Un director ,,cu angajament” (V.F.), prieten bun cu ,,generalul roșu” (P.M.C.) de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării se laudă că are nevoie de ,,100 de zile” pentru ,,a aranja” un angajat.
Are și o ,,secretară personală,” care scrie ce dorește în procesele verbale, sub privirile îngăduitoare ale directorului. Este valabilă pentru orice ședință sau ,,conciliu,” nefiind cazul de vreo formalitate. Cu certitudine, secretara care îi spune pe nume directorului, tot cu acordul acestuia își părăsește locul de muncă, se flutură puțin prin cartier în timpul activității didactice cu copiii și se întoarce cu pizza.
Și directorul mănâncă pizza, de ambalaje ocupându-se personal.
Directorul îi permite secretarei (M.N.) să nu consemneze într-un proces verbal că sunt câteva cadre didactice cu diferite sarcini atribuite de un fost director (chiar și de diriginți) din data de 28 august 2024, chiar dacă decizia de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a fost emisă doar din 29 august 2024 și contractul de muncă de la 1 septembrie 2024.
Directorul ,,cu angajament” este complicele unui fost director (G.I.T.). Dacă până acum nu a dorit să vadă sau să recunoască niște lucruri evidente, prin asumarea proiectului de încadrare pentru anul școlar următor este complice și la faptele în afara legii ale fostului director.
Interpretările personale ale spuselor unor angajați ar trebui să fie limitate de către director la discuțiile în jurul unei felii de pizza, nu ar trebui să facă obiectul unor consemnări în procesele verbale, mai ales în cazul în care activitatea managerială este monitorizată de câțiva inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării.
Directorul ,,cu angajament” care se laudă că adună probe de trei luni ar trebui să fie mai atent cui și ce împărtășește. Există angajați care răspund de calitate, care ,,scapă păsărica” și în aceste condiții, ,,sportul” practicat de director este cu iz de premeditare.
Cei care se nasc cu protecția datelor în gură trebuie să fie atenți și la alți ochi, altfel rezultatele chestionarelor de la calitate vor fi ca activitatea dascălului care bate lingura de masă de fiecare dată când servește masa din porțiile plătite de părinți și nu dorește să fie deranjată.
Directorul ,,cu angajament” a devenit și foarte curios în ultima perioadă. Ar fi bine să folosească curiozitatea pentru a observa de câte ori intră pe poarta instituției o mașină cu alimente de la același furnizor într-o oră sau dacă angajații au cu ce muncii. Din când în când este important și ce documente semnează directorul și ale cui.
Când nu există concordanță între documentele manageriale, cu siguranță răspunderea nu este nici la cei care merg în cartier după ouă, nici la cei care uită să comande laptele pentru mic dejun, nici la cei care uită să comande gustarea pentru după- amiază.
Curiozitatea unui director dusă până la intimidare și abuz nu se poate rezolva cu promisiunile unor subalterni, oriunde le- ar lucra membrii familiei.
Directorul cu ochi doar pentru unii, pierde din vedere lucrurile esențiale ale unei activități de management. A da vina pe consiliul de administrație uneori nu rezolvă alte probleme.
Este greu una să spui și alta să faci, când nu ești absolvent de actorie și te dai la mâna unor femei.
Și când minciunile unui director se țin lanț de gâtul lui, atunci ori așa este constrâns să lucreze, ori nu mai știe ce face și lucrurile sunt scăpate de sub control.
Tic-tac! Se scurg cele 100 de zile și ,,angajamentul” luat trebuie dus la bun sfârșit.
Maria Tudose