,,Gurile rele” spun că :
- Un mare edil galben de la un județ din zona de nord a țării a mers personal la ministrul galben de la EDUCAȚIE pentru a se asigura că fina (F.M.) rămâne inspector școlar și în anul școlar următor. S-a pus ,,batista pe țambal” și de la un an la altul se vede dovada că ,,descurcăreala cumetriilor” este o soluție de ,,reușită în viață” pentru unii, dincolo de toată retorica reformei.
- Și ,,clienții de casă” ai roșiilor, cei ieșiți pe ușa din spate ai unui Inspectorat Școlar din nordul țării în timpul conducerii galbene, se ocupă în continuare cu ,,menajul,” așa cum au fost crescuți și obișnuiți, doar și-au schimbat destinatarul. Deoarece totul se rezumă la funcții și cei de la culoarea roșie au secretarul lor de stat (A.B. G.) și doresc aceeași funcție ocupată acum de galbeni pentru soția domnului care se îngrijește de tot, în orice condiții i se cer de cei care au poposit la București.
- Cei care au făcut parte din coaliția guvernamentală, încă aflați la ,,comenduirea EDUCAȚIEI” zonale (H.A.) și-au adus în CASA din ograda Inspectoratului Școlar din nord și secretara liceului, deoarece râvnesc la postul de director al ,,CASEI” din curtea acestui Inspectorat. Dar, în același timp, se plimbă peste tot cu ,,generalul roșu,” deoarece ar mai fi câteva interese și lucruri de realizat, dincolo de ascunderea gunoiul sub preș. Dat fiind că fosta conducere galbenă a desființat o școală din această zonă a țării, după ce avea și director cu concurs și povestea a ajuns și la București. Recomandarea a fost ca directorului cu concurs să i se ofere o funcție în același Inspectorat Școlar din nordul țării (C.A.M.). Zis și făcut în septembrie 2022, numai că necazul este că nu mai este dorit în această instituție. Dar nici director adjunct la liceu nu ar dori -o cei care făceau parte din coaliție.
- Un fost edil roșu dintr-o zonă de nord a țării ,,a pus umărul” la ridicarea unei case pentru un inspector școlar (N.F.) de la același Inspectorat Școlar din nordul țării cum a știut mai bine. Astfel toată comuna chicotește de ,,isprava fostului edil” realizată în ograda edilul local la care-i solicita ,,un buldo” pentru lucrări la casă, cu motivația fermă că primește și el ,,ceva lucrări” de la proprietar.
,,Descurcăreala cumetriilor” prin ,,acțiune conjugată” cu ,,clienții de casă” și acordul tacit al celor care trebuie să se asigure că se respectă legea este ,,rețeta zonală” care te menține sau te duce direct la o funcție într-un Inspectorat Școlar din nordul țării.
Maria Tudose