Un director cu concurs din nordul țării (G.I.T.) a reușit și isprava de a șantaja. După o serie de amenințări, instigări, falsuri, îndemn la fals și câte și mai câte ilegalități, a ajuns și la această etapă exersată în cadrul relațiilor de muncă în spațiul educațional.
Prin semnarea unui document, se scapă de o cercetare. E simplu. Semnezi și scapi.
După diverse cercetări cu procese verbale de prin diverse concilii directoare falsificate, după chestionare din comisii de cercetare falsificate la rândul lor, după fișe ale postului falsificate, completate, incorecte, incomplete și fără a ține cont de metodologii, de regulamente, de conținutul documentelor din portofolii, s-a ajuns și la acest nivel.
O semnătură și directorul este cel care decide, nu conciliul director.
Ce concilii?
Ce comisii?
Numai că prima dată directorul face ceea ce este obișnuit: amenință. Apoi șantajează.
Amenințare cu consecințe: cercetare, sancțiune.
Cu astfel de lucruri se ocupă un director din nordul țării: intimidări, presiuni, intenții clar exprimate chiar cu atitudine, îngrădiri și limitări, folosind și un limbaj de mahala.
Și totul până la concedii, pentru că ce a fost nu -l interesează pe acest director, care nu dorește sub nicio formă să regleze acest aspect. Iar ceea ce este, se face în afara procedurilor și inechitabil.
Și totul cu premeditare. Dar aceasta – înainte de un alt conciliu: ,,Fiecare să aibă pregătite dovezi!”
Și apoi: ,,Ne vedem de treabă, toți!”
Care TOȚI?
ȘANTAJ: cu sau fără consecințe?
Poate sau nu poate rămâne fără consecințe?
Maria Tudose