Spre finalul lunii mai 2024 începe etapa de reînscriere a antepreșcolarilor și preșcolarilor în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică care au astfel de grupe și în serviciile de educație timpurie complementare potrivit metodologiei elaborată de Ministerul Educației. Metodologia- cadru a apărut la mijlocul lunii martie 2024 și cuprinde diverse prevederi, inclusiv pentru INSPECTORATELE ȘCOLARE JUDEȚENE.
Astfel la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării în ultima zi din luna aprilie s-a înregistrat un plan județean de măsuri de către unul din inspectorii școlari detașați în interesul învățământului pe funcție (F.M.). Numai că după ,,pățaniile” din anul trecut școlar, se pare că, nu au fost învățate toate ,,lecțiile” pentru acest capitol și în planul județean din 30 aprilie 2024 este propusă spre realizare o primă activitate: ,,constituirea comisiei județene de înscriere a copiilor în învățământul (ante)preșcolar pentru anul școlar 2024- 2025.” Deci, prin planul județean propus și aprobat și de către unul dintre inspectorii școlari generali adjuncți (H.A.) se propune în data de 30 aprilie 2024 o activitate care ar fi trebuit realizată înainte cu o zi de înregistrarea planului, respectiv în data de 29 aprilie 2024.
După activitatea de constituire a comisiei județene a fost consemnată în plan o altă activitate, cea de elaborare a unei DECIZII MODEL de constituire a comisiei care va funcționa la nivelul unităților de învățământ. Și a fost elaborată și diseminată și aceasta în aceeași zi cu planul.
Numai că și de această dată s-a uzat de una dintre metodele sau tehnicile folosite de către unii inspectori școlari numiți din pixuri ,,colorate” la acest Inspectorat Școlar din nordul țării, cea a plagiatului. Și astfel, DECIZIA MODEL propusă și de a cărei difuzare răspund aceiași doi inspectori școlari detașați pe funcție (H.A. și F.A.) a apărut.
Din cuprinsul DECIZIEI înaintată ca MODEL, comisiile de înscriere a copiilor trebuie să își exercite atribuțiile în baza ,,Metodologiei de înscriere a copiilor în ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR.” Cu siguranță, dacă nu s-a copiat ideea din modelul deciziei propusă pentru înscrierea în învățământul primar, nu poate fi vorba decât de necunoașterea de către inspectorul școlar responsabil de educația timpurie din această zonă a țării (F.M.) a nivelului de care răspunde, aspect la fel de știut sau de neștiut și de inspectorul școlar general adjunct (H.A.) responsabil de diseminarea MODELULUI, de asemenea, potrivit planului de măsuri județean aprobat.
Se așteaptă cu interes etapa din plan care va fi reprezentată de avizarea fiecărei comisii astfel constituită conform modelului, etapă care va fi realizată de același inspector școlar general adjunct (H.A.), până cel târziu în 17 mai 2024.
Așa se întâmplă când unii trebuie să aibă reprezentanți în diferite instituții ale statului. Numai că ,,gurile rele” spun că deja sunt făcute planuri și pentru etapa următoare: dacă cel care a susținut unul dintre acești inspectori școlari (F.M.) în diferite poziții în cadrul acestui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării (în ultimii ani școlari) va deveni edilul municipiului, atunci acest inspector școlar susținut de ,,culoarea galbenă” va ocupa din nou fotoliul de inspector școlar de la management instituțional ocupat în acest an școlar de un alt inspector școlar (N.F.) care aducea mulțumiri pe rețele de socializare celor care ,,au pus umărul” la realizarea numirii. Evident că acele postări au fost șterse ulterior de pe pagina unde apăreau pentru a încerca să convingă ulterior pe unii sau pe alții că altfel ar sta treaba cu numirile de inspectori școlari din ,,pixuri colorate” în funcții de conducere sub sintagma: ,,detașare în interesul învățământului.”
Maria Tudose