Din apanajul unui director cu concurs (G.I.T.) fac parte și minciunile. Unele se pot numi deja savante. Problema este că unele sunt crezute deja și de el. Atât a mințit că nu mai știe nici el la cine și ce a spus. Minciunile sunt susținute și de către alți foști directori deoarece există interese majore. Când acestea se pot demonta, politica folosită de director este cea a pumnului în gură sub directa supraveghere a fanilor. Aceasta în limbaj de specialitate înseamnă agresiune.
Scopul minciunilor, dezinformărilor, instigărilor și adunărilor este doar menținerea pe poziție a directorului, chiar dacă greșelile acestuia sunt în lanț. Numai că directorul are o explicație: ,,Orice om ce lucrează poate greși.”
Cam multe greșeli pentru a trece neobservate fie de cei care au datoria de a trage de mânecă directorul, fie de cei care au ajutat chiar și prin vot la realizarea lor.
Primii au primit recomandări în scris de monitorizare, consiliere sau control, dar s-au rezumat la mușamalizare, prin metoda rocadei și a șablonului: ,,eroare materială,” chiar dacă au fost acuzați de superficialitate.
Celorlați li s-au trasat măsuri clare de remediere și respectare a legislației, dar nu au putut depăși nivelul: falsurilor sau minciunilor.
Manifestările manageriale sunt rezultatul neputinței, neștiinței sau a diverselor interese. Acestea se rezumă la: învârteli, aranjamente, cheltuieli nejustificate, dedesupturi, secrete, manevre.
Modalitățile de lucru cotidiene sunt: intimidări, denigrări, instigări, dezinformări, presiuni, spionări, șicanări, insultări, șantaj, agresiuni, discreditări directe sau prin intermediari.
Menținerea pe poziție a directorului este grav afectată de: falsificarea documentelor, pierderea lor prin metoda arhivării după reguli proprii, rezolvarea unor situații pe la spate prin vizite de evaluare externă după practicile exersate de nenumărate ori de director (fost inspector școlar), casarea unei ștampile și a copiei acesteia fără a respecta prevederile metodologice, evaluări în afara procedurilor, cercetări în ritmul unora, ore pontate pe hârtie, lipsa procedurilor sau rapoartelor, îngrădirea drepturilor constituționale ale angajaților.
Și atunci directorul a ajuns la faza adunărilor, sub pretextul că sunt ,,de suflet” și că au pe ordinea de zi ,,soluții,” folosindu- se de lozinca de apărător al instituției.
Soluțiile sunt pentru salvarea scaunului directorului care a atins și nivelul discreditării angajaților chiar și în fața beneficiarilor.
Și pentru îndeplinirea acestui obiectiv s-a recurs la formarea unui pluton, motivând: ,,cineva trebuie să conducă.”
Așa?
Încotro?
Cu acordul cui?
Maria Tudose