Există un regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar care are diverse prevederi privind: organizarea, conducerea, funcționarea; drepturile și obligațiile elevilor, cadrelor didactice și părinților; desfășurarea activităților educative; administrarea resurselor, etc.
Acesta prevede și că proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a oricărei unităţi de învăţământ se supune spre dezbatere în consiliul profesoral.
Se pare că există și unități de învățământ în care arta conducerii s-a transformat într-un spectacol de improvizație: un director (T.M.) plin de inițiativă a crezut că poate adopta regulamentele doar fluturând coperțile lor. După eșecul glorios a mai organizat o ședință de ,,conciliu profesoral” având pe ordinea de zi avizarea acelorași regulamente, cu câteva modificări, probabil un hibrid între consiliu și conciliere. Rezultatul a fost ca la prima ședință. Neobosit, directorul inspirat a trecut la pedagogia digitală și a scris după ședință pe grupuri de comunicare că supune regulamentele unui sondaj. Nici una, nici alta, poate a treia oară va fi cu noroc.
Nu este singurul domeniu în care se ,,atinge performanța.” Ar mai fi unul, poate mai spectaculos: reorganizarea rețelei școlare. După mai bine de o lună de la preluarea unei strucuri în care s-a realizat o ,,analiză profundă” s-a ajuns la o problemă de o gravitate istorică: trei sigilii de casat. Fostul director înconjurat de un alai de: monitori, ajutoare, înlocuitoare și alte variante de ,,consilieri de management improvizat” n-a reușit totuși să finalizeze procedurile, lăsând succesorului o moștenire administrativă demnă de un roman kafkian. Normele au prevederi cât se poate de clare: sigiliile vechi se casează în maximum 30 de zile de la primirea noilor sigilii
- Ce s-ar fi putut realiza cu acestea între timp?
- Probabil o mică fabrică de documente, că doar hârtile trebuie și ele ,,sigilate” cumva. Dacă sigiliile devin decorative sau de colecție, se pare că responsabilul scapă cam greu doar cu o mustrare scrisă.
,,Performanța managementului de improvizație” pare a fi o ,,marcă înregistrată” extinzându-se cu succes și în domeniul sănătății publice: unii angajați care manipulează zilnic produsele alimentare au reușit o adevărată ,,premieră medicală:”să funcționeze fără ,,banalele” analize obligatorii, considerate probabil un ,,moft birocratic” de unii. Dacă un medic a pus o parafă, nu mai contează câte acoperă. Și, în acest mod: într-o astfel de ,,școală a improvizației” igiena devine o chestiune de încredere, nu de medicină.
Cât despre controalele instituțiilor cu tematici sanitare, nici acolo nu prea e loc de emoții. Există prin nordul țării o instituție județeană care a reușit propria ,,performanță:” mușamalizarea unor nereguli printr-o paletă largă de tehnici. Una dintre ele este să spună că o unitate de învățământ la data controlului nu funcționa cu copii: elegant, eficient și perfect pentru a închide ochii. Doar că în acea unitate de învățământ și etichetele au început să spună povești: una scrie pe recipiente și alta se găsește înăuntru. Se lucrează totuși conform ,,procedurilor,” a celor care descriu frumos igienizarea, dezinfecția și curățenia, dar, în practică se aplică după modelul: una scrie, alta se folosește.
Când produsul din recipient nu corespunde cu cel din document, nu se mai vorbește nici de curățenie, nici de legalitate, ci de curățarea aparențelor , sport național pentru unele instituții.
Într-o unitate de învățământ în care improvizația devine strategie nu e de mirare că regulamentele se citesc doar până la copertă, sigiliile se pierd pe drum și analizele medicale se transformă în simple sugestii. Iar când managementul de hârtie se intersectează cu controlul de complezență, rezultatul este unul care mimează rigoarea și cultivă indiferența. ,,Performanța” acestui tip de management nu e eficiența, ci arta de a părea în regulă în mijlocul haosului.
Maria Tudose