Un fost ministru al EDUCAȚIEI din zona de nord a țării, zis într-un mod ironic ,,genunche” a afirmat pe vremea când conducea destinele învățământului românesc că: ,,greşelile se pot corecta, erorile nu.”
Cele două cuvinte (greșeală și eroare) sunt considerate sinonime, adică au același sens sau același înțeles.
Dacă a oferit acest fost ministru în acest fel un model pentru angajații din EDUCAȚIE rămâne de văzut. Practica furnizează exemple multiple.
Când un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării modifică o hotărâre de consiliu de administrație semnată, păstrându-i-se același număr de înregistrare se consideră ,,EROARE”, chiar dacă cele 2 variante au conținut diferit.
Cine credeți că este în măsură să constate dacă este ,,eroare”?
Răspuns: chiar semnatarul ambelor variante (P.M.C.), dar nu singur.
Când directorul unei unități de învățământ (G.I.T.) nu cunoaște sarcinile pe care ar trebui să le aibă unii subalterni, se consideră din nou: ,,EROARE.”
Cine credeți că este în măsură să constate dacă este ,,eroare”?
Răspuns: chiar realizatorul erorilor.
Când același director nu știe nici prevederile dintr-o fișă cadru a postului cadrelor didactice și nu știe nici să copieze datele din documentele unui dosar personal a unui subaltern se consideră din nou ,,EROARE.”
Cine credeți că este în măsură să constate dacă este ,,EROARE”?
Răspuns: șefi din forul superior, căruia i se subordonează directorul.
Când la o unitate de învățământ directorul semnează o hotărâre de consiliu de administrație modificată, dar îi păstrează numărul de înregistrare se consideră: ,,îndreptare de eroare materială.”
Cine credeți că este în măsură să constate aceasta?
Un răspuns: șefi din forul superior căruia i se subordonează directorul și încă două ajutoare în plus.
Alt răspuns de la persoane abilitate: total diferit.
Alt răspuns: direcționat la organele abilitate.
Alt răspuns: pe rol.
Alte răspunsuri: vor urma.
Când același director vrea să modifice o hotărâre de consiliu de administrație luată, dar nu mai vrea să realizeze o ,,EROARE” sau o ,,îndreptare de eroare materială” și nu cunoaște nici prevederile din metodologii și regulamente, semnează o ,,ERATĂ.”
Erate are și același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării. Și nu una. Dar un exemplu ar putea fi chiar la concursul de directori.
Cine credeți că este în măsură să constate dacă este greșeală, vină, incorectitudine, eroare, păcat, viciu sau altceva?
Răspuns: sunt destui, har Domnului!
Exemplele sunt multiple și vor urma și altele. Unii care dețin funcții de conducere nu se opresc doar la hotărâri de consiliu de administrație sau la fișe ale postului. Iar unele, probabil cu consecințe mai grave, fac parte deja din alte demersuri.
Ignorarea prevederilor legale sau documentele semnate în absența cunoașterii legii, invocând erori (cunoașterea legii în mod inexact sau realizarea unor falsuri), produc aceleași consecințe din punct de vedere juridic. Cunoaşterea greşită a legii sau necunoaşterea acesteia nu înlătură obligaţia persoanelor de a se conforma acelei legi şi nici de a nu răspunde pentru încălcarea ei.
Greșeala, eroarea, scuza, cunoaşterea greşită a legii sau necunoaşterea sa nu înlătură vinovăţia, deci nici caracterul faptei. Iar când unele fapte sunt realizate și cu intenție, atunci se aplică și alte legi.
CONSTITUȚIA ROMANIEI prevede: „Nimeni nu este mai presus de lege”. Cunoaşterea legii este, prin urmare, obligatorie pentru orice cetățean al acestei țări, cu atât mai mult pentru cei care conduc destinele altor oameni. Legea determină limitele în care cetățenii se pot manifesta.
O veche expresie din limba latină este: „Nemo censetur legem ignorare.“ ( Nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii.)
Maria Tudose