Regulamentele și metodologiile care trebuie respectate în unitățile de învățământ mai trebuie și citite din când în când mai ales de directori, care sunt direct răspunzători de respectarea legislației în școli, grădinițe, licee sau colegii. Chiar și categoria directorilor care au avut un popas pe o funcție de inspector școlar la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării trebuie să dovedească că legislația nu este opțională.
Când un director (D.A.C.), fost inspector școlar nu cunoaște nici denumirea Ministerului Educației, dar cel mai mare șef al acestui Inspectorat Școlar (P.M.C.) îl mai și laudă pentru cunoștințele legate de legislație, atunci își poate permite să scrie directorul documente și pe antetul unui MINISTER care nu există.
Dar, lucrurile nu sunt atât de simple câteodată și, în ciuda unei ședințe manageriale la care directorii din zonă au participat recent, fiind instruiți inclusiv în legătură cu noutățile noului regulament de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar, același director (recent descălecat din Inspectoratul Școlar) a reușit de la prima ședință de ,,conciliu” să ,,dea cu mucii-n fasole” o dată, de două ori, de trei ori. Se pare că nu doar în basme trei este o cifră magică.
Noroc că au fost suficiente puncte pe ordinea de zi, altfel rămânea bietul ,,conciliu” fără subiecte!
Atunci când un director prezidează un consiliu profesoral trebuie să știe că specificațiile din legi, metodologii și regulamente vin cu precizări clare despre atribuțiile acelui consiliu. Acesta poate valida, aviza, aproba anumite comisii, documente, rapoarte, etc. Câte un substantiv notat pe ici pe colo într-un convocator pe o ordine de zi a unei ședințe spune multe despre nivelul managerial al oricărui director.
Spre exemplu, cuvântul ,,scaun” folosit într-o ședință ca punct pe ordinea de zi te poate duce cu gândul că acel scaun este liber, rupt, vechi, defect, cu trei sau patru picioare, etc. Și atunci până la finalul ședinței, modulului, anului școlar sau calendaristic, bietul ,,scaun” poate parcurge mai multe etape, în funcție de interpretarea fiecărui dascăl căruia i-a fost pus în față.
Se spune că limba română nu este o limbă ușor de învățat. Și atunci pentru același director ar trebui să existe un consultant care să îi facă diferența între orar și program, de exemplu.
Când un dascăl este numit sau detașat în fruntea unei unități de învățământ pe o funcție de conducere nu merge în fața angajaților să ceară răgaz două săptămâni ca să înțeleagă despre ce este vorba în activitatea managerială. Pe când înțelege ce se întâmplă pe un sector, problemele pe altul depășesc limitele permise de lege sau bunul simț.
Se spune că managementul este atât știință, cât și artă. Nici una, nici alta nu se intersectează nici cu amenințările și nici cu lucrurile nelegale, decât dacă într-o funcție dorești să dovedești altceva: un mic sau un mare abuz.
Când un manager acceptă o discuție, citește un document și apoi se scuză ba că nu are timp să îl înregistreze, ba că registru are un rând în minus sau trei coloane în plus, atunci se poate spune că managerul se crede la grădiniță și acolo merg și astfel de încercări de a păcăli angajații.
Când același manager se laudă că are cuvânt, dar nu trece o săptămână de mandat și dovedește contrariul, concluzia este clară: este fără cuvânt, fără credibilitate. Lucrurile se pot întoarce și suci atunci când nu stăpânești nici știința și nici arta managerială. Iar în acest sector managerial legislația trebuie să fie cel mai bun prieten al amatorilor de scaune de conducere.
Nici când admiți că fostul director a greșit, dar în plină ședință nu mai recunoști acest aspect, nu poți dovedi din nou ca director că ai cuvânt. Și atunci și poveștile despre istoricii preferați sunt fraze goale, pompoase, lipsite de importanță.
Un cadru didactic care nu are contract de muncă pe rol într-o anumită dată, nu poate primi atribuții într-o unitate de învățământ indiferent cine este director. Este ca și cum directorul ar da grebla sau mătura în mâna unui trecător prin fața școlii (care nu are relații de muncă în acea unitate de învățământ) și i-ar cere să grebleze frunzele din curtea școlii sau să-i măture sălile de clasă. Și atunci și reacțiile sau rezultatele pot fi pe măsură.
Tergiversările, instigările, poveștile de culise, aranjamentele nu fac casă bună cu legislația, cu corectitudinea, cu transparența, cu arta sau știința managerială. Acestea sunt folosite de cei care nu se descurcă, care au nevoie de susținere ba de sus, ba de jos ca să nu cadă de pe ,,scaun.” Se mai pot folosi și în situația în care sunt lucruri de aranjat, de ascuns sau fapte nedemne de un dascăl, un grup de dascăli sau niște actuali sau foști numiți sau detașați pe diverse ,,scaune.”
Când îi permiți unui secretar să scrie doar ce vor unii, atunci lucrurile sunt făcute în pereche: director- secretar de ,,conciliu.”
Când își aduc contribuția și alții, atunci se numește muncă în echipă.
Se știe că activitățile în pereche sau în echipă sunt promovate în zilele noastre în unitățile de învățământ, dar la clasele de elevi sau în grupele de copii, nu pentru a ține un scaun să nu cadă sau a acoperi altul căzut și rupt. Un scaun rupt se mai poate repara, dacă meșterul este priceput.
Etica și morala se află și în unitățile de învățământ și fac casă bună cu legislația chiar și la nivel de scaun managerial.
Minciuna, mușamalizările, ilegalitățile, intrigile, boicotul activității unui dascăl sunt semne de incompetență și abuz. Și cu cât sunt mai multe și mai dese, cu atât scaunul se clatină mai tare și mai tare și mai tare, până când se rupe.
Maria Tudose