Excelentă organizare la o unitate de învățământ dintr-o zonă de nord a țării condusă de un director ,,inovator” (T.M.): fiecare decide după inspirație.
Un administrator se laudă cu rețetarul lui, doar că uită un detaliu semnificativ: nu mai este valabil din legislatura trecută.
Există și angajați norocoși care și-au putut recupera câteva zile de concediu de odihnă datorită formulei magice: ,,eroare materială.” Se pare că unele zile de concediu pot apărea în pontaje mai repede decât bunul- simț în administrație.
Nu lipsesc nici dascălii care nu au nevoie de reguli. Când condica de prezență e flexibilă, se mulează perfect pe orarul transportului public. E ca o foaie de desen: se poate completa de ,,protejați” cu inspiirație în funcție de dispoziția semnatarului.
Când transparența e totală, pontajul ajunge în grija unui șef. Acolo unde lipsesc ore, șeful acoperă lipsurile fără stress, cu ,,implicare managerială.”
După ,,epoca” în care angajații au fost chemați la declarații sub bagheta fostului director (V.F.), surpriză: adevărurile încep să iasă la iveală. Se știe cine pe cine a dus în birou, cine mai era în birou, cum s-a făcut presiune ca un angajat să dea o declarație în prezența unui părinte împotriva unui coleg de serviciu. Dar, se pare că au ieșit mulți scheleți din dulap: sub vechea conducere declarațiile se dădeau ca la cazarmă. O dată cu faptele ies la iveală și legăturile. Când ai ginere care sperie jumătate din personal, ,,micuțul conducător” (B. M.) are un talent aparte de a impune respect ….prin ,,frică.” Este evident că nu vârsta este problema ,,bătrânului șef,” ci relațiile. Combinația letală între nepotism și frică este cea care iese deasupra – un adevărat management de intimidare.
Bătrânețea ar fi o scuză banală să nu îi faci rău celui care te-a obligat să declari. Există și alte motive legate de angajare, dincolo de ,,frica sfântă” de ginerică.
Lucrurile nu s-au oprit că a aflat și instigatorul că a fost dat în gât, dar, surpriză: nu a forțat pe nimeni, doar a oferit context. Apoi, ca să pară cultivat: a explicat diferența între forțare și tăinuire. Iar apoi instigatorul a finalizat prin a da în gât pe alții: lanțul slăbiciunilor.
Minusurile curg. Tăvălugul neregulilor nu se poate opri: s-a descoperit ,,varianta deluxe” – foaia de boală confundată cu concediul de odihnă – tot din dorința sinceră de ,,eficiență birocratică.”
În concluzie, într-o unitate de învățământ: condica ține loc de program, rețetarul e piesă de muzeu, ordinea e opțională, regulile țin de decor și adevărul depinde de cine ține pixul. Noua lege nescrisă este ,,eroarea materială,” tăinuirea este disciplina de bază, haosul- politică instituțională, iar complicitatea este cea care conduce.
Când șeful te forțează să declari împotriva unui coleg, nu mai e administrație, e dresaj. Cel forțat să declare devine un instrument folosit de șef. Complicitatea conduce spectacolul.
Maria Tudose