În școli, grădinițe, licee și colegii funcționează tot felul de ,,comisii și comiții.” Unele au caracter permanent, altele ocazional și altele temporar. Unele comisii au mai mulți membri, altele mai puțini, altele includ și reprezentanții părinților sau ai elevilor. Altele și reprezentanții diferitelor sindicate.
Activitatea acestor comisii este prevăzută în Legea Educației Naționale, în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Învățământului Preuniversitar sau în diverse metodologii. Responsabilitățile se împart între membri. Unele comisii au președinți, altele au și secretari. Activitatea acestora este prevăzută de proceduri specifice unităților de învățământ, dacă le realizează. Dacă nu le realizează, activitatea lor se poate face și după ureche. Iar atunci lucrurile întâmplate în cadrul acestor ,,comisii și comiții” pot fi de toate felurile.
Sigur că activitatea în aceste comisii este recompensată într-un fel sau altul la nivel local, județean sau național. Recomandabil ar fi ca persoanele care fac parte din aceste comisii să aibă și competențe pentru ceea ce au de realizat în activitățile specifice. Numai că lucrurile nu stau întotdeuna așa.
Sunt și unități de învățământ în carea anumite interese sunt mai presus decât promovarea spiritului legii sau a calității actului educațional și a serviciilor oferite. Aceste aspecte se realizează promovând persoane dispuse să facă orice, mai mult sau mai puțin în folosul beneficiarilor. Cu cât o persoană are mai multe minusuri în activitatea zilnică la catedră, cu atât este dispusă să execute mai multe activități la comanda unora sau altora, dar mai puțin în interesul educabililor.
Pentru a realiza tot felul de astfel de activități se apelează și la practici diferite. O practică este de a nu avea un registru al unei comisii în care să se scrie procesele verbale. De data aceasta un exemplu se poate da pentru o comisie care cuprinde toți dascălii dintr-o unitate de învățământ.
Care ar fi scopul ca an de an un președinte al unei astfel de comisii (A.L.) să nu aibă un registru în care să întocmească procesele verbale?
Întocmirea unui proces verbal pe foi îi permite oricând să schimbe conținutul acelor foi.
Redactarea pe foi a unui proces verbal oferă posibilitatea multiplicării acelor foi cu altele al căror conținut să fie semnat de către participanții la o ședință pe ultima foaie, nespecificându-se la finalul procesului verbal numărul de pagini al acestuia.
Posibilitatea ca să existe unul sau nenumărate astfel de procese verbale semnate doar de către unele, nicidecum de către toate cadrele didactice.
Și explicațiile ar putea continua. Dar, acestea trei pot fi suficiente pentru a se înțelege unde s-a ajuns în unele instituții de educație cu astfel de practici și care este scopul lor.
Culmea este că persoanle responsabile în loc să intre în legalitate, întreabă:
,,Aceasta este cea mai mare problemă?”
Această practică este permisă deoarece are acordul conducerii. Cu alte cuvinte se discută de o cârdășie cu directorul.
Iar forul superior unității de învățământ tace, fiind însuși promotorul unor activități similare prin reprezentanții săi de-a lungul timpului sub forme diferite. Unii au venit în unități de învățământ (A.F.) și au condus ședințe, neștiind cine poate acest lucru și în ce condiții. Nu s-a supus la vot, de exemplu, la o ședință de consiliu de administrație nici ordinea de zi. Alt exemplu ar fi chiar redactarea pe foi a unui proces verbal recent tot în cadrul unui consiliu dintr-o unitate de învățământ sub stricta supraveghere și coordonare a unui inspector școlar numit și coordonator (H.F.).
Dacă inspectori școlari ajunși în unitățile de învățământ au astfel de practici, cum să nu le perpetue foștii inspectori (actuali directori) sau subalternii acestora?
La acest Inspectorat Școlar din nordul țării lucrurile sunt destul de interesante câteodată.
De ce se poate spune elegant acest lucru?
Un inspector școlar apare în organigramă cu atribuții pentru o alternativă educațională (O.D.) și altul îi elaborează (nu singur, ci în echipă cu un alt fost inspector și câteva ajutoare) și avizează instrumentele de lucru.
Ori inspectorul din organigramă nu are competențe certificate pentru acele atribuții, ori inspectorul celălalt de data aceasta (F.M.) își depășește atribuțiile.
Indiferent care este varianta, nici unul și nici celălalt nu își pot permite astfel de activități decât cu acordul șefilor.
Dar, când activitatea se dovedește a fi una deficitară din diferite motive poate că acest acord devine unul discutabil.
De ce un instrument elaborat și avizat chiar de către unul dintre cei care îl elaborează nu ar fi în regulă?
Motive ar fi mai multe: de la cine îl poate aviza, până la condițiile de avizare. Dar, nu este de neglijat nici conținutul acestuia.
Nu este de mirare că la acest Inspectorat Școlar din nordul țării un inspector școlar (M.F.) să nu cunoască nici denumirea actuală a Ministerului Educației din moment ce nici un director (G.I.T.) aflat în zona de răspundere a acestuia nu a știut acest lucru, folosind chiar un antet greșit în documentele create. Din moment ce pentru acel director lucrurile s-au mușamalizat, cu siguranță și pentru acest inspector școlar se va găsi o variantă.
Și când te gândești că există un colectiv de elaborare format din doi inspectori școlari (actual și fost) și doi formatori naționali (dintre care și un fost director, P.C.), parcă s-ar putea pretinde unele standarde. Acum depinde și de criteriile de numire a acestora atunci sau acum.
Un alt aspect, deloc de neglijat ar fi că este inadmisibil ca un inspector de o anumită specialitate (M.F.) să nu cunoască prevederile date prin curriculum la nivelul la care are atribuții prin fișa postului. Acestea se referă la planul de învățământ, la unele activități specifice, care lipsesc cu desăvârșire din instrumentul elaborat și avizat, la numărul de ore prevăzut pentru unele activități. Și exemplele ar putea continua.
Important este că s-a bifat acțiunea, că s-au diseminat materialele. Conținuturile nu sunt cele care îi interesează pe unii dintre acești șefi mai mari sau mai mici, de ,,comisii sau comiții”, de unități de învățământ sau de la pupitrele județului. Iar răspunsuri nu s- au putut oferi la întrebările adresate, chiar dacă instruirea s-a făcut în această zonă doar cu șefii de ,,comisii și comiții.” Dar și cu directorii acestora care, unii fiind de altă specialitate, și-au dovedit ,,măiestria” în formă continuă în activitățile cotidiene.
Așa este când lucrezi cu o anumită categorie de persoane. Nu știi niciodată care este scopul lor.
Și așa se culeg rezultatele când promovarea se face după criterii netransparente. Lipsa transparenței înseamnă că acolo se ascunde ceva. Și mai devreme sau mai târziu lucrurile ies la suprafață, într-un fel sau altul, indiferent câți sunt antrenați în acoperirea acestor practici și a acestor aspecte nedemmne pentru un dascăl.
Despre conținutul documentelor ajuns și pe masa practicienilor în ale educației se vorbește pe la fiecare colț de instituție de educație. Nu toți au curajul să spună lucrurilor pe nume sub semnătură într-un proces verbal, deoarece acolo există riscul de a se schimba foaia.
Maria Tudose