La un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării nu toți inspectorii școlari știu că din punct de vedere aritmetic o comisie este formată din cel puțin două persoane.
În timp ce muritorii de rând citesc cu sfințenie metodologia de definitivat, un inspector școlar (F.M.) ignoră cuvântul comisie, mergând pe ideea de a nu irosi timpul a două persoane atunci când funcționează sistemul bazat pe pile și relații. Și a ales o altă cale, cea de a face media cu ,,nimicul.”
Rețeta este: se ia fișa sau fișele de evaluare ale unui participant la o inspecție școlară și se face media cu entuziasmul chiulangiului. Se ajunge la rezultat în final: o notă validată prin puterea birocratică a bifatului.
Rețeta se aplică la fel și la portofoliu. Un evaluator strălucește prin absență, celălalt jonglează cu pixul. Probabil același pix cu care a jonglat la înscrierea unor copii în formațiuni de studiu de la pupitrul unei comisii județene. Se pare că și ,,momentul de integritate” de la unele inspecții școlare generale transformate în circ ambulant a ajuns să fie repetat la inspecțiile de specialitate.
Când ești îmbrăcat în ,,haina protejatului” unui demnitar, regulamnetul de inspecție școlară, metodologia de înscriere a copiilor, dar și cea de definitivat sunt percepute un fel de texte de ficțiune, ajungându-se încet- încet la etapa ,,lucrului bine bifat” în EDUCAȚIE.
Dacă ești a cuiva, te poți crede cineva, poate chiar două persoane, o întreagă comisie și în final o întreagă instituție.
Și în acest mod, metodologia de definitivat a ajuns o ,,biată maculatură.”
Această ,,etică oarbă” în acest Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a ajuns la nivelul de sistem de operare, nicidecum un simplu accident. O găsești la mobilitate, la inspecții, la înscrieri, la ,,merite.” Această ,,etică oarbă” are vedere de vultur atunci când e vorba de beneficiile personale și abuzurile de putere.
Când cei cu responsabilitate în validarea intrării în carieră a debutanților calcă în picioare orice urmă de regulament se poate spune că este vorba de un spectacol al degradării la care unii asistă, alții participă și alții șușotesc pe la colțuri.
Este vorba de o dublă fraudă: una pentru candidat și alta pentru sistem care pretinde verificarea și notarea competenței.
Nu mai este nici viciu de procedură, nici derapaj deontologic dacă e cu repetiție. Este altceva ce unii își permit pentru că au protecție sau pentru că au exercițiu sau pentru că ori de câte ori au încălcat legea sau au scris la comandă și au mușamalizat tot ce au vrut nu au pățit nimic.
În timp ce tinerii profesori confecționează portofolii, scriu proiecte didactice, caută repere și validare profesională se ,,trezesc” în fața unor ,,comisii” care suferă de personalitate multiplă.
Probabil protejata unui demnitar crede că suplinește o întreagă metodologie. Ore de creativitate, ore de muncă ignorate de cineva care nu s-a deranjat nici măcar să apară.
Ce poate înțelege un profesor debutant?
Unii inspectori școlari au ajuns să marcheze teritorii, în loc să promoveze o conduită etică și profesionistă. A ajuns bifatul mai important ca valoarea unui om la catedră datorită celor care tratează EDUCAȚIA ca o carcasă goală.
Un alt capitol de mare actualitate este cel al tăcerii unor dascăli din jur care au nevoie de protecție.
Și mai este cineva care a trebuit să semneze documente fictive pentru o comisie care nu a existat, un complice care știe că și el va avea mâine nevoie de clemența cuiva din același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării. Unii dascăli care ar trebui să fie repere morale au ajuns să demonstreze că sunt experți la supunere. Se pare că unele ,,școli” nu mai caută excelență, ci ,,spate.” Se vând unii dascăli pe bucăți: o tăcere aici, o semnătură dincolo.
Oameni care trebuie să aibă un comportament etic stau cu capul plecat în fața unui inspector școlar care nu știe să numere până la doi când e vorba de membrii unei comisii. Tăcerea unor profesori reprezintă girul dat imposturii și atunci cea mai mare palmă vine pentru profesorul debutant nu de la inspectorul școlar, ci de la colegul care vede și nu spune nimic.
Se așteaptă cu interes proba supremă de tupeu: semnătura ,,în orb,” acel fals intelectual realizat cu zâmbetul pe buze.
Inspectorul școlar are spate, directorul e complicele prin tăcere sau absență, debutantul umilt asistă cum doi oameni care ar trebui să îl ghideze îi falsifică viitorul. Și în acest mod unii își exercită puterea, alții își asigură liniștea și metodologiile sunt aruncate la coșul de gunoi al ,,EDUCAȚIEI.”
Gustul complicității este mai dulce pentru unii decât respectul dascălilor. Munca a ajuns un decor pentru bife și legea o glumă pentru susținuții de ani de zile în scaune cu salarii pline de ,,merite.”
Din fericire, metodologia de definitivat nu este o listă de sugestii, ci un act normativ. Și orice abatere de la ea transformă examenul într-un act nul.
Maria Tudose