A fi ,,om descurcăreț” a devenit o calitate în unele instituții din această țară în ultimul timp. Astfel că formele de manifestare a acestor ,,descurcăreți” cunosc traiectorii nebănuite, implicând diverse persoane sau ,,culori” inclusiv în sistemul educațional.
Când o persoană se gândește la un șef îi vin în minte automat cuvinte precum: responsabilitate, răspundere, imparţialitate, corectitudine, profesionalism, puterea exemplului personal, integritate.
Există și excepții suficiente pe harta educațională românească. Și când un anumit șef de instituție insistă în mod constant să dovedească opusul unui profesionist sau a unui responsabil, a unui om corect și integru, atunci întrebarea firească a oricărui angajat ar trebui să fie:
- Încotro se îndreaptă EDUCAȚIA dacă a încăput pe mâna acestor oameni?
Iar acoperirea neregulilor, nesancționarea celor care încalcă legea de către cei în măsură demonstrează fie complicitate, fie incompetență, fie îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, fie toate la un loc. Și atunci o altă întrebare se naște:
- Care sunt efectele acestor fapte?
Când un director de unitate de învățământ (G.I.T.) încadrează o lenjereasă ca bucătăreasă și lucrurile se descoperă se numește ,,eroare materială.”
Când același director își etichetează subordonații fie în fața beneficiarilor direcți, fie a unor cadre didactice în moduri care depășesc orice imaginație sau limită, unii ,,colorați” se rezumă la a face apel la ,,comunicare proactivă.”
Când un director (fost inspector școlar) amenință angajații și după aceea se și laudă că a înfăptuit ceea ce și-a pus în cap se numește probabil din punct de vedere a unor foști colegi de la un Inspectorat Școlar dintr-o zonă de nord a țării că acesta creează ,,un mediu de lucru colaborativ.”
Când un director nu cunoaște anumite standarde și face anumite demersuri pe bani publici, pentru care își ia și ajutoare dintre foștii colegi inspectori școlari, încălcând și protocoale la nivel înalt se numește de către unii habarniști ,,intrarea în legalitate.”
Când același director nu are registre pentru activitatea unor comisii sau nu are cvorum pentru a vota nici ordinea de zi în unele ,,concilii” înseamnă că demonstrează că se descurcă în orice condiții din prisma unor susținători constanți.
Când un director nu cunoaște unele prevederi ale legilor din această țară și pretinde unor subordonați realizarea unor activități în afara legii, apoi îi și sancționează pentru refuzul de a se implica în aceste ,,sarcini,” iar în anul următor nu le mai solicită aceleași sarcini se numește o activitate ,,la comanda șefului” dar în afara legii. Ceea ce devine mai interesant este că nu se dă înapoi nici să își ia și ajutoare dintre ceilalți subordonați ,,aliniați” pentru a înfăptui unele cerințe specifice ,,creației personale” care nu se prea intersectează cu condițiile date de lege. Exemple se pot da de la legile educației, până la cele ale contabilității, de la cele specifice inventarierii până la cele ale salarizării, ajungând la concedii și diverse contracte. Și atunci întrebarea potrivită este:
- Cum stă un astfel de director cu implementarea controlului intern managerial?
Poate unele ,,ghinioane” se trag de la calitate. Comisia aceasta are un parcurs de organizare și funcționare diferit de la un an la altul, chiar dacă condițiile legislative sunt aceleași.
- Uite regulamentul! Nu e regulamentul!
- Hai și cu strategia!
Există însă un cerc al calității despre care mulți deținători de funcții nu au auzit în ,,cercurile” în care se învârt. Altfel, ar exista corelări între unele documente verificate sau care ar trebui verificate în puzderia de inspecții pe rol. Când aceste corelări nu sunt, cartea de vizită a ,,investigatorilor de etapă” cu rol de îndrumare sau consiliere devine publică. Când sunt arătate cu degetul și tot nu se văd conexiunile dintre documente pentru că nu există, aceiași ,,investigatori de etapă” își etalează și competențele de control.
Și atunci cercul sau cercurile se închid încet- încet pentru că așa este firesc, logic și demonstrat de istorie.
Maria Tudose