Într-o zonă de nord a țării se poate deja vorbi de ,,excelență” în organizarea unor concursuri.
Pentru un succes garantat s-ar putea deja concepe un ,,ghid” despre cum se poate câștiga propriul concurs în trei pași: scrii un regulamnet pentru un concurs îl avezizi oficial și după aceea îl folosești pe post de maculatură deoarece regulile sunt făcute pentru a fi respectate de către ,,ceilalți.”
În timp ce unitățile de învățământ partenere au respectat regula unui singur echipaj, școala organizatoare a demonstrat ce înseamnă eficiența: a participat cu trei echipaje. Evident acest aspect a reprezentat un modest avantaj și de vreo trei ori mai multe șanse de câștig față de restul participanților la concurs. Marea surpriză a fost că printr-o coincidență total neașteptată premiul I a mers exact la școala organizatoare. Așadar, așa- zisa percepție de inechitate din partea celorlalți este 100% justificată. În momentul în care regulile sunt încălcate de organizatori, efortul copiilor care au jucat cinstit în decorul pentru victoria gazdelor spune totul despre un concurs și credibilitatea celor care au pus umărul pentru bunul mers al acestuia.
Iar mediatizarea pe rețelele sociale merită ,,tradusă” pentru a se înțelege și magia din spatele cifrelor: ,,Prima ediție … a reunit 10 echipaje și 40 de copii din 10 grădinițe…”
Un exercițiu superb de aritmetică: dacă se scad cele trei echipaje ale școlii organizatoare, rămân șapte unități de învățământ partenere care au privit cum restul de ,,vise de școlar” au fost asigurate direct de la sursă, fiind triplate șansele gazdelor.
Tot din social media se află că proiectul s-a desfășurat cu sprijinul unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării condus de un ,,general roșu” (P.M.C.). Evident că a avut reprezentant și la desfășurarea celor șase probe propuse pentru a se putea susține că nu contează cât de bun ești, contează cine numără echipajele la start.
Este o ,,rețetă de casă” patentată și testată în timp: când este deja experiență în ajustarea concursurilor după bunul plac, succesul devine o ceritudine statistică. Se spune că repetiția este mama învățării iar în cazul celor două organizatoare (P.C.F. și G.A.R.) și a inspectorului școlar (F.M.) repetiția este pur și simplu mama ,,trofeelor garantate.” A nu se înțelege unicitatea greșelii în organizarea unor concursuri sau o regretabilă neînțelegere de organizare, ci strategia consolidată prin antecedente glorioase.
Se poate concluziona care sunt ingredientele rețetei de succes:
- Regulile de bază funcționează pe sistemul dual: pentru parteneri se aplică litera regulamentului, pentru ,,inițiați” se activează derogările speciale.
- Supervizarea cu experiență din partea unui inspector școlar care în mod normal ar trebui să ridice mari semne de întrebare de la prima strigare.
- Abordarea acelorași tactici folosite de la un concurs la altul înseamnă un ,,know-how” nicidecum viciu de procedură.
- Același cerc restrâns reușește concurs după concurs să redifinească ideea de competiție.
,,Magia” organizatorică a trecut subtil și la contabilitate. Când un regulament promite grandios ,,fără taxă de participare,” dar unele costuri legate de concurs apar sub altă formă în facturile plătite de unii care nu au legătură cu concursul, generozitatea ,,sponsorlor” capătă o cu totul altă nuanță.
Într-adevăr concurenții de la uitățile de învățământ participante nu au plătit nimic, însă ,,gurile rele” spun cum faimosul ,,sandviș” oferit ,,prin sponsorizare” a fost decontat printr-o coincidență colosală: contribuția tuturor părinților ai căror copii frecventează zi de zi unitatea de învățământ gazdă la nivelul cel mai mic.
Firma apare pe rețelele de socializare a fi fost marele binefăcător, în timp ce părinții din umbră au achitat facturica fără să știe. Ca tacâmul să fie complet meniul copiilor din acea zi de la gustare a coincis perfect cu cel a celor 40 de concurenți. Eficiență maximă – o singură factură: unii cu panoul de onoare și alții cu ,,sponsorizarea.”
Cireașa de pe acest tort al ,,excelenței administrative” (B.M.L.) este fără îndoială girul oferit cu generozitate de conducerea unității de învățământ participantă la concurs.
Prezentarea de pe social media și zâmbetele de la premiere nu fac altceva decât să valideze ,,rețeta,” iar mesajul transmis este: dacă abaterile vin de la cine trebuie, ele devin automat ,,bune practici.”
Când instituția care ar trebui să penalizeze abaterile devine complice prin tăcere și prezență, atunci ,,rucsacul cu vise” devine un rucsac cu interese.
Franciza a fost extinsă pentru ca excepția să devină noul standard în această parte de nord a țării.
Dacă în municipiul județului organizatorii au avut decența de a duce doar trei echipaje, în alt centru s-a trecut la nivelul următor de eficiență: majoritatea covârștoare a echipajelor a aparținut direct grădiniței gazdă.
Regulamentul?
Exact același text decorativ bun de trimis la același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării spre avizare, dar complet inutil în activitatea din teren.
Faptul că același tipar se repetă identic și chiar mai agresiv în alt centru coordonat de un alt director (S.P.M.) demonstrează că sistemul funcționează perfect.
În loc de concluzii: sub privirea ocrotitoare și îngăduitoare a aceluiași inspector școlar (F.M.) toți participanții sunt egali, dar organizatorii sunt ,,mult mai egali decât alții.”
- Dar cu copiii ce aveți?
Maria Tudose