revine cu un comunicat. Unii sunt convinși că dacă un ,,conciliu director” va aproba piesa, totul se termină în aplauze. Un spectacol ieftin, dar cu pretenții de ,,premieră.”
Să ocupi un post, dar să alegi să lucrezi pe altul ca suplinitor, convins că ești mai tare decât un titular și că faci ce vrei, doar ca să prinzi apoi o titularizare pe viabilitatea postului sunt aspecte care se pot derula cu ,,binecuvântarea” unui director, care, se pare că se încăpățânează să confirme că ,,depinde” cum se aplică legea.
În loc de liste cu beneficiarii direcți sau de un program de lucru unii directori practică odele siropoase. Organizarea nu e poezie. Responsabilitatea nu se rezumă la bomboane fondante. O școală nu este cenaclul de la căminul cultural.
Salvarea școlii nu stă în antet, problemele reale trebuie rezolvate. Tergiversarea ,,miroase” a altceva. Când unii angajați nu au toate actele necesare pentru angajare, nu ,,arde” antetul. Lozincile și mesajele siropoase sunt pentru spectacol. Starea de bine a dascălilor se traduce prin: organizare, planificare, monitorizare și evaluare. Când organizarea lipsește, e limpede cum va arăta evaluarea.
Bucuria profesională nu înseamnă baloane colorate, ci profesionalism, legalitate, corectitudine, obiectivitate, transparență. Starea de bine nu se obține cu un management aflat pe ,,butonul reluare,” ci cu unul coerent. Un director care chiar ține la copii nu face greșeli de începător. Iar grija pentru toți copiii se arată ascultând cu ambele urechi, nu doar cu una după preferințe.
Când un director nu cunoaște lucrurile, poate deveni victima propriei neștiințe. Când însă le cunoaște și trage de timp, înseamnă că are alte interese. Oricum hotărârile ,,conciliului director”sunt pe semnătura directorului. Neînțelegerea specificului unui nivel și amânarea vin la pachet cu consecințele care nu întârzie să apară.
Validarea de către consiliul profesoral a fișelor de autoevaluare/ evaluare ale cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar pentru anul școlar în curs nu are nimic de-a face cu: prezentarea și evaluarea fișelor de autoevaluare în vederea acordării calificativelor. Validarea nu e spectacol, e procedură. Iar procedurile nu sunt spectacole de sezon. Împărțirea calificativelor nu este tombolă. Metodologiile trebuie citite și respectate chiar și de către directori. Conțin termene și atribuții pentru comisii și consilii. Dar, desigur : doar dacă sunt deschise și citite.
Când un director nu cunoaște atribuțiile secretarului se vede din primele ședințe. Când secretarul pleacă înainte de a se semna procesele verbale, directorul îi dă voie. Iar când directorul una spune și alta face, nu e strategie, ci minciună. Credibibitatea și respectul nu se impun, se câștigă. Funcția nu aduce doar privilegii, ci și responsabilitate. Pentru povara responsabilității e nevoie de coloană vertebrală, nu doar de scaun.
Când nu ai grafic, nici tematică, dar vrei să apară neaparat în procesul verbal că le-ai prezentat într-un consiliu, nu mai e management, e farsă birocratică. Unii directori n-au cum să scape de vechile metehne : cred că hârtia minte frumos pentru ei, chiar dacă realitatea îi dă de gol.
Orice director care confundă responsabilitatea cu ștampila și procesul verbal rămâne doar ,,un figurant cu antet.” Metodologiile, termenele și atribuțiile nu sunt opționale. Directorii nu sunt ,,stăpâni peste antet,” ci responsabili de angajați, copii și lege. Iar cei care nu vor să înțeleagă aceste aspecte, rămân doar administratori de iluzii.
Maria Tudose