- Uite ancheta, nu-i ancheta!
- Uite cercetarea!
A dispărut și aia!
Dacă până în decembrie anul trecut ,,gurile rele” spuneau că este la mare căutare o adresă a unui fost director în care i se prelungea din pix șederea unui angajat (B.M.L.), fără o aprobare a vreunui ,,conciliu director,” după ce s-a întâmplat să fie o ,,orchestrație” superbă unde muncitori, copii, dulapuri noi și vechi s-au amestecat într-o ,,armonie” totală fără bariere, fără reguli și, evident, fără plictisitoarea siguranță a copiilor și a angajaților la locul de muncă, dintr-o dată miroase a levănțică.
Aceleași ,,guri rele” observă cum entuziasmul celor care făceau potecă spre conducere, dornici să ajute stimabilul lor coleg să se pensioneze mai repede s-a stins brusc: liniște deplină. Miroase a mușamalizare proaspătă.
Dacă și persoane din conducerea unei unități de învățământ consideră acest angajat foarte priceput, de neînlocuit și mai ales cu ,,multe relații,” lucrurile s-au rezolvat repede printr-o hotărâre de ,,conciliu director.”
Anchete și comisii?
Acestea se activează doar pentru scenarii comandate sau invenții. Când e vorba de cazuri reale, unde siguranța copiilor a fost doar un detaliu nesemnificativ pentru unii, nu se merită nici aprobată vreo comise care să cerceteze sau să ancheteze situația nici la nivelul unității de învățământ, nici la nivelul unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării.
Rezultatele?
O surpriză ….de proporții. Absolut nimeni nu este surprins.
- Antecedente?
- O listă lungă, dar invizibilă.
E păstrată cu grijă sub preș, că doar acolo e cel mai ,,curat.”
Un episod antologic: când un copil a dispărut și a ajuns la bunica, nimeni nu a observat. Nu este vorba despre neglijență, ci de ,,autonomie timpurie.”
Dialogul absurdului:
Cadrul didactic: Copilul e bine. Se joacă.
Părintele: Nici vorbă. E acasă cu bunica de ceva timp.
Lucrurile nu s-au oprit: dacă un singur copil plecat ,,la plimbare” neobservat era o simplă eroare de calcul, dispariția a trei copii era probabil: ,,spirit de aventură.”
Orice incident neraportat înseamnă că nu s-a întâmplat. Nesancționarea unora înseamnă o mare ,,familie fericită” și mai ales ,,pricepută.”
Un detaliu minor: dosarul ,,impecabil” al pilelor de neatins.
În unele birouri siguranța copiilor este notă de subsol, iar ,,relațiile” este singura materie care contează la examen.
Unii angajați sunt lipiți de scaunele lor confortabile de o listă de ,,merite” care ar face orice sistem de audit să plângă în hohote:
- PROGRAMUL CATERING PE BANII PĂRINȚILOR
Zilnic are loc o ceremonie sacră: porțiile plătite de părinți pentru copiii lor sunt ,,redistribuite” strategic către angajații ,,pofticioși” care merg la muncă cu stomacul gol și așteptări mari. Este un ,,exercițiu de generozitate forțată:” cei mici învață importanța ,,sacrificiului” pentru binele stomacului celor mari.
- RETRO- MENIU
În timp ce ordinele de ministru se mai schimbă, rețetarul rămâne ,,piesă de muzeu.” Standardele nutriționale moderne nu trebuie respectate când se poate găti după metode de mult timp apuse. Este o formă de ,,rezistență” în fața evoluției.
- FONDUL DE ,,CADOURI SURPRIZĂ”
Părinții plătesc pentru una, copiii primesc ce se ,,pohtește” de sus. Transparența este pentru amatori. Este o lecție timpurie despre piața de capital: investești în ceva de calitate și primești ce a mai rămas după ce au fost satisfăcute ,,pohtele” orchestratorilor.
- MUNCA DE ACASĂ
Cea mai mare inovație a unui ,,conciliu director” a fost să aprobe retroactiv ,,munca la domiciliu,” transformând absențele în exercițiu de mare productivitate invizibilă.
- CONDICA DE PREZENȚĂ- UN EXERCIȚIU DE CALIGRAFIE
Există instituții în care timpul este flexibil. Lipsești câteva zile, dar condica se completează ulterior cu niște semnături elegante. Este, de fapt, un talent: să convingi hârtia că ai fost acolo, chiar dacă scaunul plângea de singurătate.
- LICITAȚII CU DEDICAȚIE
Cireașa de pe tort este selecția furnizorilor. Nu se discută despre plictisitoarele criterii de ,,calitate- preț,” ci de un proces de selecție fin, o formă de artă bazată pe un singur criteriu de aur: INTERESUL. Este o ,,mare economie” circulară: părinții plătesc, furnizorii de casă încasează, iar copiii…. ei bine, copiii ….
Cine are nevoie de nutriție când are ,,relații?”
- CALORII PE HÂRTIE
În acest ,,laborator” administrativ s-a reușit și imposibilul: meniul oficial fluturat în fața oricărui control, demonstrând cât de ,,mult” le pasă de sănătatea celor mici și realitatea din farfurie sau din gentuță.
- FRUCTUL DE VITRINĂ ȘI FRUCTUL DE CONSUM
Normele sunt aceleași, dar cântarul este selectiv: fructele suferă o ,,procedură de modelare” înainte de a fi servite. Aceeași normă produce un fruct generos pentru ochii părinților și altă rație pentru gura copilului când nu vede părintele. Fructul care merge acasă în gentuță pentru a fi inspectat de părinți este ,,mândru și greu,” ca un ,,ambasador” care minte frumos. Când ușa se închide și martorii dispar, fructul suferă o ,,criză de identitate.”
Dacă un copil are ghinionul să se accidenteze, sistemul de mușamalizare se activează cu ,,relațiile” potrivite și o presiune unde trebuie, accidentul poate ajunge ,,o întâmplare izolată fără vinovați.”
- De ce să te pensionezi când vine vremea?
- Pentru nenumărate ,,merite” un ,,conciliu director” îți poate asigura ,,biletul de aur:”șederea prelungită pe scaunul călduț până la pragul biologic de 65 de ani. Este ca un premiu care se poate oferi celor care au reușit performanța să demonstreze că nu sunt deranjați de realitate, lege sau morală.
EPILOG:
De ce să se mai piardă timpul cu birocrația plictisitoare a aprobării unor comisii când totul se poate rezolva prin ,,relații?”
Este o metodă de management ,,revoluționară:” vidul administrativ ca soluție juridică.
BILANȚUL MARII ,,ORCHESTRAȚII:”
ADEVĂRUL: o opțiune exotică pentru cei care ,,nu înțeleg cum merg lucrurile.”
RESPONSABILITATEA: o noțiune la fel de instabilă ca dulapurile din instituție.
SCAUNUL UNUI ANGAJAT cu,,multe relații:”mai stabil ca niciodată, fixat probabil cu același ,,pix” magic care crede că rezolvă tot.
În instituțiile în care dulapurile au preferințe tactice și comisiile de cercetare nu sunt nici aprobate, singura certitudine rămâne pensia la 65 de ani, obținută cu ,,merite” deosebite în arta mușamalizării și a multor ,,relații.”
Hârtia suportă tot, dulapul – doar copiii.
Maria Tudose