Un director de unitate de învățământ, fost inspector școlar (G.I.T.) este ținut bine în brațe prin tot felul de metode, tehnici sau practici indiferent ce face. Deoarece a fost o perioadă și inspector școlar pentru proiecte educaționale a avut exercițiu să facă tot felul de aprobări. Astfel, nici ca director nu s-a dat înapoi din a aproba și proiecte în care era și coordonator.

          Atunci când unii au pixul în mână cred că poate face orice cu el. Și fac. Și le iese. Și dacă nu reușesc singuri își iau ajutoare. Unele fac parte din categoriile: secretari de consilii profesorale, secretari de consilii de administrație, coordonatori de proiecte, responsabili de tot felul de activități, etc. Alte ajutoare sunt ,,prieteni de cursă lungă” de la Inspectoratul Școlar Județean, ocupanți vremelnici ai unor fotolii colorate din aceeași instituție, unii chiar foști colegi sau foști complici la alte acțiuni mai vechi, șantajați și folosiți pentru așa- zisele rezolvări de probleme.

Activitățile din proiecte sunt foarte importante pentru unii. Ar fi bine dacă rezultatele ar produce o schimbare vizibilă în EDUCAȚIE. Numai că acest lucru în aceste vremuri nu prea interesează în primul rând pe cei care ar trebui. Din păcate, rezultatele obținute la diverse evaluări internaționale nu au poziționat nici în acest an ROMÂNIA într-o lumină favorabilă și nu au demonstrat o creștere sau un progres. Multe activități din proiecte diverse trebuie să fie bifate deoarece implică puncte în fișe de evaluare de tot felul, care apoi se transformă în calificative anuale, funcții cu concurs și bani pe state de plată și în buzunarul unora. Aici se poate vorbi de o altă procedură, cea a concursurilor, tot felul de concursuri: pe post, pe funcție, de dosare, de proiecte, de împrejurări, etc.

Pentru a demonstra că se descurcă și manageriază cu succes și anumite proiecte, practicile dintr-o zonă de nord a țării sunt următoarele:

  • Apare un anunț cu termenul de depunere a unor proiecte, care vor apărea în calendarele Ministerului Educației.
  • La 3 zile după anunț se redirecționează un mesaj potrivit căruia proiectele trebuie să fie complete.
  • Într-o săptămână ajung la urechile unora niște probleme în urma cărora se pun în acțiune tehnicile folosite cu succes de multe ori.
  • Începe schimbul de informații pe tematică de la un Inspectorat Școlar din nordul țării până la director (G.I.T.).
  • Urmează strategia de MUȘAMALIZARE.
  • Directorul, care este și cu atribuții de secretar și înregistrează cum vrea, dacă vrea și când vrea documentele invocând diverse scuze, face în așa fel încât să apară o ERATĂ. Tehnica ERATEI este folosită cu succes de acest director de mai mult timp, mai ales când este vorba de hotărâri de conciliu, indiferent de tematică: organizare de concursuri de angajare, aprobare de concedii de odihnă, aprobarea unor proiecte, etc.
  • Pentru a putea apărea ERATA unele proiecte ar fi trebuit înregistrate înaintea anunțului. Interesant! Nici nu a apărut anunțul despre proiecte, nici nu se știa data depunerii acestora sau conținutul dosarului pentru aprobări, că unii aveau și proiectul și dosarul complet și, se pare, înregistrat într-un registru. Nu se știa despre ce aprobări, avizări va fi vorba, dar s-au aprobat proiectele într-un conciliu, proiecte care urmează să apară în calendarele Ministerului Educației. Nu toate. Doar unele.
  • GHINION! Secretara ar fi uitat să scrie aceste aspecte chiar și în hotărârea de conciliu.
  • A apărut și următoarea hotărâre de conciliu. Ambele apăreau pe site. ERATA nu era nicăierei. Era așteptată cu sufletul la gură.
  • Și ERATA a apărut imediat și s-a putut posta chiar pe site lângă hotărârea cu pricina (care nu mai era ultima), chiar dacă a fost luată înaintea veștii despre proiecte. Nu a fost ușor nici de această dată. Noroc cu ECHIPA!

În loc de CONCLUZII:

Directorul este cu siguranță unul cu regim special. (Scuzele ,,colorate” ale diverșilor șefi zonali sunt multiple. Acestea vor constitui un subiect special.)

Director – secretar de succes!

Echipă internă colaborativă.

Inspectori școlari recunoscuți pentru astfel de practici ajutătoare pentru realizarea ERATEI: informare, inspectare, completare de note, rapoarte, răspunsuri, etc.

Aceasta este doar o pagină a unor activități desfășurate în ROMÂNIA EDUCATĂ.

Trăiască ERATA!

P.S. Se așteaptă cu nerăbdare într-o zonă de nord a țării modificări ale metodologiei de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din grădinițe, școli, licee sau colegii prin care să se specifice clar:  ,,ERATELE se pot folosi fără număr la cât mai multe hotărâri de consilii de administrație, mai ales când sunt în joc: angajări, concursuri, proiecte, acordări de calificative și mai ales BANI.”

Și pentru că se apropie noul an cu pași repezi, se cuvine o URARE pentru practicienii acestor tehnici:

,,La cât mai multe ERATE!”

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *