Ignorarea legilor țării și a bunului simț reprezintă rețeta de succes a unui fost director (G.I.T.) care a încercat să conducă o unitate de învățământ sprijinit ,,cu dragoste” de un Inspectorta Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării.
A ,,realizat performanța” unui plan manageral realizat prin tehnica copy – paste după cel al județului. Important este că se poate pune eticheta: ,,corelat strategic.” Nu contează realitatea instituției, nici bugetul. Resursele financiare pot apărea și altfel, exact ca și monitorizarea, care lipsea din document cu desăvârșire. În loc de buget se poate completa: ,,gânduri bune.”
După o scurtă perioadă însă, s-a aflat altceva: angajații ,,loiali” au înțeles că dacă cotizează unde trebuie, susțin ,,managementul habarnist” și li se rotunjește salariul cu o ,,gradație plină de merite.” Doar că au uitat să bifeze în diversele fișe de auto/ evaluare criteriile de evaluare inovatoare: capacitatea de a tăcea în fața falsurilor și a hărțuirilor, complicitatea la ele, abilitatea de a cotiza la ,,bugetele de susținere,” etc. E ca un sistem de cashback: se dau bănuți lunar pentru diverse cauze (s-au deconspirat și cei care s-au ocupat de operațiune) și se speră că se recuperează de la stat prin semnătura cuiva.
Revenind la planul managerial mutat pe antetul unității de învățământ, cu obiectivele asumate și etichetat ca fiind ,,corelat strategic” ar fi putut fi tot ,,strategic” completat pentru anii ulteriori acestei prime inspecții școlare generale cu rubrica: ,,prima de loialitate” pentru tăinuirea ilegalităților. Însă nu s-a realizat nici această completare, deoarece și următoarea inspecție școlară generală la capitolul management a reușit să demonstreze că legea este doar o bibliografie selectivă sau chiar decorativă, unii inspectori școlari fiind ,,spectatori,” iar directorii falsificatori și hărțuitori au reușit să fie recompensați cu calificative maxime.
Nici alte documente manageriale nu sunt mai prejos. De exemplu, un grafic de asistențe a ajuns a putea fi etichetat: ,,document exlusivist.” S-a afișat după ce unele date de asistență managerială au fost expirate. Probabil pentru a nu deranja ,,liniștea pedagogică” a unor ,,contribuabili” la tot felul de bugete scrise pe ,,caiet.” Prin metoda ,,subtilă” de a trimite email-uri cu graficul de asistență doar angajaților protejați, același fost director (G.I.T.) a bifat din nou la capitolul: ,,ignorarea egalității de șanse.” Despre instrumentele de evaluare se poate concluziona că se practicau cele ,,fantomă.” Legea nu este pentru toți susținuții în funcții manageriale, o unitate de învățământ se poate conduce după viziunea unora ca pe propriul living cu câteva reguli improvizate la un mic dejun.
Logica unor insperctori nu a fost de a face un control real, ci de a constata probabil dacă fonturile unor documente sunt ca ale Inspectoratului Școlar Județean, ajungând să demonstreze abilități de ,,cosmetică” la capitolul management și administrație: adresele primite au fost tratate ca numere de inventar. S-a consemnat că există și grafic de asistență afișat la ,,loc vizibil” chiar dacă era expirat și în afara unor prevederi legale. Deci, au reușit imposibilul: haosul, incompetența și ilegalitatea s-a transformat într-un dosar impecabil. Nerespectarea legilor țării ține de ,,autonomia” unui manager abuziv, abuzator și instigator, dovedit a fi fost protejat de unii foști colegi din același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării și nu numai.
Fostul director era și ,,vizionar:” înregistra regulamente, apoi le discuta și ulterior le aproba, demonstrând că știa dinainte cum vor vota subalternii. Cronologia inversă pentru inspectorul școlar de management de la acea dată (F.M.) se încadra probabil perfect la capitolul ,,profeții manageriale.” Dar, nici alte aspecte nu l-au preocupat pe inspectorul școlar dacă nu erau consemnate într-un proces verbal al unui ,,conciliu.” Directorul practica cenzura ca ,,instrument de lucru” sau ca metodă de a păstra documentee ,,curate.” Amenințările (,,Te aranjăm noi!”) erau percepute de inspectorul de management probabil ca un capitol de ,,comunicare asertivă.” Iar solicitarea adresată directorului de a aduce explicații legislative de către unii dascăli era privită ca pe un ,,dialog modern,” care înlocuiește cu succes orice referire la regulamente: ,,Lasă tu, că nu ești ministrul educației!”
Metoda de lucru folosită la ,,conciliul profesoral:” Materialele se puneau la dispoziție cu cinci minute înainte de unele ,,concilii.” Cine dorea să vorbească, era obligat de director să tacă, considerând obositoare democrația după ora 17.00. Cine dorea să aibă opinia consemnată în procesul verbal trebuia să și-o mențină pentru el.
Răsfoind regulamentele se observa că GDPR-ul era de genul: ,,statistica este totul;” trimiterea la ,,anexa” care nu exista era ca un joc în care se căuta informația dar nu o găseai niciodată. Menținerea a trei scenarii pandemice chiar dacă legea s-a schimbat era doar o demonstrație de atașament emoțional pentru o etapă din trecut. Includerea unor beneficiari în regulamente care nu existau ținea probabil de un ,,management incluziv.” Iar inspectorul școlar care a bifat și existența regulamentelor într-un raport de inspecție școlară generală s-a crezut probabil ,,notar de ocazie.”
Tot o procedură inversată s-a folosit și la operațiunea de arhivare, exact cum ar proceda o firmă care cheamă echipa de demolare înainte de a avea autorizația pentru acea activitate. Firma angajată opera prin angajații acesteia înainte de a avea instituția aprobat un nomenclator arhivistic. Procedurile și arhivarul școlit erau doar pentru a bifa în ochii unora. Ceea ce rămâne fascinant este cum în mandatul acestui director (G.I.T.) unele documente oficiale căpătau picioare, deoarece demonstrau niște lucruri care trebuiau făcute uitate.
Dacă un Inspectorat Școlar Judeșean din nordul țării știa de copia unei ștampile, făptuitorii erau sub ,,protecție.” E bine să mai ai câte una să se poată pune de ,,un fals” pe un document oricând e nevoie. Dacă dovezile se încurcă unii au crezut că le pot face pierdute.
Nu trebuie uitată și ,,meritocrația” unor angajați: falsificatorii de chestionare și procese verbale au ajuns în comisia de evaluare a calității, complicii la muntele de nereguli au ajuns în comisiile de cercetare sub ,,umbrela protectoare” a unor inspectori școlari cu o misiune ,,specială:” extragerea directorului protejat din ghearele legii. În acest mod, o instituție de învățământ a ajuns un experiment în care: falsificatorii au fost promovați și recompensați cu ,,merite,” legile țării intrau în categoria unei bibliografii de decor, unii inspetori școlari veneau cu ,,protecția” și ,,cosmetizarea” activităților manageriale iar directorul continua abuzurile și hărțuirile după propriile reguli.
Maria Tudose