Accesul în unitățile de învățământ preuniversitar se face conform unor proceduri și regulamente. Activitățile organizate în aceste instituții sunt cu acordul directorului. Operațiunile de manipulare, înlocuire sau reparare a mobilierului dintr-o unitate de învățământ se realizează în absența beneficiarilor direcți ai actului educațional, astfel încât să nu fie expuși vreunui risc.
Și în unitățile de învățământ preuniversitar există legislație care trebuie respectată. Regulamentul de organizare și funcționare are prevederi specifice privind siguranța beneficiarilor și a angajaților, obligațiile cadrelor didactice, ale personalului de conducere, dar și ale celui administrativ. Mai există și legislația specifică sănătății și securității în muncă cu numeroase prevederi. Orice unitate de învățământ ar trebui să asigure un mediu sigur pentru beneficiarii acestora.
Când câteva formațiuni de studiu funcționează de câțiva ani de zile fără a avea un atestat din partea ARACIP în urma unei vizite de evaluare externă cu știința unui ,,general roșu” (P.M.C.), atunci se poate spune și că standardele de calitate și siguranță nu sunt confirmate oficial. Astfel, responsabilitatea în cazul oricărui incident nu mai poate fi una izolată.
,,Generalul roșu” este cel care și-a asumat numirea unor directori și directori adjuncți fără concurs. Și orice culpă se răsfrânge și asupra deciziei. Recunoașterea în unele declarații publice a schimbării mobilierului printre copii ar putea însemna fie o eroare în selecția resursei umane, fie o lipsă de monitorizare, fie altele. Numirile fără concurs cresc responsabilitatea celor care și le asumă și cresc, în același timp, obligația unei monitorizări sporite. O funcție de conducere este și o funcție de responsabilitate. Declarațiile publice nu ar trebui să devină un instrument de protejare a managementului deficitar sau a incompetenței manageriale și administrative. Iar repetitivitatea unor declarații incomplete, chiar dacă se cunoștea situația reală, nu ar mai trebui tratată ca o simplă eroare.
Există însă și angajați într-o unitate de învățământ care au exercițiul declarațiilor. Ani la rând au fost ,,școliți” nu să educe, ci să redacteze. Adevărul a fost o opțiune și scaunul unora o necesitate. În timp ce legea zice evaluare la cinci ani, unii s-au crezut mai presus de lege și au spus: ,,la paștele cailor.”
Când siguranța se ciocnește cu interesele ,,colorate” sau de clan, mobilierul se schimbă printre copii, iar ,,generalul roșu” mai dă un interviu. Poate vor ajunge unele instituții ale statului care și-au dovedit ,,măiestria” în diverse mușamalizări și acum să explice că gravitația este singura vinovată pentru accidentele din unele unități de învățământ.
Când există câteva declarații ale unui ,,general roșu” care a transformat omisiunea în formă de artă la ore de maximă audiență, subalternii înțeleg rapid mesajul.
Sistemul ,,declarațiilor” unor angajați cu dosare pătate sau șantajabili, ținuți în lesă prin bunăvoința unor directori ,,colorați” au fost scoși la tablă să scrie după dictare. Au fost sancțiuni fabricate, procese verbale falsificate, salarii tăiate și calificative diminuate. S-a încercat o metodă modernă de a ,,tăia limba” celor care au spus adevărul sub masca unor comisii de disciplină, care au acționat ca niște plutoane de execuție.
Când au ajuns dascălii să scrie la comandă sau după dictare pentru a acoperi ilegalități și incompetenți, încercând să distrugă destine, atunci au devenit pioni într-o structură care funcționează pe bază de frică și favoruri, preocupați să salveze ,,scaunele” unor numiți ,,colorați.” Însă ,,corul de cameră” nu a rămas nerecompensat.
Încet- încet au apărut și primele ,,roade” ale comasărilor dintre școli și grădinițe: economiile administrative se traduc de această dată în haos admnistrativ. Directorii care se declară fără experiență în grădinițe învață ,,meseria” pe spinarea celor mai vulnerabili, iar unele decizii complet neinspirate transformă zilele unor cadre didactice într-o lecție de supraviețuire.
Se poate vorbi și despre o ,,matematică a foamei” aplicată de un management așa-zis performant care a atins pragul absurdului: vreo șapte formațiuni de studiu au servit masa într-o serie și trei în alta doar pentru a se putea îmbuiba liniștită ,,elita protejată” din porțiile copiilor plătite de părinți.
În lumea acestor directori numiți din ,,pixuri colorate” instruirile privind protecția muncii sunt externalizate și totul merge după un algoritm: azi semnezi că ai fost instruit ieri câteva ore, alaltăieri alte câteva ore, iar mâine se așteaptă rezultatele palpabile. Logica unora: dacă există semnătură, există instruire, iar dacă există instruire, există competență, chiar dacă realitatea arată complet diferit.
În unele grădinițe părinții intră fără probleme și predau sau preiau copiii educatoarelor, trecând chiar prin spațiul unde se servește masa. În altele: regulile sunt clare, dar logica … nu prea.
- Dacă ar fi avut acces părinții, ar fi trebuit să navigheze printre muncitori, firme, mobilier vechi și nou, rotopercutoare în timp ce ar fi încercat să -și preia copilul în siguranță?
Unii folosesc regulile pentru a ascunde neregulile și a le permite unora să facă tot ce le trece prin cap punând în pericol și siguranța copiilor și a unor angajați.
Când dulapurile se ancorează după prima vizită a unor specialiști, însemnă că la momentul accidentului erau ,,libere” să cadă. Venirea unui civil de-acasă pentru a încerca să ,,repare” scena prin ancorarea dulapurilor vechi este o dovadă că structura de conducere și administrație este o ,,ficțiune.” Graba de a le ancora imediat după vizita primilor oficiali este confirmarea unei grave nereguli. Soțul unui angajat a venit de acasă să facă treaba pentru care statul decontează bani altora pe stat de plată.
S-a ajuns ca să se poată discuta de un ,,manual de performanță inversă:” cu cât problemele au fost mai grave și vizibile, cu atât recompensele au fost mai consistente. Dispariția unor copii a dus la ,,recompensarea” unor cadre didactice și a directorului din acel an școlar cu ,,gradații de merite.” Dacă părăsirea perimetrului instituțional de către niște minori a dus la ,,merite,” atunci și siguranța unui minor va duce, după același algoritm, la alte ,,merite.”
- Va funcționa ,,eșecul recompensat” cu precizia unui ceas elvețian și în această situație?
Dacă logica se păstrează, vor fi capitole noi în dosarele gradațiilor de merit sau cele anuale de evaluare sau cele de detașare în interesul învățământului în funcții de conducere.
În loc de concluzii:
- Cât valorează integritatea unuor copii în ochii unora?
- Nici de copii nu le pasă?
- Câți copii mai trebuie să se accidenteze până când legea va conta pentru unii?
- Cine își permite să fure siguranța copiilor?
- De ce le furați adevărul?
- Cine își permite să fure siguranța și liniștea celor mai vulnerabili?
- Până când incompetența va fi răsplătită în loc să fie corectată?
- Cine răspunde când declarațiile par a valora mai mult decât siguranța sau viața copiilor?
- De ce protecția minorilor devine opțională în fața intereselor unora?
- Când vor înțelege unii decidenți că părinții, unele cadre didactice și copiii nu sunt cobai pentru experiențe administrative?
Maria Tudose