Un director de la o unitate de învățământ dintr-o zonă de nord a țării (V.F.) nu a oferit unor categorii de angajați fișa postului până la finalul lunii ianuarie din anul 2025, însă un singur angajat (M.G.) se plângea că nu își poate exercita atribuțiile din aceasta cu aproximativ trei luni înainte.
Când un angajat este sunat și de mai multe ori pe zi să își exercite atribuțiile, acest aspect nu reprezintă nicidecum un favor pentru cel care îl apelează.
Când un angajat își exercită niște sarcini pentru care ia lună de lună un salariu, nu exercită niciun favor nimănui: își justifică activitatea.
Când același angajat (M.G.) lucrează opt ore pe zi în care are mai multe pauze de masă și de fumat în spațiul unei instituții de învățământ, dar nu stă peste program este un angajat favorizat de director în primul rând.
Când acel angajat înaintează unui ,,conciliu director” un document, acesta trebuie să cuprindă toate aspectele legate de activitatea sa, inclusiv faptul că servește masa din porțiile copiilor plătite de părinții acestora, în loc să își exercite în acea perioadă activități cu copiii pentru care încasează salariu lună de lună.
Când un angajat nu își exercită într-un anumit interval orar deloc sarcinile care ar trebui, dar nici nu anunță, înseamnă că își permite, beneficiind de protecția directorului.
Niciun cadru didactic nu are nevoie de îngrijitoare- copiii au. Îngrijitoarele nu sunt ale cadrelor didactice, ci au atribuții pentru copii. Când nu se află printre aceștia, nu se poate spune că își exercită anumite atribuții.
Când un angajat se laudă cu soțul care a făcut diverse favoruri unor foști directori (G.I.T.), atunci lucrurile iau o altă direcție. Transporul cu unele ajutoare spre cei care aveau anumite nevoi este un simplu exemplu. Dar, laudele sunt mult mai complexe.
Cu cât vârsta unor copii este mai mică, cu atât nevoia de a fi ajutați în momentele de rutină de anumiți angajați este mai mare. Copiii cu diferite cerințe educaționale speciale au mai multă nevoie de sprijin. Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât implicarea adulților trebuie să fie mai mare. Lipsa unei persoane dintr-o echipă este cu acordul și știința unui director. Sarcinile acestuia se preiau de ceilalți actori participanți la activități, deoarece nevoile unor copii nu pot fi neglijate.
Când același angajat intră cu același halat și la toaletă și în sala de mese, este un angajat căruia i se permit anumite derapaje.
Când același angajat nu folosește mănuși în anumite momente când ar trebui să le folosească, dar colegii lui le utilizează, atunci acest aspect nu înseamnă neglijență, ci tupeu.
Când după realizarea unei activități specifice postului cu un copil acesta demonstrează contrariul celor spuse de angajat, angajatul s-a achitat de activitate superficial sau chiar a dorit acest lucru.
Când un angajat nici măcar nu se află în spațiul în care sunt niște copii, atunci nu se poate lăuda că își exercită niște sarcini, oricâte declarații ar scrie și oricâți susținători ar avea.
Când apelurile telefonice dovedesc că un angajat ajunge într-un spațiu doar când este chemat, susținătorii trebuie să își pună niște întrebări, iar directorul mai multe.
Când un angajat nu are nici examenul de bacalaureat luat nu se poate lăuda că exercită sarcini de dascăl, mai ales dacă acesta nu este plecat nicăieri și nu și-a delegat atribuțiile.
Copiii care sunt acceptați cu pampers trebuie să beneficieze de ajutor suplimentar în anumite momente. Copiii care nu se știu dezbrăca sau descălța singuri au nevoie de ajutor. Cu cât sunt mai mici și mai mulți, cu atât activitatea unor angajați se multiplică.
Când un angajat demonstrează că nu se poate descurca cu câțiva copii în anumite momente când are activități specifice, nici cu o întreagă formațiune de studiu și pe un alt post decât cel pe care este normat nu s-ar putea.
Însă, același angajat a putut realiza activitățile unui dascăl preferat, care în timpul activităților cu copiii a realizat alte activități în biroul managerial, activități de care angajatul a uita să declare, fiind evident activități cu ,,binecuvântarea” unui director.
Declarațiile nu țin loc de implicare, de prezență, de activitate. Acestea sunt pentru a sprijini diverși deținători de funcții și nu numai, care au nevoie de fel de fel de documente pentru a acoperi diverse fapte și activități care depășesc sfera legalității.
Când un angajat își permite să facă aprecieri despre activitatea unui dascăl, atunci trebuie întrebat și directorul care sunt sarcinile cadrelor didactice delegate acelui angajat, care nu face parte din rândul dascălilor.
Un proverb românesc, care se poate folosi în loc de concluzii, specifică: ,,Cine caută stăpân, devine slugă.”
Maria Tudose