Unii directori detașați în tot felul de interese sau care și-au luat și câte un ,,angajament” într-o zonă de nord a țării au ajuns să nu mai poarte nici lenjerie intimă.
- O fi de la căldură?
- O fi de la stres?
- Sau din dorința de a oferi o lecție neașteptată de …transparență?
Cu certitudine în astfel de situații un control serios ar fi bine de luat în calcul de către cei care se ocupă de astfel de numiri manageriale.
Se pare că de această dată unul dintre directorii cu ,,angajament” (V.F.) nu a avut în plan să cheme salvarea, că poate măcar așa și-ar fi luat îmbrăcăminte minimă și decentă.
Sau poate așa arată de la o anumită vârstă lenjeria intimă: rară de ies ,,degetele” prin ea.
Se poate lua în calcul că există unii inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării care l-au trimis special pe un director detașat cu ,,diverse interese” într-un colectiv în care predomină angajatele tocmai pentru a-l face de râs: ,,Director prezent- lenjerie absentă.”
Situația ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns când șeful a ajuns cu ,,clopotele” la vedere, dar nici nu a știut de ispravă.
Era o zi aparent banală de activitate când în mijlocul unor discuții prelungite câteva angajate au avut parte de un amestec de circ, teatru absurd și test. Cel puțin, au aflat că discuțiile prelungite ,,nu sunt singurele fără suport.” S-a activat instant modul ,,privire în power-point.”
Spațiul de lucru al unor angajați presupune respectarea unor norme de decență. Orice director ar trebui să reprezinte într-o unitate în care se desfășoară activități educaționale simbolul responsabilității și al conduitei.
Dincolo de disconfortul, jena și șocul unor angajate peisajul dezvăluit se poate califica drept un climat nesigur, generat de un comportament nepotrivit cu substrat de hărțuire pasivă.
Respectarea unor norme de conduită și profesionalism alături de certificarea unor aptitudini sunt imperios necesare atunci când un decident își asumă să ungă într-o funcție managerială orice pretendent.
Orice director care a parcurs niște teste ar trebui să știe că respectul profesional se câștigă, că există un cod vestimentar care trebuie respectat și mai ales că aerisirea ,,clopotelor” în fața unor angajate chiar și în perioadele călduroase ale anului poate avea impact traumatizant sau stânjenitor.
Asigurarea unui climat profesional, respectarea unei anumite conduite în spațiile comune de activitate în care există nu doar angajați, ci și copii sunt cerințe minime care ar trebui respectate mai ales în instituțiile în care se face EDUCAȚIE.
În loc de CONCLUZII …. ,,Lenjeria este ca backup-ul la un server: nu o vezi, dar este esențială.”
RECOMANDĂRI: refacerea unor teste de urgență și verificarea garderobei cu ,,testul genunchiului” înainte de expunerea ,,clopotelor.”
Final de EDIȚIE: Se spune că un lider trebuie să fie transparent. Se pare că unii au dus transparența la alt nivel. ,,Transparența poate fi o virtute, dar cu limite textile.”
O nouă POLITICĂ: ..Lenjeria- parte din echipamentul de protecție în EDUCAȚIE.”
Maria Tudose