Într-o zonă de nord a țării unde câțiva inspectori de la un Inspectorat Școlar Județean au avut tematică de monitorizare a activității manageriale a unui director (V.F.) s-a putut constata doar din hotărârile ,,conciliului director” că metodologia de evaluare este doar de decor. Când legea este opțională, transparența se reduce la o glumă amară și evaluarea într-un ,,festival al favorurilor:” calificativele parțiale curg pe bandă rulantă pentru un dosar de grad didactic, apoi pentru o etapă de mobilitate, chiar dacă la data acordării acestora ,,conciliul director” nu aprobase nici fișa de evaluare.
După ce a fost aprobată fișa de evaluare la opt luni după începerea anului școlar, au început să apară și surprizele: indicatorii din fișă cereau proiecte redactate după documente secrete, care ar fi trebuit să fie publice după aprobare, dar nici cu lupa nu se puteau afla. Cu alte cuvinte, cadrele didactice ar fi trebuit să planifice cu ochii legați.
Surprizele nu s-au oprit: fișa de evaluare cerea profesorilor promovarea unei oferte educaționale, care nu exista, dar nu era nici aprobată. Cu alte cuvinte cadrele didactice trebuiau să ,,vândă vânt” și să bifeze activități pentru ,,documente fantomă.”
În educația timpurie, curriculum nu prevede nici competențe generale, nici specifice, dar fișa de evaluare le cuprindea pe toate. Altfel spus: competențe inexistente, dar obligatorii.
BREAKING NEWS – preșcolarii au ,,studiu individual:” fiecare cu biberonul lui, dar evaluat pe creativitate; alții își vor rezolva singuri temele ,,de cercetare” la nisipar.
Evaluare online – fără online: performanță virtuală la propriu. Aceeași fișă de evaluare transformă activitatea online într-un ,,basm administrativ:” cadrele didactice trebuie să realizeze nenumărate activități online, deși unitatea de învățământ nu asigură cadrul necesar. În concepția unora, cadrele didactice pot construi ,,castele digitale” la nivel de hârtie, în timp ce realitatea rămâne blocată în offline. Online pe foi, dar fișa cere performanțe digitale. Unele cadre didactice vor fi penalizate la calificativ pentru lipsa infrastructurii pe care conducerea nu a pus-o la dispoziție.
Directorul, mare coordonator al ,,activităților prin tehnologie și internet” (așa cum scrie în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar), răspunzător și de evaluare, formare și motivare, pe baza unei infrastructuri inexistente a pus umărul la evaluarea online fără online: un fel de examen de pilotaj fără avion.
În regia unui director direct responsabil de calitatea educației, se desfășoară un ,,spectacol” al hârtiilor care cer performanță digitală fără a furniza tehnologia.
Pentru conturi și plaforme nu a găsit directorul resurse, dar pentru pachetul cu documente manageriale s-au găsit bani imediat, semn că hârtia are prioritate în fața educației reale.
În loc de concluzii: investiție în hârtii, nu în copii.
Maria Tudose