Transparența organizațională și decizională în cadrul unei instituții constituie instrumente optime în descurajarea și combaterea abuzurilor. De aceea există prevederi clare în metodologia de organizare și funcționare a consiliului de administrație în privința documentelor care trebuie să existe pe site- urile unităților de învățământ preuniversitar.

În primul rând trebuie să existe decizia de constituire a consiliului de administrație. Apoi trebuie să existe hotărârile consiliului de administrație. Toate acestea nu reprezintă mofturi, ci prevederi legislative care trebuie respectate de fiecare unitate de învățământ, inclusiv într-o zonă de nord a țării, mai ales când există nenumărate inspecții tematice cu diverse aspecte urmărite de la începutul până la sfârșitul unui an școlar.

La o simplă analiză a unor site-uri instituționale lucrurile sunt evidente pentru oricine are această curiozitate. Explicațiile pot fi fel de fel, de la caz la caz. Un director de la o unitate de învățământ dintr-o zonă de nord a țării (G.I.T.) nu a știut nici câți membri trebuie să aibă acest ,,organ deliberativ de conducere.” Apoi nu a știut în ce bază își desfășoară activitatea și care îi sunt atribuțiile. Nici cine desemnează anumiți membri nu a fost clar pentru acest director (un fost inspector școlar). Dacă nici nu s-a demararat procedura de constituire a noului consiliu de administrație anterior desemnării sau nominalizării unor membrii în acest for de conducere, restul demersurilor țin de cancan. Evident că toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără sprijin și susținere. În cele din urmă, decizia nu este pe site. A mai rămas o dilemă probabil în această situație: câte decizii de constituire a unui consiliu poate realiza un director la început de an școlar?

Lucrurile nu s-au oprit însă. A venit rândul hotărârilor de consiliu de administrație. Unele aspecte se pot albi prin metoda ERATEI. Nu contează când apare și la care hotărâre. Despre momentul postării acestora pe site ar fi iar multe de spus. Și uite așa poate avea și directorul proiecte pe care le și coordonează și le și aprobă. Apoi își amintește de organul de conducere. Și mai scoate câte o ERATĂ. Și tot așa.

La fel este și cu planul managerial. Important este să iasă numărul de pagini. Nu mai contează că unele au ieșit de la numărătoare pentru a albi nereguli. Nu mai contează nici data când a fost aprobat de consiliul de administrație, sărmanul plan. Probabil nici directorul nu mai știe care dintre ele a fost aprobat.

Tot pentru a bifa la capitolul transparență și legalitate același director a uitat de raportul calității. Există un regulament de organizare și funcționare a tuturor unităților de învățământ preuniversitar care prevede ca și acest raport anual al calității să fie pe site. Acesta este realizat tot de director și este diferit de cel de evaluare internă, care este realizat de o comisie de evaluare internă a calității. Acest raport al calității ar fi trebuit validat de către consiliul de administrație în primele patru săptămâni de la începerea anului școlar.

Ar putea exista mai multe explicații pentru care nici acest raport nu este public. Se pot enumera unele: întocmirea unor decizii de suspendare a contractelor de muncă în afara prevederilor legale, înmânarea unor acte adiționale la mai mult de o lună de la întocmirea acestora, recuperarea într-un anumit fel a unor zile din perioada grevei personalului din învățământ, nenumărate transferuri pe unele posturi, organizarea unor concursuri de angajare cu repetiție, ajungând până la anularea acestuia de același consiliu de administrație care a aprobat tot ceea ce s-a realizat etapă cu etapă înaintea anulării.

Toate astea și multe altele s-au putut albi cu sprijinul și îndrumarea în forme diferite a unor inspectori școlari din cadrul unui Inspectorat Școlar din nordul țării, care susține că trebuie să fie o prioritate ,,interesul superior al copilului.” 

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *