Acesta este și a fost un subiect care a ținut prima pagină a presei în perioada post- decembristă aproape în fiecare guvernare.
A plagia înseamnă a fura. Autorul poate fi o persoană, mai multe persoane, o organizație, o instituție, etc.
Când sunt însușite texte, idei, proceduri, rezultate ale muncii unei alte persoane și sunt prezentate drept creație proprie este un furt, un lucru imoral.
Când cineva plagiază este cunoscut ca o persoană lipsită de anumite cunoștințe, o persoană lipsită de etică.
Un plagiat se stabilește cel mai simplu pe baza asemănărilor și a deosebirilor.
,,Toleranța zero față de plagiat” a devenit doar o sintagmă pentru cel care a folosit-o și care a devenit dintr-o dată tolerant în cazul premierului și a unui ministru galben.
Dar, au existat și alți politicieni sau oficiali care s-au aflat în situații similare.
Unul dintre ei a fost un fost ministru al educației. Chiar dacă a încercat să dea vina pe cei care doreau ,,să blocheze cu orice preț” legile EDUCAȚIEI, până la urmă a părăsit fotoliul ministerial. Nu a fost însă singurul.
Cert este că dacă la nivel înalt sunt acceptate astfel de fapte și astfel de persoane în poziții de decizie chiar, cei mai mici încearcă și ei să procedeze la fel, respectând modelul. Cazurile sunt nenumărate.
Dar, poate că un exemplu s-ar putea da. Un cadru didactic (V.M.) a făcut copy – paste articol după articol dintr- un ORDIN DE MINISTRU sau chiar două, apoi s-a și lăudat că documentele rezultate ,,sunt după cunoștințele unui profesor, nu a unui avocat” și s-a considerat mare elaborator.
Lucrurile nu s-au oprit deloc. Au primit și număr de înregistrare oficial. La avizare este trecut un alt bun camarad, cu antecedente în modificarea documentelor și nu numai. Iar cel care trebuie să le aprobe sau le-a aprobat (dacă ,,originalele sunt la comisie” și au număr de înregistrare) nu este altul decât directorul (G.I.T.). Ar mai fi de specificat un aspect: toți dascălii ar trebui să și le asume prin semnătură, adică să devină complici la plagiat.
Nu este singurul exemplu din zona de nord a țării. Și la Inspectoratul Județean din această zonă, conducerea în totalitate galbenă pe vremea aceea a modificat în timpul derulării probelor dintr-un concurs județean o procedură păstrându-i aceeași semnatari, același număr de înregistrare și aceeași dată.
Dar, nu este singurul exemplu la acest Inspectorat Școlar. S-au modificat și procese verbale ale consiliilor de administrație, chiar a celor în care se numeau directori de unități de învățământ, de aceeași conducere galbenă.
Și atunci, cei care scriu în unitățile de învățământ procesele verbale ale consiliilor de administrație cum să nu modifice și ei procesele verbale sau hotărârile de consiliu, dacă acesta este modelul?
Sau cum să fie pedepsiți de șefii lor pentru practici învățate chiar de la ei?
Maria Tudose