Într-o după amiază de septembrie ,,generalul roșu” (P.M.C.) a unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a avut o activitate de consultare a unor dascăli, care s-a transformat într- o șuetă, la care s-au făcut diverse afirmații de către cel care a avut misiunea consultării:

                ,,Regulamentul ăsta nou dă voie inspectorilor școlari generali să nu mai fie DICTATORI. Până acuma inspectorul școlar general avea privilegiul (bun sau rău, nu știu,) de a solicita unei persoane să preia prin detașare funcția de director. Iar, dacă acea persoană îi dădea acordul (DA, doresc să fiu director la instituția x), inspectorul școlar general se ducea în fața consiliului de administrație: vă propun să îl avizați pe x în funcția de director prin detașare la unitatea x. Și consiliul de administrație, de obicei, spune da. Este de acord cu inspectorul școlar general. De anul acesta s-a schimbat legislația.”

,,Inspectorul școlar general consultă consiliul profesoral. Îl consultă. Nu e obligatoriu să țină cont de el. DICTATORUL e DICTATOR. Șeful e șef. Și cum v-am spus nu port rușine după mine și, de obicei, am ținut cont de.”

,,V-aș face și vouă propunerea asta ca să câștigăm timp.”

,,Treaba noastră este să facem educație, NU SĂ ȘTIM LEGILE.”

,,Dar, sunt juriști sau avocați, oameni care se pricep și ne pot apăra și pe noi. Și PÂNĂ SĂ VĂ APERE AVOCAȚII, VĂ APĂRĂ INSPECTORUL ȘCOLAR GENERAL.”

,,Niciodată nu m-am gândit că în cariera asta a mea de profesor sau director și inspector ar fi greu să conduci o grădiniță.”

,,O GRĂDINIȚĂ CA SĂ FUNCȚIONEZE are nevoie de copii, de un plan de școlarizare simplu. Împărțim numărul de copii la vreo 20 vedem ce ne dă, stabilim numărul de grupe.”

,,Avem 18 titulari, mai punem două norme vacante acolo și gata. Mare filosofie.”

,,Numărăm până 62 de zile. Scoatem sâmbetele  și duminicile. ȘI AM GĂTAT POVESTEA.”

,,Numărăm, le pune pe vacanță și AM GĂTAT ȘI NEBUNIA ASTA.”

,, Numărăm BANII PE CARE ÎI DAU PĂRINȚII PE MÂNCARE, îi băgăm în cont, cumpărăm mâncare, facem de mâncare și gata.”

,,Facem o procedură că-i normal să facem educație SĂ POATĂ MÂNCA ȘI DOAMNELE ACOLO că nu-i complicat, putem să plătim și noi 10 lei sau putem să găsim alte 10 variante să mănânce că trebuie să facem educație, copilul trebuie să învețe de la noi cum ține furculița, lingura și cuțitul.”

,,NIMENI NU A INTRAT LA ÎNCHISOARE PENTRU ASTA. Eu mai semnez un document și mai spun: PENTRU ASTA MĂ DUC LA JILAVA. PENTRU ĂSTA MĂ DUC LA GHERLA. STAU ȘI ACOLO.”

,,CINEVA trebuie SĂ ÎȘI ASUME NIȘTE LUCRURI.”

,,E adevărat în EDUCAȚIE nu pășim cât greșim.”

,,E foarte important să se scrie în consiliu profesoaral că sunteți de acord să facem un consiliu profesoral de îndată.”

,,E nevoie de o ședință extraordinară, deoarece e nevoie de un director.”

,,Prima dată vă fac vouă propunerea, vă consult, apoi îl consult și pe omul pe care L-AM GĂSIT IO CAPABIL ȘI SĂ ACCEPTE FUNCȚIA.”

,,Să mai facem un COMPROMIS că am făcut DE ȘAPTE ANI și să mai facem unul și să mă lăsați să vă consult că apoi vedem noi ce a mai fi, dar numai bine va putea fi.”

,,Să îi mai dăm și doamnei de lucru. Noi ne luăm salariu în 14. Doamna- nu știu.”

,,Ei la 39 de ani se pensionează. Noi stăm până la 65.”

,,AM MAI PIERDUT PROCESE. Extraordinar! Mai pierdem unul.”

,,El pleacă că-i GELOASĂ NEVASTA.”

,,Convoacă-l LA PROPUNEREA INSPECTORULUI ȘCOLAR GENERAL!”

,,LA SOLICITAREA MEA, DE ÎNDATĂ, VĂ CONVOC. Extraordinar!”

,,Intră pe net, dacă tot ești acolo, și vezi CARE E CEA MAI URÂTĂ ÎNCHISOARE DIN ROMÂNIA SĂ MĂ DUC ACOLO.”

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *