Copiii sau elevii care frecventează unitățile de învățământ au și drepturi și obligații. La fel au și angajații unităților și instituțiilor de învățământ. Conform unui regulament al învățământului preuniversitar există câteva îndatoriri și pentru părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care frecventează unitățile de învățământ. De asemenea, unităţile de învăţământ încheie cu părinţii sau reprezentanţii legali și un contract educaţional în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile părţilor.
Cu toate acestea, într-o zonă din nordul țării un copil a ieșit la finalul lunii septembrie a acestui an școlar din spațiul unității de învățământ fiind gasit pe stradă de un trecător. ,,Gurile rele” spun că acesta nu ar fi trebuit să apeleze la organele abilitate ale statului pentru a se putea mușamaliza cazul așa cum se obișnuiește în aceste situații în această zonă a țării.
Când la Inspectoratul Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării șefa directă a acelei unități de învățământ este galbenă (F.M.), când echipa managerială care coordonează activitatea directorilor este la fel de ,,colorată”, fiind coordonată tot de un ,,mare galben” (M.I.), când ,,generalul roșu” se ghidează după principiul că ,,nu se bagă” așa cum a mai declarat și în alte situații și a chiar demonstrat atunci când aproape tot personalul nedidactic de la o unitate de învățământ i-a fost pe prispă în timpul serviciului (tot în anul 2023), uitând și ,,generalul roșu” și angajații că aveau atribuții în acea perioadă tot la copii, care frecventau o unitate de învățământ, atunci clar singurul scop a fost și de data aceasta de a nu se afla despre această situație.
Astfel de practici sunt cu repetiție pentru unii de la acest Inspectorat Școlar Județean din nordul țării. Și în urmă cu cinci ani au dispărut dintr-o curte de unitate de învățământ trei copii. Au fost găsiți în cartier. Un părinte a unui copil dintre cei trei a fost ,,recompensat” de acea unitate de învățământ cu un contract de servicii pentru care se plătesc constant bani din buget an de an, dar atribuțiile sunt date prin decizie unor cadre didactice care mimează că și le realizează. Atât directorul din acea perioadă cât și cadrele didactice de serviciu la data incidentului au fost ,,RECOMPENSATE” de asemenea, de către același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării și cu gradații de merit. Poate de aceea în consiliile consultative de la acest Inspectorat Școlar ajung an de an anumite persoane. Nu există criterii de numire a acestora în aceste consilii, așa cum există la alte Inspectorate Școlare Județene din România.
Astfel de dascăli implicați în incidente de acest gen au beneficiat și de alte RECOMPENSE: au avut acces și în diverse comisii județene cu diferite roluri, au beneficiat de pretransferuri dovedite ,,aranjate,” nu au avut niciun impediment să se înscrie inclusive la gradele didactice.
Prin urmare, dacă și altă dată totul s-a acoperit, ,,actorii” implicați au fost ,,RECOMPENSAȚI,” de ce nu s-ar folosi în continuare tehnica și în alte situații?
Și acum cinci ani a fost informat Inspectoratul Școlar din zona de nord a țării și lucrurile s-au MUȘAMALIZAT tot de un general adjunct de pe vremea aceea de aceeași culoare.
Și de data aceasta s-a luat act de o adresă și s-a trecut la o numire ,,cu binecuvântare.”
Se așteaptă în continuare ,,RECOMPENSELE GALBENE.”
Se pare că această culoare care se află și în cadrul acestui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării nu se dă înapoi de la mușamalizări nici când este vorba despre copii.
În rest, culoarea galbenă în zona de nord a țării a demonstrat exercițiu la alte acțiuni, chiar și cu premeditare, folosind diverse tehnici controversate chiar și în cadrul instituției la nivel de județ cu rol de îndrumare și control în EDUCAȚIE: tergiversări, controale, cercetări, concursuri – fel de fel, falsificări, complicități, încrengături și interese.
Maria Tudose