Un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a dispus o activitate de consiliere și monitorizare a directorului și a cadrelor didactice pe tot parcursul anului școlar la o unitate de învățământ.

Unul dintre inspectorii școlari responsabili (F.N.) de această activitate se laudă prin anumite cercuri că un anumit cadru didactic din unitatea monitorizată tot anul școlar ,,este examenul vieții” sale.   

Se știu foarte bine în zona de nord a țării și alte ,,examene” date de acest inspector școlar, la fel cum se cunosc și unele prietenii de ,,cursă lungă” sau ,,de ocazie” a acestui inspector școlar.

Nu s-a dat înapoi de-a lungul actualului mandat în același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării de la implementarea unor metode folosite și în primul mandat. Metodele au fost aplicate, din nefericire,  și de alți deținători de funcții de conducere cu care s-a intersectat.

Expresiile acestui inspector școlar, care gestionează în aceste vremuri managementul instituțional zonal, au fost auzite recent a fi spuse cu diferite ocazii:

  • ,,Stai că o rezolvăm noi altfel!”
  • ,,Vom găsi o modalitate- până se satură.”

Chiar dacă unele persoane din anturajul inspectorilor școlari de la acest Inspectorat Școlar Județean din nordul țării spun că directorul, a cărei activitate managerială este monitorizată,  ar vrea să rezolve anumite lucruri, se pare că nu este lăsat să le rezolve de către unii inspectori școlari decât într-un anumit fel.

Direcțiile EDUCAȚIEI ar trebui să fie altele decât cele mânate de diverse interese mascate. Deținătorii de funcții mai ales în EDUCAȚIE ar trebui să se remarce prin aspecte demne de urmat de către cadrele didactice.

Jocurile de culise, intrigile, ,,examenele” sau ambițiile personale sunt specifice oamenilor care au un anumit NIVEL.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *