După ce a pus umărul și la falsificarea unei proceduri pentru un concurs județean organizat de un Inspectorat Școlar dintr-o zonă de nord a țării, un fost inspector școlar (V.M.C.) continuă seria unor activități cu care s-a obișnuit de pe vremea când era inspector școlar. De altfel, a avut în echipa metodică la nivelul zonei cadre didactice care nu au îndeplinit nici condițiile generale pentru a putea realiza activitățile specifice.
Ca inspector școlar nu s-a dat înapoi de la a ascunde prin metode diferite nereguli realizate de unii directori.
A ajuns la ,,performanța” de a nu realiza nici măcar un cerc pedagogic într-un an școlar la nivelul pe care îl coordona ca inspector școlar.
Dacă nu și-a completat nici declarațiile de avere sau interese corect, credibilitatea sa nu a fost prea mare. Figura la un moment dat cu niciun venit ca inspector școlar.
Cu toate acestea, cursurile curgeau ca pe bandă. Mai ales cele organizate de cei aflați în aceeași curte cu angajatorul ( un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării) pentru care semna condica ca formator. Dar, au fost și altele prin proiecte.
Și cursurile nu s-au oprit nici după părăsirea fotoliului de inspector școlar. Unele foarte importante care girau admiterea sau nu la un concurs național a unor candidați le-a realizat tot conform propriului stil.
A ajuns în anul școlar curent să își permită să afirme pe cine dorește și pe cine nu dorește să formeze dintre cei doritori sau înscriși. Ba a mai luat și la rost cadre didactice pentru divulgarea unor informații legate de un anumit curs.
A fi formator înseamnă a semna un contract de muncă și a primi niște bănuți pentru activitatea prestată, dacă nu este sub formă de voluntariat. Selecția formabililor și împărțirea acestora în grupe după diverse criterii este un alt subiect cu alte implicații.
Unele practici într-o zonă de nord a țării ale acestui fost inspector școlar vorbesc despre priceperile și obiceiurile acestuia.
Din fericire există cadre didactice care nu se mai mulțumesc să primească o simplă adeverință de la un curs de formare, sunt interesate și de informațiile primite. Unele s-au săturat de lectura de pe diverse prezentări și au avut curajul să și afirme aceste lucruri.
Dacă formarea continuă este conform prevederilor legislative și un drept şi o obligaţie, orice îngrădire a unor drepturi ale unor dascăli prin diverse metode de către unii formatori duce într-o singură direcție.
Se pare că unii nu vor să învețe din greșelile altora, ambiționându-se să facă cât mai multe în ultima perioadă.
Maria Tudose