Schimbarea culorilor de la conducerea țării aduce, de obicei, și schimbarea șefilor unor instituții. Astfel de practici se întâlnesc și în EDUCAȚIE.
Modalitatea de numire din ultimii ani școlari a inspectorilor școlari generali sau a inspectorilor școlari generali adjuncți fără concurs poartă denumirea în metodologia de mobilitate a personalului didactic de DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI.
La fel se numesc și inspectorii școlari sau directorii și directorii adjuncți care nu au concurs – prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI.
O organizație politică a guvernat cel mai mult țara în ultimii 30 de ani, intrând în alianțe diverse, politica fiind considerată și o ,,artă a compromisului.” Și ba unii, ba alții au avut nevoie de-a lungul timpului de o majoritate parlamentară funcțională și au apelat la sprijinul acestei organizații politice.
Și coalițiile după ultimele alegeri din țară au apelat la sprijinul acestei organizații până la un moment dat în anul curent. Astfel, și în EDUCAȚIE în unele zone la cârmă au ajuns și reprezentanți ai acestei organizații politice și chiar dacă aceasta nu mai este în actuala coaliție, în urma unor înțelegeri, astfel de reprezentanți și-au păstrat funcțiile.
La un Inspectort Școlar Județean din nordul țării s-a ajuns astfel ca în staff să fie din 2021 un inspector școlar general, și trei inspectori școlari generali adjuncți, fiind în topul județelor pe țară cu acest număr de șefi în conducere.
Imediat după DETAȘAREA ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI a unuia dintre acești șefi (H.A.) s-a înscris și a participat și la concursul pentru funcția de director pentru unitatea de învățământ la care era titular la acea dată. Concursul a fost câștigat și, evident, a urmat și opțiunea: director cu concurs sau inspector școlar general adjunct numit prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că un concurs de director câștigat era urmat de o decizie și niște contracte care trebuiau semnate. Un astfel de contract era cel de management. Metodologia concursului de directori și directori adjuncți prevedea și situația suspendării de drept a acestui contract, capitol la care și inspectorul școlar general adjunct se încadra perfect.
După ce și-a ales varianta numirii prin detașare în funcție de coordonare, îndrumare și control la nivel zonal, se impunea și numirea directorilor la unitatea de învățământ unde candidase de director. Deciziile tuturor directorilor și directorilor adjuncți care au câștigat acel concurs au fost din data de 20 decembrie 2021 cu numiri din data de 17 ianuarie 2022.
În data de 21 decembrie 2021 s-au numit și directorii/ directorii adjuncți în acea zonă de nord a țării prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI pe funcțiile neocupate prin concurs, doar că pentru această rundă de numiri, funcțiile ocupate prin concurs nu erau scoase pentru numire prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI. Prin urmare, nici cele de la unitatea de învățământ la care inspectorul școlar general adjunct câștigase concursul de director nu au apărut libere pentru a putea fi ocupate prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI de către doritori.
Este important de precizat că și funcția de director adjunct la această unitate de învățământ a fost, de asemenea, câștigată tot prin concurs.
Astfel, pentru a se ajunge la conducerea acestei unități de învățământ la un director și un director adjunct, ambii numiți prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI din data de 17 ianuarie 2022, ar mai fi fost necesari niște pași, evident și dacă legislația pemitea: suspendarea contractului de management a directorului adjunct cu concurs și aprobarea acestei suspendări în consiliul de administrație a Inspectoratului Școlar din zona de nord a țării, aspect care nu apare în nicio hotărâre de consiliu de administrație și apariția anunțului Inspectoratului Școlar Județean din nordul țării cu cele două funcții de director și director adjunct eliberate pentru a putea fi ocupate de doritori prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI. Dar, nici acest anunț nu s-a mai întîmplat.
Ceea ce s-a realizat însă a fost: numirea prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI atât a directorului, cât și a directorului adjunct de la acea unitate de învățământ începând din 17 ianuarie 2022 fără a se aproba suspendarea contractului de management a directorului adjunct prin concurs de către consiliul de administrație al acestui Inspectorat Școlar și fără anunțul că cele două funcții ar fi fost libere pentru ocuparea prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI.
Concret directorul cu concurs a rămas și este în funcția de inspector școlar general adjunct numit prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, iar directorul adjunct cu concurs, fără a avea contractul de management suspendat prin aprobarea de către consiliul de administrație, a ocupat prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI funcția de director a acelei unități de învățământ. Iar director adjunct a fost, de asemenea numit, tot prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI un alt cadru didactic. Deciziile celor doi directori fiind semnate de fosta ,,generăleasă galbenă” a Inspectoratului Școlar de la acea vreme. Și aceste persoane apar numite tot prin DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI pe aceleași funcții și în anul școlar curent.
- Despre ce fel de DETAȘARE se poate discuta în această situație: despre DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI sau despre alte interese?
- Cine a realizat aceste detașări?
- Cu acordul cui?
- Care este rolul susținerii culorilor din COALIȚIILE GUVERNAMENTALE în această situație?
- Cum se numesc cei care își folosesc PUTEREA, de fapt, pentru atingerea propriului interes, în loc să urmărărească interesul public?
- Se poate numi aceasta o GUVERNARE DREAPTĂ sau una DEVIATĂ ?
În loc de CONCLUZII: și astfel de numiți în funcții zonale au dus la situația în care se află EDUCAȚIA la acest moment. Numai că acesta este doar un exemplu. Vor urma și alte detalii care vor demonstra o adevărată ,,mișcare de trupe” pentru apărarea unor ,,scaune.”
- În interesul cui?
Maria Tudose