De la începutul anului școlar curent se aplică un nou ordin de ministru comun privind asigurarea asistenței medicale a copiilor, elevilor și studenților din unitățile de învățământ preuniversitar sau din facultățile din România. Primul articol face referire la garantarea din partea statului a dreptului acestor beneficiari la sănătate, educație, mediu sănătos, protecție și îngrijiri necesare.
Un mediu sănătos înseamnă nu doar sănătatea colectivităților, ci și unele circuite funcționale și respectarea reglementărilor de sănătate publică. În acest sens sunt nenumărate atribuții prevăzute pentru actorii responsabili cu asigurarea unui mediu sănătos și cu respectarea normelor de sănătate date prin lege pentru toți copiii, elevii și studenții acestei țări.
Din nefericire, nu în toate unitățile sau instituțiile care oferă servicii de educație sunt respectate aceste prevederi, ceea ce automat are efecte asupra garantării din partea statului a unui drept important, dreptul la SĂNĂTATE.
Când un director de unitate de învățământ (G.I.T.) constată că ,,MAREA RISIPĂ,” în termeni bugetari, este cea legată de asigurarea unor pahare pentru a bea APĂ zi de zi, pașii sunt următorii: delegarea sarcinilor de a se asigura că fiecare copil are ,,cană sau pahar personal pentru apă”. Ideea ,,s-a născut” fără a arunca o privire atentă asupra instrumentelor sau recipientelor care se pot folosi pentru respectarea normelor de sănătate publică în unitățile de educație în care se face nu doar educație, ci se asigură și servicii de îngrijire, sănătate și hrană. Unul dintre argumentele acestei ,,idei năstrușnice” a fost că o practică și alții.
Nu trebuie să se uite faptul că acest director, dar la o altă unitate de învățământ pe care a manageriat-o în trecut, s-a mai intersectat cu ,,o poveste de igienă.” Numai că atunci era vorba despre hârtie igienică. Poate și acordul tacit a persoanei care ar fi trebuit să aibă o primă reacție asumată privind igienizarea unor astfel de ,,căni/ pahare personale,” din motive foarte bine cunoscute doar de unii, a contribuit la implementarea ideii pentru sistarea ,,MARII RISIPE.”
Astfel de evenimente se derulează în timp ce unii angajați pe banii românilor în instituții ale statului cu rol în verificarea respectării atribuțiilor unor angajați, a gestionării bugetelor unor unități de învățământ, a respectării condițiilor de sănătate publică a copiilor acestei țări se rezumă de obicei fie la mușamalizarea aspectelor evidente (aflate pe buzele fiecărui beneficiar indirect, a părintelui), fie la încercarea de a se disculpa prin tehnica ,,este treaba altei instituții”; fie prin realizarea unor controale bazate pe povești, nu pe realități, documente și fapte; fie prin alte metode, ca un astfel de director (G.I.T.) să poată să ajungă după o rundă de shopping sau ședințe la coafor în timpul serviciului, să fluture ,,fetelor mele” pe sub nas că ,,a rezolvat totul” chiar și la o instituție a statului a cărei ocupant a unui scaun călduț a fost nu cu mult timp în urmă.
Unele lucruri nu se opresc aici, deoarece un alt pas este: ,,am convenit să se folosească sticluțe personale/ personalizate.” Probabil această decizie s-a luat în urma unor plimbări, a unor sfaturi de la unii sau de la alții primite la un local din zonă, a unor practici din alte unități de învățământ similare (deoarece și acesta este un argument managerial practicat), a unor recomandări scrise și asumate de cei în măsură, în urma unor ,,sfaturi de taină” în birourile din instituțiile statului date de persoane din exterior încuiate pe dinăuntru sau chiar a unor ,,concilii” din care fac parte sau ar trebui să facă parte și reprezentanții beneficiarilor, ai autorităților locale și ai dascălilor.
Și toate acestea în condițiile în care unii din cei implicați cu contracte de muncă în instituțiile statului care au obligații de monitorizare, control și verificare a diverselor aspecte care au legătură cu respectarea legilor statului, educației copiilor și a dreptului la sănătate sunt ori capete plecate, ori șantajabile, ori ușor de manipulat, ori necunoscătoare ale legii, ori cu rol în a semna de trei ori același lucru, ori toate la un loc.
O constituire sau reconstituire de trei ori a unui ,,organ deliberativ de conducere” de către același director (G.I.T.) în aproximativ două luni de zile, neștiind nici măcar a treia oară dacă este ,,un conciliu” sau ,,o comiție,” demonstrează nimic altceva decât cât este de actual Caragiale în zilele pe care le trăim.
Poate că ar fi important de știut că astfel de aspecte se pot întâmpla și atunci când într-o instituție de EDUCAȚIE unii se preocupă de ,,calorii;” alții de ,,bugete;” alții de anumite facturi, care nu trebuie să se piardă, venind cu dedicație după unele ,,partide de shopping” în centrul urbei, ajungând ca ceea ce este în meniu să nu existe nici în cămară. Cât timp există și varianta potrivit căreia unele calorii se pot muta sau ,,compensa” de pe o zi pe alta, evident că nu mai contează nici gramajul, nici facturile, nici meniul, nici caloriile sau alte activități mai mult sau mai puțin manageriale. Sunt greu de gestionat nectarinele de azi, care pot deveni perele de mâine în ,,lumea unora,” pentru care implicarea bunicilor în ,,școala altfel” este mai importantă decât atribuțiile din fișa postului, evident cu acordul aceluiași director tolerant și ofertant doar cu unii (G.I.T.).
Marea dilemă a unora în urma acestui slogan recent asumat sub forma ,,am convenit” este totuși:
,,De care tip de sticlă trebuie?”
Exact ca într-o piesă de teatru în care un cetățean punea în acele vremuri o întrebare:
,,Eu cu cine votez?”
În loc de CONCLUZII:
Unii nu au după ce bea apă …..
Alții nu își mai permit nici recipientele de băut apă ….
Iar alții … fac promenade electorale prin piețe, spitale sau locuri încărcate de istorie.
Și toate acestea …. pentru că și UNII și ALȚII își permit sau li se permite sau prin tăcerea unora sau altora cred că pot să facă ce vor în perioada unui program intitulat sugestiv ,,ROMÂNIA EDUCATĂ.”
Maria Tudose