Un ,,general roșu” (P.M.C.) de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a considerat că este mai eficient să mușamalizeze prin tehnici diferite funcționarea unor grupe de grădiniță fără a fi fost evaluate de ARACIP (așa cum prevede legislația), trăgând de timp, lăsând totul la mica înțelegere ca un negociator permanent cu legea. Chiar dacă a știut de situație, a preferat să acorde un ,,aviz tacit de funcționare.” În astfel de cazuri însă nu se pune problema doar de funcționarea unor unități de învățământ, ci și de finanțarea acestora.
Când o persoană cu funcție de decizie crede că legea poate fi tratată ca o simplă sugestie, atunci nu se discută de o eroare, ci de o decizie conștientă plasată deasupra calității și legalității. Acele unități de învățământ au beneficiat de finanțare cu ,,binecuvântarea” unui ,,general roșu” pentru care hârtia nu a avut impact suficient, considerând probabil că banii publici pot ajunge și ,,bonus pentru incompetență.”
În mod normal INSPECTORATELE ȘCOLARE JUDEȚENE ar fi trebuit să comunice către ARACIP lista unităților de învățământ care nu au trecut prin evaluarea externă la timp. Însă, într-o zonă de nord a țării, lucrurile au stat diferit, deoarece ,,generalul roșu” a crezut că instituțiile statului au deja multă treabă și nu e cazul să le mai agaseze cu astfel de detalii mărunte, precum respectarea legislației și calitatea educației.
Practic, s-a inventat un nou model: ,,finanțare după inspirație,” nu după evaluarea ARACIP. Finanțarea nu a mai ținut cont în aceste situații de rezultatele evaluării, unitățile de învățământ au funcționat ,,pe barba lor” beneficiind de bani de la bugetul de stat cot la cot cu cei care respectau regulile. Și atunci se poate considera că pentru unii decidenți, competența este opțională în administrația școlară, în schimb tupeul a devenit obligatoriu.
TREI ani a funcționat o grădiniță fără o autorizație de la ARACIP, ca o floare rară. Trei ani de vis în care standardele erau probabil considerate de director sau unii inspectori școlari niște ,,mofturi.” Nici când s-a aflat, nu s-a oprit activitatea, nici salariile, nu s-a sesizat ARACIP. Finanțarea a curs liniștită lună de lună pentru fiecare stat de plată, pentru fiecare activitate de inspecție școlară, pentru fiecare concurs- o poveste administrativă aproape poetică, dacă nu ar fi fost pe banii contribuabililor.
Lucrurile nu s-au oprit: dincolo de sfidarea legii local, s-a ascuns ,,povestea” la nivelul superior.
Apoi au urmat aparițiile publice: după ce ,,generalul roșu” a recunoscut că știa despre funcționarea nelegală, a pretins că nu avea vreun rol, de parcă atribuțiile legale i-ar fi fost puse în ,,ghiozdan” din greșeală. În aceeași emisiune s-a oferit și un ,,moment de stand-up administrativ:” ,,Am numit acolo un director care a avut responsabilitatea pentru obținerea autorizațiilor.” Iar soluția finală a fost o discuție cu directorul (V.M.C.) și o demisie.
După misiunea de a conduce o unitate de învățământ după propriile ,,pohte,” s-a lăsat un ,,bilet de adio” și s-a rezolvat. Cu o astfel de filosofie, oricine ar putea deschide peste noapte o unitate de învățământ, ar putea funcționa fără a avea autorizație, ar primi și finanțare publică, iar la descoperire se predă cheia și se consideră cazul închis.
,,Generalul roșu” știuse de situație de mai bine de un an până la afirmațiile publice din care reieșea că a luat act ,,de săptămâna trecută.” Deci, seria minciunilor a continuat cu o naturalețe remarcabilă, credibilitatea conducătorului atingând cu succes nivelul zero.
Cadrul legal stabilește clar condițiile în care se pot desfășura activitățile școlare. Dar, poate, în viziunea ,,generalului roșu” acestea se pot considera detalii nesemnificative sau ,,accesorii decorative” ale legislației, bune de spus la ocazii festive.
Credibilitatea conducerii unui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării s-a evaporat nu doar când a ignorant legea sau a dezinformat forul superior, ci în momentul perseverenței în dezinformări, omisiuni, minimalizări repetate chiar și la televizor. După câțiva ani de funcționare neautorizată a unei unități de învățământ, cu implicații și financiare (bani publici risipiți), cu un ,,general roșu” care ,,n-a știut” exact ce știa, s-a ajuns la demonstrația perfectă cum se poate transforma responsabilitatea instituțională într-o simplă scuză recitată la televizor.
Aceste lucruri s-au putut întâmpla când o instituție a ignorat legea și tot ea este cea care controla legalitatea. În acest mod, litera legii a putut fi învinsă fie de tupeu, fie de incompetență, fie de alte aspecte cu care românii au fost obișnuiți în ultimii ani, chiar și în EDUCAȚIE.
Maria Tudose