Unitățile și instituțiile de învățământ nu ar trebui să fie considerate moșii personale ale unor directori chiar dacă au fost numiți de pixuri ,,colorate” și beneficiază de protecția unor ,,culori” aflate la conducerea țării.
Când un director de unitate de învățământ (G.I.T.) în fața unui colaborator de la un centru județean care se ocupă de asistența educațională într-o zonă de nord a țării, a ,,sămădăului” readus după o experiență interesantă în unitate și a unui cadru didactic are un acces de furie necontrolat, atunci este o dovadă clară de incapacitate de a face față mai multor sarcini.
Dacă acesta și strigă cât îl țin puterile că nu mai poate, cu siguranță, cineva ar trebui să îl creadă și să îi ofere o mână de ajutor.
Agresivitatea verbală, exprimarea furiei într-o manieră irațională, lipsa autocontrolului sunt semne că nenumăratele experiențe nereușite în diferite funcții de conducere și-au lăsat amprenta într-un mod negativ asupra ,,obositului” director (fost inspector școlar).
Oricare deținător de funcție de conducere în sistemul de învățământ care nu lasă un subordonat nici măcar să își deschidă gura demonstrează abuz, frustrare, probleme în relaționare și în gestionarea unor trăiri.
Limbajul agresiv în cele mai nepotrivite momente și forme și tonalitatea ridicată a vocii unui director susținut și protejat denotă și lipsa autocontrolului.
Iar când un șef nu anticipează consecințele negative ale comportamentului său, nu simte remușcare sau vinovăție, nu își cere scuze și perseverează în folosirea limbajului agresiv în fața unor subordonați atunci alți șefi ar trebui să -i aplice ,,sărmanului” director ceea ce el cere unor subordonați.
Exercitarea în ultimii ani a diverselor funcții de conducere de care nu s-a putut despărți, evitând prin diverse metode realizarea onorabilei activități doar la catedră, a dus la o senzația exagerată de superioritate a acestui ,,întronat” actual pe un scaun care se clatină din ce în ce mai tare.
Maria Tudose