Legislația actuală permite unor angajați realizarea atribuțiilor funcției pe care o dețin la domiciliu. Pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu trebuie îndeplinite mai multe activități atât de către salariat, cât și de către angajator.
În primul rând trebuie să existe un contract de muncă în formă scrisă în care sunt prevăzute unele clauze. Nu trebuie să lipsească precizarea expresă că acel salariat lucrează la domiciliu. Evident că un contract de muncă se încheie și se înregistrează înaintea realizării unei astfel de activități.
Apoi, angajații care muncesc la domiciliu își stabilesc singuri programul de lucru, deoarece angajatorul are dreptul să verifice activitatea angajatului în condițiile stabilite în contractul de muncă.
Toate aceste aspecte precizate în legislația românească trebuie respectate și de către salariați și de către angajatori. Și, în aceste condiții, un director de unitate de învățământ, (G.I.T.) nu prea ar putea aproba munca la domiciliu a unui subordonat într-un ,,conciliu” la o dată ulterioară realizării acesteia decât în condițiile în care este susținut de ,,culorile” aflate în coaliția actuală. Acest lucru însă nu ar fi imposibil, deoarece a demonstrat de nenumărate ori că legislația este ,,facultativă” (așa cum un ,,protectorul galben” a acestui director a mai afirmat într-un context) și că poate oferi favoruri unor salariați, beneficiind de sprijinul unor inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar dintr-o zonă de nord a țării.
Există însă activități în fișa postului unor angajați care nu se pot realiza la distanță sau de la domiciliul acestuia. Și acestea dacă sunt conform unei metodologii specifice sistemului educațional, sunt foarte clare.
Unii angajați în unitățile de învățământ au de întocmit zi de zi niște fișe de magazie sau de alimente, au de scos unele alimente din magazie (după ce au fost comandate). Acestea se scot în funcție de beneficiarii acestora, care trebuie să servească porții cântărite, care îndeplinesc anumite condiții date prin nenumărate norme, regulamente și ordine de ministru. Aceste documente ar trebui realizate conform realității, nicidecum ,,din pixul” de acasă a unor angajați. În plus, astfel de documente ar trebui asumate prin semnătură zi de zi, altele pe loc chiar și de alți angajați. Încasarea unor bani a beneficiarilor indirecți, de asemenea, nu este realizabilă pentru un astfel de subordonat la domiciliul acestuia. Dar nici realizarea sau asumarea unui meniu săptămânal în echipă, pentru care este nevoie de produse comandate în funcție de numărul de beneficiari direcți, nu se prea poate realiza de acasă.
Când un astfel de salariat mai are în subordine și o altă categorie de angajați, munca acestora nu poate fi monitorizată sau verificată de la domiciliul șefului.
Și totuși, ignorând legile, codurile, regulamentele și contractele existente unii angajatori, directori susținuți, reușesc să ofere și astfel de ,,recompense” salariaților agreați cu susținerea ,,culorilor” și prin delegarea neoficială de sarcini (ceea ce înseamnă altceva) unor alți angajați.
Și toate acestea se pot întâmpla pentru ca un director să demonstreze subordonaților că se descurcă, că face ce dorește (având susținere și protecție), pentru că nu este prima dată și, nu în ultimul rând, ca altor subordonați să li se îngrădească accesul la unele lucruri care trebuie ținute departe de ochii unora. Dar, despre aceste aspecte ,,subterane” vor fi ocazii nenumărate de comunicare într-un fel sau altul de unii sau de alții mulțumiți sau nemulțumiți, complici sau beneficiari, agreați sau susținuți, ținuți sau scăpați din brațe într-un moment de neatenție sau de neglijență.
Maria Tudose