,,Gurile rele” dintr-o zonă de nord a țării spun că s-ar fi realizat de un contabil o deturnare de fonduri cu acordul auditorului unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, condus de un ,,general roșu” (P.M.C.). De această ,,ispravă” ar fi aflat și Corpul de Control, care a realizat o vizită în zonă pe parcursul anului școlar în curs de desfășurare. Aceleași ,,guri rele” relatează cum s-a desfășurat un dialog în acea perioadă între vizitatori și unii făptași sau susșinători ai faptelor și spun că ,,generalul roșu” nu mai este în cărți pentru un nou an școlar.

Pentru reducerea abandonului școlar se puteau realiza niște proiecte (PNRAS) de către anumite unități de învățământ pentru care în jur de opt inspectori școlari de la același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării au fost plătiți: să acorde sprijin constant și prompt, să realizeze comunicări prompte și clare privind gestionarea financiară sau unele proceduri administrative, să realizeze sesiuni de informare și implementare, etc. Se pare că unele școli au fost introduse în această ,,poveste” de la nivel județean iar spre final de an școlar au apărut și discuțiile. Au existat și directori care au avut puterea să spună că neavând informații și susținere nu au avut curajul să demareze proiecte care implicau bani. Au fost directori care au desfășurat proiecte, au raportat constant, dar feedback au primit foarte târziu neavând certitudinea că ceea ce au realizat a fost și bine. Dar, au fost directori dispuși să meargă cu demisia scrisă în fașa ,,generalului roșu” care se pare că și-a arătat unele nemulțumiri tot în fața directorilor. Există cu certitudine și alte categorii. Până la urmă, important este că unele buzunare s-au umplut cu bani. Despre diminuarea riscului de abandon, îmbunătățirea rezultatelor unor elevi, creșterea participării unor absolvenți de învățământ gimnazial la examenul de Evaluare Națională și voluntariatul unor angajați ai școlilor care implementează astfel de proiecte se va mai scrie în diferite rapoarte.

Unul dintre examenele naționale organizate deja în acest an școlar a fost cel de bacalaureat. Și la acest examen au fost niște ,,erori” într-o zonă de nord a țării. Au fost câțiva elevi care au susținut o probă de două ori, dar toți cei implicați de la asistenți, informaticieni, președinți și monitori se pare că nu vor fi sancționați. Există doar probabilitatea de a nu mai fi chemați în comisiile de bacalaureat a spus un ,,general roșu.” Cu certitudine are dreptate având în vedere că unul dintre monitori (C.M C.V.) ar fi fost un inspector școlar susținut și promovat în funcții în diferite etape. Când cei susținuți greșesc se numește ,,eroare.” Despre responsabilitate și sancțiuni se știe cum stă treaba în zona de nord a țării și exemplele sunt mult mai multe. Elevii au susținut examenul de două ori în aceeași zi iar un,,general roșu” a abordat personal unii asistenți, întrebându-i dacă mai vor ,,să stea o tură.” A uitat însă să precizeze dacă și pentru aceeași sumă. Important este că nu vor fi unii sancționați după cele aflate în urma acestei ,,erori în lanț.” Despre ce au simțit acei elevi și la ce au fost supuși din ,,eroare” nu este cazul să se insiste foarte mult din perspectiva unor deținători de funcții.

    În timpul anului școlar a fost în vizorul aceluiași Inspectorat Școlar Județean din nordul țării o unitate de învățământ. Se pare că ,,generalul roșu” a văzut doar evaziunea fiscală de la acea unitate de învățământ unde se realizează activități după amiaza cu elevii de ciclu primar, dar nu a avut ochi și pentru altele unde sunt aproape toți elevii din unele clase implicați și pentru care directorii încă mai caută săli de clasă pentru niște clase constituite în afara unui plan de școlarizare în această etapă a anului.

În unele întâlniri cu dascălii un ,,general roșu” a menționat că părinții ,,întotdeauna au dreptate,” moment în care participanții au înțeles cum stă treaba și unii au și reacționat. Există și profesioniști care cunosc și aplică legislația specifică EDUCAȚIEI pas cu pas și când se ajunge la un anumit buton, drumurile unor părinți se pare că s-au sistat, chiar dacă au fost susținuți de unii sau de alții, poate chiar încurajați în unele demersuri.

Există și profesioniți într-o zonă de nord a țării care nu au timp să se plimbe la întruniri ,,de copt idei,” considerând că ar trebui să fie văzuți și promovați atât ei cât și munca sau rezultatele lor și dacă nu trec pe la un O.N.G. Nu se știe sigur de către toți dascălii de la un anumit nivel din învățământ dacă unele gale realizate sub o siglă sunt ale unui Inspectorat Școlar Județean din zona de nord a țării sau doar susținute de unii inspectori școlari. Poate că nedumerirea este dată de faptul că sunt inspectori școlari ținuți bine în brațe de unii șefi din moment ce nici obligația de predare nu reușesc să și-o realizeze singuri. ,,Gurile rele” din unele unități de învățământ spun că primesc câte o mână de ajutor de la un membru al familiei care nu își desfășoară activitatea în sistemul educațional. Important este să nu rămână elevii singuri în unele ore. Pentru unii e greu să se descurce și la ateliere și la clasă și la unele mese festive la care se laudă pe ici pe colo pe cine a invitat de la același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării cu tot cu soțiile lor. Sunt mulți dascăli care au auzit de ,,Miță,” inclusiv cei care vociferează pe ici pe colo dezamăgiți de mărimea sau valoarea trăistuțelor (specifice locului) oferite aceluiași inspector școlar (H.I.) care se pare că s-a dovedit a nu face alergie la nici una.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *