Într-o zonă de nord a țării unele miracole administrative par la ordinea zilei: aproape toate grădinițele au fost ,,înghițite” structuri de către școli. Aproape- pentru că unele au scăpat: probabil binecuvântate de noroc sau cum spun ,,gurile rele” cu un management cu conexiuni până la nivelul unui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării.
Doar că în urma restructurării rețelei școlare, directorul unei astfel de unități de învățământ (S.P.M.) a început să își dea arama pe față și în fața unor angajați de la unitatea de învățământ care și-a pierdut personalitatea juridică și din șapte subalterni de la sectorul administrativ unul a cerut și a primit transfer în altă parte.
- Apoi, ce să vezi?
- Cinci colegi i-ar fi urmat exemplul. Doar că, deși doi aveau acordul colegiului primitor, nu pot pleca nicicum: directorul cu derapaje de limbaj s-a transformat brusc în paznicul mobilității și refuză semnarea transferurilor. Dubla măsură pare să fie noua politică aplicată de șeful cu apucături dictatoriale, condimentată cu câteva amenințări ,,motivaționale.”
Liderul apreciat de unii inspectori școlari din zona de nord a țării nu se dezminte: abuzul face parte din stilul managerial. Într-o demonstrație de creativitate administrativă le-a cerut angajaților de la nivelul administrativ să devină educatoare ,,de rezervă” în scris prin fișa postului, chiar când dorm copiii.
- Ce mai?
- ,,Abuzuri cu ștampilă.”
Și pentru că un „bun” management nu se oprește niciodată din inovație, unitatea de învățământ, se pare că utilizează prosoapele din material textil în locul celor de hârtie, semn că igiena e opțională, dar orgoliul managerial e obligatoriu.
Într-un nou episod din serialul ,,management de top”, directorul a decis că are nevoie de o colegă permanent la dispoziție. Și a găsit-o. În schimb, directorul a omis cu grație propria obligație de predare. Nici orarul nu demonstrează altceva: se pare că pentru director- catedra e un concept teoretic, iar unitatea de învățământ e doar o scenă ,,de conducere,” nu și de educație.
Zona de nord a țării pare să fi ajuns un ,,paradis al directorilor vizionari,” oameni care fac ce le trece prin cap. Și tot ei sunt lăudați pentru ,,managementul exemplar.” Unul dintre ei (S.O.) s-a făcut remarcat printr-o practică pedagogică realizată de cine nu ar fi trebuit. Evident că nimeni nu a fost preocupat de lucruri atât de banale și la restructurare, răsplata a venit pe loc: o creșă de manageriat.
- Probleme?
Personalul abia ieșit de pe băncile școlii, cu maxim definitivatul în buzunar are de îndrumat practica pedagogică. Numai că în unitățile de învățământ conduse ,,creativ,” experiența este opțională. Important este că e dispus cineva să semneze hârtii.
Cât despre ,,generalul roșu” (P.M.C.) de la un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării- se pare că a ajuns ,,vizionar:” a învățat ,,arta de a nu ști ce semnează.” Cu o astfel de conducere, practica pedagogică va fi o ,,practică … de improvizație” cu ștampilă oficială.
La simularea examenului de evaluare națională, nordul țării a continuat să dea exemple strălucite de eficiență administrativă: secretara colegiului a fost inclusă în comisie. A fost până la urmă un gest de incluziune instituțională dacă se ignoră un mic detaliu: avea ceva rude printre elevii examinați.
A urmat examenul real, ,,adevărata” evaluare națională la care unele cadre didactice s-au înscris conștiincioase, dar au nimerit fără loc. Surpriză: au fost admiși cei de la didactic auxiliar.
Au existat și decizii oficiale în care au figurat persoane ,,invizibile:” oameni care nu au pus piciorul în comisie, dar au apărut în acte, probabil pentru decor.
La examenul național de bacalaureat a apărut surpriza supremă: un membru al personalului didactic auxiliar a fost promovat personal didactic, probabil, tot printr-o minune administrativă.
Însă replica ,,de aur” a venit tot de la ,,generalul roșu”- dovadă că sistemul educațional funcționează într-o zonă de nord a țării pe principiul ,,semnăturii oarbe.”
Sugestia primită de la vârful educației zonale: sesizările.
Doar că în aceste condiții se repetă scenariul: ,,suntem ca T.R.”
Confesiunea ,,generalului roșu” a venit prompt și dezarmant: ,,dar T.R. cam are dreptate.” O confesiune care spune totul despre autoritatea simbolică, despre reflexul instituțional de a ridica din umeri. Cu o asemenea atitudine e ușor de înțeles de ce abuzurile persistă: nu se combat, doar se recunosc cu un zâmbet resemnat.
Așa apare un ,,general roșu” în fața unor dascăli în toată splendoarea sa administrativă: mai semnează fără să citească și apoi se justifică cu un aer de ,,filozof al neputinței.” Se pare că este genul de lider care nu rezolvă, ci explică de ce nu se poate, în timp ce unii directori din subordine fac legea după bunul plac. Scuzele sunt ambalate în pasivitate, hârtia ține loc de competență, frica e confundată cu respectul.
Când șefii nu citesc, ci doar semnează este vorba de complicitate, nu de greșeală.
S-a ajuns ca în unele unități de învățământ dintr-o zonă de nord a țării ,,abuzurile” să fie ,,management,” tăcerea: ,,strategie” iar semnătura o formalitate.
Maria Tudose