Un Corp de Control al Ministerului Educației s-a încăpățânat să vadă niște ,,ușoare nereguli” despre hotărârile unui ,,conciliu director” condus de un fost director (G.I.T.) legate de nerespectarea legilor educației sau despre spațiile libere lăsate într-un registru al altui ,,conciliu,” probabil ,,un loc pentru inspirație” pentru idei ulterioare și și-a permis cu o candoare aproape angelică să propună câteva măsuri de ,,atenție sporită,” un fel de artă de ,,a nu spune nimic.”
După atenționarea de la nivel înalt făcută directorului, care ar putea fi ușor interpretată: prudență cu încălcarea legislației să nu mai fie nevoit forul superior să constate și să recomande, unii inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării prezenți la o inspecție școlară generală au aplicat o altă tehnică, cea ,,a struțului.”
O posibilă motivație a omisiunii verificării sau constatării legalității unor hotărâri sau a unor spații libere dintr-un registru ar fi tocmai evitarea pentru a doua oară a etichetei de ,,inspecții superficiale.” Mai bine deloc decât evaluat greșit. Au ales, probabil, complicitatea prin tăcere decât ,,repetenția la profesionalism.”
Dar, nu au avut ochi nici pentru adresele directorului (fost inspector școlar din același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării), în care se vedea de la distanță un ,,talent” rar: acela de a implementa viitorul în prezent. Pe scurt: în septembrie directorul raporta măsuri luate ulterior, în octombrie. Un raport frumos nu se putea strica cu niște adevăruri care duceau spre domeniul penalului. Raportarea unor măsuri fictive a intrat la altă categorie: ,,performanța” unui director admirată în tăcere de câțiva inspectori școlari.
Dar, nici pierderea unor documente ale unui ,,conciliu director” nu a reprezentat vreo problemă pentru aceiași inspectori școlari preocupați de ,,arheologie:” activitatea unui singur fost director. Pasiunea unor ,,arheologi de ocazie” a fost de a săpa în activitatea unui fost director, în timp ce peste activitatea directorului evaluat și a altor doi predecesori ai acestuia s-a așternut o amnezie colectivă, subtilă și convenabilă.
Nu trebuie ușor trecută cu vederea nici ,,flexibilitatea” inspectorului de management (F.M.) de a uita de procedura propriei instituții. Dar, când e vorba de complicitate, nu mai e nevoie de reguli și proceduri. Dacă o echipă de inspectori școlari și-ar fi propus să verifice exact ce și-a permis să constate un Corp de Control: legalitatea unor hotărâri de ,,conciliu director” ar fi început de la procedura dată de acel Inspectorat Școlar Județean din nordul țării din decembrie. Surprinzător sau nu, procedura nu este nici măcar pomenită înt-un raport de inspecție școlară generală. Deci, un instrument practic de verificare a fost tratat ca și cum nu ar fi existat. Directorul nu a dorit probabil să respecte și să aplice procedura forului superior în 10 zile, iar inspectorul de management s-a prefăcut că nu vede. Parctic: la ce sunt bune procedurile când inspectorul responsabil le tratează ca pe o simplă maculatură?
Pentru sfidarea normelor emise de minister și a regulilor scrise de forul superior directorul a fost recompensat cu calificativul maxim atât la inspecția școlară generală pentru domeniul management, cât și la calificativul anual.
Sub bagheta unor inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, care semnau și își asumau documente în baza cărora s-a întocmit un raport de inspecție școlară generală: documentele oficiale ale unui ,,conciliu director” dispăreau ca într-un ,,triunghi al Bermudelor,” directorul (G.I.T.) călătorea în viitor iar procedurile obligatorii erau ignorate.
Momentul culminant al ,,profesionalismului” a fost când directorul și-a fotografiat angajații în timpul unui alt ,,conciliu” fix sub nasul inspectorului coordonator, care a privit scena cu detașare. Când ești director, în mentalitatea unor deținători de funcții de conducere, regulamntul este pentru ceilalți.
În locul unei inspecții școlare generale desfășurată după un regulament de inspecție și un cod deontologic s-a livrat un alt serviciu de ,,catering” cu inflexiuni juridice: niște ,,mostre” de curățenie, de care avea nevoie directorul.
S-a validat un director care și-a asumat în scris pierderea documentelor oficiale, falsificarea altor documente sau instigarea la falsificarea lor și asumarea unor hotărâri de ,,conciliu director” care nu respectau prevederile legilor EDUCAȚIEI.
Se poate discuta și de o ,,capodoperă a imposturii:” s- a demonstrat la cote alarmante atingerea ,,profesionalismului” de către un inspector școlar care acoperea un director ,,talentat” la pierdut sau falsificat documente, dar și la raportarea unor fapte viitoare ca fiind deja trecute.
Câțiva inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării au reușit să livreze și servicii de ,,consultanță în mușamalizare” pentru un director care pierdea sau falsifica documente cu aceeași dezinvoltură cu care respira, demonstrând că ideea de legalitate poate fi ușor înlocuită cu ,,complicitatea între camarazi.”
Maria Tudose