Practicile unor directori agreați și susținuți de către unele Inspectorate Școlare Județene sunt diverse și pe paliere diferite: inspecții școlare, asistențe, promovare, proiecte, fișa postului, comisii, contracte, navetă, achiziții, alimente, etc.

În acest articol sunt detaliate o parte din aceste practici ale unui director cu concurs (G.I.T.):

Implementează în regulamente și hotărâri de consiliu de administrație unele prevederi în afara cadrului legal, pe considerentul că regulile interne pot fi deasupra prevederilor legislative pe diferite segmente, mai ales dacă sunt în folosul angajaților, uitând, de fapt, că serviciile instituțiilor de educație sunt pentru alți beneficiari.

Atribuie unor categorii de angajați din subordine alte sarcini decât cele legale prevăzute în fișa postului.

Încurajează și susține unele activități în rândul subordonaților care nu au legătură cu educația, codul etic sau fișa postului.

Îndeamnă unii subordonați să scrie sesizări, pe alții să stea de martori, în formă continuă, instigându-i pe unii în schimbul unor recompense oferite: zile libere, pâine, fructe, brânzoici, etc. (din alimentele copiilor), libertatea de a face ce doresc în timpul serviciului (de la activități de croitorie în interesul lor, nu al instituției – până la: bârfe, intrigi, filmări, cu care se laudă și la unii inspectori școlari etc.)

Susține activitățile de ,,șase” (monitorizare și spionaj), urmate de raportări mincinoase, recompensate cu găletuțe cu mâncare gata preparată și pentru soțul de acasă.

Permite unor persoane să țină evidența (o altfel de gestiune) celor care servesc masa ,,la nevoie” (zilnic) din mâncarea copiilor și să adune și bani pentru aceasta pentru a se cumpăra: flori, gărdulețe, funie, etc.

Acceptă prepararea unor sortimente de post (la nevoie) din gramajul de alimente pentru copii.

Acceptă și tratamente preferențiale pentru persoanele agreate. Dacă acestea sunt la cură de slăbire au pretenția să mănânce conform rețetei: ziua de fructe, ziua de carbohidrați, ziua de … .

Pune presiune pe unii angajați, încercând suplimentarea unor atribuții zilnice sau lunare cu scopul să cedeze și să elibereze postul pentru unele persoane agreate, părtașe la unele nereguli.

Plătește furnizorii preferențial, unii fiind trecuți pe dosul tabelului, tabel pe care uită să îl mai întoarcă sau îl întoarce foarte rar, pentru a încuraja doar unele colaborări.

Iar toate acestea pentru că i se permit de către cei care ar trebui să fie preocupați de educație, sănătate, management, calitate, profesionalism, etc.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *