Pierderea unor documente?
Nicio problemă. S-a ajuns ca un ITM să admită că sunt angajatori care pot scăpa ,,basma curată” dacă dispar niște documente. Cu alte cuvinte: „Dacă ai pierdut niște documente, nu-i nimic. Descurcă-te cum poți!”
I s-a făcut unui angajator o ,,invitație indirectă la fals” în sensul că poate ,,proba” o activitate prin metode alternative, nespecificate, chiar retroactive.
Expresia ,,la latitudinea angajatorului” nu are cum inspira încredere. Este un refren al dezangajării instituționale. Iar când vine din partea unei autorități de control devine un semn clar că e timpul întrebării:,,Cine controlează, de fapt, controlorii?”
Legea – după ureche: ,,Dacă ai zis că ai fost instruit, așa să fie!”
S-a ajuns să nu fie considerat documentul oficial cel care validează respectarea legii, ci declarația subiectivă a unui angajat. Un nou standard de control: ,,Spune-mi ce vreau să aud!”
O activitate riguroasă este înlocuită cu: „Dacă ne spui că te-a instruit, atunci e o.k., nu mai avem nevoie de nimic scris.”
Se aplică astfel o logică arbitrară: dacă un angajat declară că a participat la o acțiune, este perfect. Dacă declară că n-a participat, e „lipsă de probe.” O instituție a statului cu atribuții și de control a ajuns să se poziționeze ca arbitru subiectiv.
Logica periculoasă a unor ,,controlori” se poate rezuma astfel: ,,Dacă pare în regulă, e în regulă.” Nu contează dacă documentele există.
Cum au fost dați de gol ,,controlorii?”
Directorul, informat „în șoaptă” a avut norocul rar de a călători în timp: și-a completat niște documente retroactiv, înainte ca legea să apuce să-l întrebe ceva- un mic ,,miracol administrativ.” Reacții în lanț: a venit firma căreia i s-a externalizat serviciul să completeze niște documente; un responsabil a venit chiar de acasă să realizeze și un proces verbal retroactiv; s-au semnat toate documentele.
Strategia de ,,reconstituire a trecutului” a avut scop crearea aparenței de legalitate. Dacă totul era în regulă, nu era nevoie de completarea documentelor post- factum, dacă acel ITM ar fi reacționat legal nu era nevoie de o fereastră de timp pentru ,,reparații cosmetice” și directorul (V.F.) nu ar fi ,,scăpat păsărica” unor angajați despre control. Acțiunile au dat de gol ,,actorii.” Aceasta nu mai este doar o reacție birocratică, ci o scenă de ,,teatru instituțional” în care decorurile se montează înainte de sosirea spectatorilor: procesul verbal dus la semnat ulterior acțiunii a trădat vinovăția. Câteodată adevărul nu este necesar a fi spus sau scris: acțiunile, graba și procesele verbale cu care se corectează sau reconstituie trecutul scot la iveală fapte, caractere și practici.
Într-o instituție publică, unde orice act lipsă ar trebui tratat cu rigoare administrativă și legală, lipsa unor documente ridică serioase semne de întrebare privind siguranța la locul de muncă.
Confidențialitatea?
O glumă amară.
Cine păzește paznicul?
Lipsa documentelor legale dintr-o instituție publică nu este o simplă problemă birocratică, ci o încălcare a legislației. O parte a sistemului de inspecție a muncii se pare că funcționează după logici paralele cu legea. Când documentele dintr-o instituție dispar misterios, sunt inspectori ITM care nu tresar; probabil știu că hârtiile au obiceiul să se evapore în instituțiile cuminți.
Iar dacă anumite date sau acțiuni se pierd odată cu ele?
Ei bine, e doar o coincidență fericită! Căci, în loc să se autosesizeze, unii ,,controlori” preferă poziția relaxată a unor complici tăcuți: nu văd, nu aud, dar dacă sunt întrebați, știu exact ce să nu spună.
Ce rost are să te autosesizezi când poți închide ochii profesionist?
Doar nu o să strici armonia birocratică pentru niște hârtii rătăcite și niște date plictisitoare!
În loc de concluzii: ,,șoptit” legal, completat retroactiv, unii ,,controlori”- regizori ,,într-un film de protecție a muncii.”
Maria Tudose