După furnicuțele jucăușe care mișunau într-o sală de mese printre copii, s-a ajuns ca o ,,grădină de relaxare, liniște și învățare” (așa cum este și titlul unui proiect pilotat și într-o zonă de nord a țării) să fie invadată de buruieni.
Se pare că nici ultimele angajări nu fac față la multitudinea de sarcini care ar trebui rezolvate într-o unitate de învățământ în care a ajuns să fie mai importantă relaxarea unei categorii de angajați decât activitățile acestora pentru siguranța și confortul beneficiarilor unor servicii într-un spațiu educațional. Probabil că, dacă unii au dovedit că își pot exercita munca de acasă, alții, subordonați, își permit să mimeze că lucrează la serviciu.
Sau, după nenumăratele acțiuni și documente semnate pentru susținerea unui director (G.I.T.), unii angajați trebuie să se bucure de relaxare în timpul serviciului. S-a depășit și etapa să fie văzuți unii angajați antrenați în unele activități de către cine trebuie. Etapa de sezon estival experimentată de unii copii este cea în care tronează BURUIENILE la loc de cinste în lădițele cu nisip pentru ei. Mai există și ocaziile nefericite pentru aceștia de a întâlni ȘOBOLANI morți, probabil alți ,,camarazi de joacă” (din perspectiva unor angajați relaxați) într-un spațiu pentru care s-a primit diplomă și ar trebui să fie unul de joacă și învățare conform unui proiect.
Ar putea fi încă o explicație: angajații cu unele atribuții se pregăteau de un CONTROL ANUNȚAT, deoarece unele instituții ale statului cu rol în control, chiar și atunci când este vorba de copii procedează la fel: îi anunță pe cei care urmează a fi controlați pentru a-și putea rezolva sau remedia problemele (cât se poate). Dacă nu se pot toate, au alte tehnici de ,,rezolvare” a lor împreună cu echipa de control. Există și acest exercițiu, deoarece anumite persoane trebuie găsite la locul de muncă, începând de la director (doar s-a lăudat că a mai venit de acasă pentru alte controale), un anumit colaborator al instituției (care s-ar descurca mai bine decât cel care ar fi trebuit să fie deja în timpul serviciului la ora controlului) și ajungând la cei cu atribuții mai mărunțele, cu rol de a susține într-un fel sau altul ceea ce declară unii pentru a ,,rezolva” problemele și a demonstra că se descurcă.
Nu este suficient ca un director să iasă în stradă și să mulțumească pentru unele dotări în spațiile de joacă din curte atât de necesare și apoi să se laude cu ,,isprava” (în timp ce alții au realizat acest aspect de ani de zile), ci trebuie să se ocupe și de întreținerea lor, curățenia lor pentru siguranța și confortul beneficiarilor direcți, COPIII.
De această dată nu a ajuns controlul anunțat, fiind o perioadă aglomerată și având alte roluri la comenzile ,,colorate” de îndeplinit. Au ajuns unele instituții ale statului și cu rol de control să demonstreze pe față cum se lucrează la comenzi ,,colorate”, cum se ignoră legislația țării, cum se fac controale unde și când trebuie, cum se mediatizează unele activități la comandă pentru a arăta cât sunt de eficiente. Necazul este că s-a ajuns la mușamalizări, controale de formă, controale cu variantă de mușamalizare înainte de a ajunge la fața locului inclusiv în unitățile de învățământ unde este vorba de copii.
Bine că există coordonatori locali (G.A.R.) și pentru proiecte naționale!
Și când există și diplome care atestă ,,implicarea în mod activ și responsabil în derularea” locală a unui proiect național, nu mai contează nici BURUIENILE, nici ȘOBOLANII aflați acolo unde copiii ar trebui să beneficieze de siguranță, relaxare sau învățare. În aceste condiții, se așteaptă diplome actuale pentru cei susținuți de unele ,,culori” și ,,împovărați” cu anumite responsabilități care mai de care mai interesante.
S-a ajuns în unele locuri ca nici de copii să nu le mai pese celor cocoțați pe anumite scaune, susținuți de anumite ,,culori” care au reușit cu succes și în această situație să își mai arate încrengăturile și interesele ,,colorate.”
- Aceasta este grija și interesul pentru copii?
- Acesta este modelul propus de ,,România EDUCATĂ” cu toți cei numiți, încurajați, susținuți în poziții de conducere de anumite ,,culori”?
Maria Tudose