Într-o unitate de învățământ dintr-o zonă de nord a țării documentele dispar ca prin magie, făcându-se pierdute cu viteza luminii. Un director (V.F.) documentează faptul că s-au pierdut printr-un proces verbal de constatare.
- O ,,capodoperă de birocrație!”
Nu prezintă importanță pentru director nici cine le-a pierdut, nici unde s-au pierdut, dar nici cine e responsabil. Important este că sunt foi oficiale care certifică haosul.
- O altă ,,capodoperă a responsabilității instituționale!”
Iar securitatea datelor personale este un concept abstract, ceva bifat la raportări, nu o obligație reală. Cu alte cuvinte: pierzi ce vrei, semnezi că ai pierdut și mergi mai departe.
Directorul cu atribuții și de secretar a ajuns să înregistreze doar documentele care îi convin, restul sunt blocate prin forme diferite. Există angajați care s-au adresat forurilor superioare, deoarece ,,paznicul ștampilei” oferă bonus și niște amenințări cu cercetări disciplinare sau procese. Pentru o simplă înregistrarea a unui document se cer și note de relații favorabile.
Astfel, unele unități de învățământ se încadrează perfect la rubrica: ,,feuda personală a directorului.”
Directorul face legea, câțiva inspectori școlari monitori de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării bifează inspecția, iar hărțuirea devine ,,regulament intern.”
Educația de stat se conduce ca o afacere personală, cu șantaj inclus. Abuzurile se predau la nivel de management.
După ce același Inspectorat Școlar Județean a trimis niște chestionare de evaluare a activității manageriale personalului din unitățile de învățământ, se pare că directorul ar fi aflat că cineva ar fi îndrăznit să scrie negativ la adresa directorului. După confruntarea personală a urmat rubrica de amenințări din nou. Simplu: cine scrie ceva negativ la adresa directorului, primește bonus- hărțuire. Feedback- ul se traduce prin represalii oficiale pentru a demonstra încă o dată buna înțelegere dintre unii directori și unii inspectori școlari ,,sub privirile ocrotitoare” ale Ministerului Educației și Cercetării.
Când inspectori școlari de la același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării au dat pe mâna directorului informații confidențiale, Ministerul Educației și Cercetării a lăsat lucrurile spre rezolvare tot la nivelul acelui Inspectorat Școlar Județean, deci hărțuirea a devenit ,,politică oficială.”
În timp ce alții au activități educaționale sau administrative, se pare că directorul beneficiază de servicii de ,,spa personal” în timpul serviciului chiar în spațiul manageriat. Noua materie obligatorie: ,,SPA în interes personal.”
În timp ce la blocul alimentar se lucrează fără rețetar adaptat noilor dispoziții legislative, pentru director există ,,regim special.” La nivel managerial se permit activități în afara fișei postului și a bunului simț. Norme zero, privilegii maxime pentru director: la copii e bine și fără rețetar, la director cu tava în birou.
Mâncarea plătită de părinți pentru copii a ajuns bufet pentru angajații privilegiați cu ,,binecuvântarea” directorului care vede și scrie doar ce îi convine. Porțiile copiilor se subțiază, drepturile le sunt încălcate, iar privilegiile pentru ,,favoriți” cresc: la copii mai puțin, la angajații protejați- pe săturate.
,,Telenovela” continuă la cumpărături: același director cumpără, greșește și apoi cere înapoi. O formă de management infantil este și când un director merge la cumpărături ca și cum nu ar avea subordonați. Mai grav: habar nu are că unele produse ar trebui însoțite de certificate, reușind să demonstreze și un amatorism periculos.
După ce directorul s-a prezentat cu pantalonii rupți în zona intimă, fără lenjerie spre șocul și jena unor angajați a reușit să demonstreze și cum autoritatea cade în ridicol. În locul unui simbol al responsabilității și al conduitei, isprava directorului s-a concretizat în compromiterea integrității funcției și transformarea instituției într-un spațiu al rușinii și abuzului.
Directorul ,,gardian al scrumierei,” obsedat de angajații fumători, dar absent la respectarea legii a ajuns să practice un nou sport în timpul activității manageriale: ,,vânătoarea de fumători.”
Un ,,regulament intern” al directorului a ajuns și amenințarea cu preotul. De la registru de intrări- ieșiri s-a ajuns la ritualuri, aducând managementul la nivel de magie neagră prin amenințarea unor angajați cu ,,slujbe plătite la preot” și povești cu dușmani care ar fi murit ori s-au îmbolnăvit. Frica de cancer a devenit ,,instrument de conducere” pentru un director detașat ,,în așa zisul interes al învățământului.”
Când un director tolerează replici ,,îți mut dinții din gură” demonstrează complicitate directă la intimidări și hărțuiri practicate de un administrator care cultivă frica, instituția devine un ,,teatru al absurdului,” nu al educației. Tolerarea amenințărilor face ca frica să devină ,,regulament intern.”
Din nepăsarea unor inspectori școlari și tăcerea Ministerului Educației și Cercetări se naște și puterea abuzului.
Detașările bat la ușă. Detașările decid: școala sau gașca. EDUCAȚIA a ajuns în unele zone din țară pe locul doi, combinațiile pe locul întâi. Meritul mai așteaptă, relațiile intră primele. Toată lumea așteaptă detașările: unii cu emoții, alții cu pile.
În loc de CONCLUZII:
- Interesul învățământului sau interesul unor directori?
- Funcții la ofertă într-o zonă de nord a țării: azi ,,în interesul învățământului,” mâine în interes personal.
- EUCAȚIA pe hârtie, pilele în practică.
- Marea loterie a unor detașări: școala pierde, relațiile câștigă.
Maria Tudose