În urma monitorizării activităților manageriale ale unui director (V.F.) de la o unitate de învățământ dintr-o zonă de nord a țării s-a convocat o ședință de consiliu profesoral. Ședința nu s-a mai organizat, dar suspendarea/ amânarea sau anularea acesteia nu a fost anunțată personalului care ar fi trebuit să participe. În ziua imediat următoare s-a reprogramat ședința, dar de data aceasta: au fost convocate doar o parte dintre cadrele didactice și ,,raportul calității” anunțat inițial pentru a fi prezentat s-a transformat în ,,raportul privind starea învățământului.”

          Sub atenta supraveghere managerială unele cadre didactice au ajuns să realizeze activitate managerială în locul celei didactice cu copiii, iar altele în loc de activitate metodică se ocupă de tot felul de instruiri. Important este că au decizii pentru ,,securitatea în muncă,” dar nu știu nici felul muncii proprii care ar trebui prestată în anumite intervale de timp.

          Dacă există angajați care își permit să semneze condica de la 7.00 la 18.00 într-o zi, dar nu își pot demonstra nici prezența fizică în acel interval orar, atunci înseamnă că fiecare face ce dorește, evident sub privirea directorului, a cărui activitate este monitorizată de o echipă de inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării.

          S-a ajuns la situația în care nici directorul, nici comisia și nici firma căreia i-au fost externalizate niște servicii pe bani din bugetul unei unități de învățământ să nu știe cum și când se poate realiza un instructaj specific securității în muncă.

          În schimb, directorul este foarte preocupat de soții unor angajate.

 Există în continuare angajați care mănâncă din porțiile copiilor.

Unii angajați iau masa cu nepoții de câte ori doresc pe zi, apoi trec la câte o șuetă în diferite încăperi cu parteneri de dialog care nu își exercită atribuțiile din fișa postului nici trași de mânecă.

Concluzia este că directorul nu are ochi să vadă ce se întâmplă în instituția pe care mimează că o manageriază.

Și, totuși, activitatea directorului și a cadrelor didactice este monitorizată de patru inspectori școlari și un consilier juridic de la un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *