O unitate de învățământ este condusă de consiliul de administrație, director și directori adjuncți (dacă există). Managementul unităților de învățământ cu personalitate juridică ar trebui să se asigure în conformitate cu prevederile legii.
Funcția de director se ocupă prin concurs sau prin detașare în interesul învățământului. Directorul este cel care răspunde de aplicarea legislației, organizează întreaga activitate educațională și coordonează întreg procesul de obţinere a autorizaţiilor sau al avizelor legale necesare funcţionării unităţii de învăţământ.
Ca să existe o unitate de învățământ conform legislației trebuie să aibă mai multe elemente definitorii: în primul rând un act de înființare, apoi un cod de identificare fiscală, un cont, un website, patrimoniu și o ștampilă cu denumirea exactă a unității de învățământ.
Când denumirea unei grădinițe este în același an: cu program normal, apoi cu program normal și prelungit, dar și doar cu program prelungit, dar ștampila aplicată de director pe diverse documente asumate este diferită de ceea ce apare în antetul documentelor emise la denumirea unității de învățământ, atunci se poate considera că un director (V.M.C.) are legi ,,speciale” după care poate conduce o unitate de învățământ. Sau poate își permite astfel de aspecte deoarece a fost inspector școlar la un Inspectorat Școlar dintr-o zonă de nord a țării unde a văzut și exersat multe.
O unitate de învățământ în care se realizează program prelungit are și personal care se ocupă de pregătirea mâncării, de spălarea lenjeriilor, etc. Acesta a fost fie transferat, fie angajat prin concurs în perioada în care denumirea respectivei unități era una indecisă sau fluctuantă de la un document la altul, după considerente cunoscute sau necunoscute de cei cu responsabilități în acest sens.
Educația timpurie cuprinde și grupe de antepreșcolari și grupe de preșcolari. Există unități de învățământ care au realizat demersuri legale în vederea obținerii autorizației provizorii de funcționare a unor astfel de grupe. Altele apar în registrele unei agenții care se ocupă de calitate, de evaluări externe, de autorizări sau acreditări ca fiind autorizate sau acreditate ,,prin efectul legii.”
Dar, există și categoria unor unități de învățământ care au înființat grupe de antepreșcolari, au angajat personal cu pregătire în acest sens, iar după un an au renunțat la ele. În acel an s-au întâmplat mai multe evenimente: unele fac parte din existența unității de învățământ, altele din evoluția profesională a unor angajați, care s-au înscris la examenul național de definitivat sau la grade didactice, au avut unele inspecții școlare, ș.a.m.d. Totul trebuie să se desfășoare în condițiile legislației, de aplicarea căreia, răspunde, evident, în primul rând directorul (V.M.C.).
Din categoria autorizațiilor unei unități de învățământ face parte și autorizația sanitară. În acest sens, trebuie să existe concordanță între spații, servicii și măcar denumirea sau ștampila oricărei unități de învățământ. Iar pentru școlarizarea unor copii este nevoie de afișarea, spre știința și corecta informare a beneficiarilor indirecți, a capacității instituționale (pentru care ar trebui să existe și o autorizație) și a faptului că unitatea de învățământ este autorizată sau acreditată în condițiile legii pentru a funcționa și oferi servicii pentru un anumit număr de copii preșcolari sau antepreșcolari.
Potrivit regulamentelor specifice domeniului EDUCAȚIEI, ar trebui să existe și circumscripții școlare. Constituirea acestora nu intră în sarcina unităților de învățământ. Dacă pentru înscrierea în clasa pregătitoare s-au constituit acestea într-o zonă de nord a țării, pentru înscrierea la grădiniță nu s-a mai respectat și această prevedere legală. Însă, curios, același director a reușit să se folosească în documentele asumate și înaintate chiar forului superior spre avizare, inclusiv străzile din așa- numita circumscripție a unității de învățământ.
Explicația poate fi: ori unele unități de învățământ au circumscripții școlare și altele nu, ori unii directori (foști inspectori școlari) își permit să facă ce doresc (asumându-și și realizarea unor atribuții specifice inspectorilor școlari).
Pentru fiecare an școlar unitățile de învățământ își realizează un plan de școlarizare și apoi un proiect de încadrare. De la plan la realitatea din sălile de grupă manageriate de acest director a fost însă ,,cale lungă” cu multe derapaje.
Se pare că unele cadre didactice pot ocupa funcții unde au nevoie de diverse documente obligatorii, pot participa la concursuri, pe care, culmea, le și promovează, fără a avea măcar calificativ ca inspector școlar asumat de către consiliul de administrație al unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o parte de nord a țării.
Când pe antetul documentelor emise de un director scrie o denumire a unei unități de învățământ, dar achizițiile publice le face același director pentru o unitate de învățământ cu altă denumire, deja gândul zboară la codul de identificare fiscală. Și aici, lucrurile devin mai interesante: două unități de învățământ cu locație și denumire diferită au același cod.
Pentru a avea niște elemente definitorii, orice unitate de învățământ trebuie să respecte o procedură. Aceasta prevede și modul de atribuire a unui nume.
Denumirile instituţiilor de învăţământ de la nivel preuniversitar sunt cele prevăzute în actul de înfiinţare și trebuie să corespundă cu denumirea de pe ștampilă, care se aplică doar în condițiile legii.
Legile statului, aplicabile și la nivelul EDUCAȚIEI, au prevederi și responsabilități atât în privința înființării, fuziunii sau scindării unităților de învățământ, cât și a evidenței sau scoaterii din uz a ștampilelor unităților de învățământ. În legi sunt prevăzute nu doar responsabilitățile, ci și sancțiuni pentru orice persoană care săvârșește abateri.
Faptul că în decursul a câteva zile o unitate de învățământ a avut doi directori numiți prin detașare în interesul învățământului, nu însemnă deloc că legea are caracter optional pentru oricare dintre aceștia (chiar dacă unul este fost inspector școlar). Sau, dacă are, atunci se ridică întrebarea:
,,România EDUCATĂ, încotro?”
Maria Tudose