La o unitate de învățământ un dascăl a fost propus doar de patru colegi dintr-un efectiv de aproximativ douăzeci să facă parte dintr-un ,,conciliu director” după ,,rețeta” unui ,,inspector monitor” (N.F.) de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării condus de un ,,general roșu” (P.M.C.). Propunerile celor patru nefiind urmate de votul celorlalți prezenți, s-au concretizat și într-o decizie de constituire a ,,conciliului” cu rol de a conduce o unitate de învățământ. Pentru a putea emite o hotărâre în urma unei ședințe de consiliu profesoral însă este nevoie de votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor consiliului profesoral cu norma de bază în unitatea respectivă de învățământ. Astfel, neputându-se invoca nicio hotărâre a unui consiliu profesoral emisă în baza căreia un dascăl nevotat, doar propus pentru a face parte din ,,conciliul director,” un director s-a mulțumit să evite acest aspect. Tehnica omisiunii este frecvent folosită în această zonă de nord a țării de către unii care dețin funcții de condcere. De altfel, din decizia de constituire a ,,conciliului director” reiese că acesta nu are nici secretar.

Pentru a putea ajunge într-o astfel de poziție în ,,conciliul director” un dascăl (G.A.R.) a trebuit să aibă niște ,,activități” bifate în cariera didactică:

  • A permis unor copii să își desfășoare un picnic cu diverse preparate și băuturi aduse de acasă pentru a fi servite într-o unitate de învățământ în care astfel de aspecte sunt interzise printr-un Ordin al MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII sub privirile aprobatoare ale directorului, administratorului (B.M.) și asistentei medicale de la acea dată.
  • După ce a reușit ,,performanța” declarată și asumată de a fi în același timp și online conectat la o ședință de ,,conciliu director” și să presteze activități de predare- învățare- evaluare, și-a permis la alte ședințe de consiliu profesoral ba să participe, ba să aibă alte diverse aspecte de rezolvat în acele momente.
  • S-a obișnuit cu rolurile exersate în ,,conciliul de conducere” din moment ce a reușit să scoată câteva documente și să le înainteze spre lecturare și altora care nu ar fi trebuit să intre în posesia lor.
  • A fost membră a comisiei de evaluare a personalului didactic într-un an școlar, reușind o altă ,,performanță:” și-a autoevaluat activitatea desfășurată pe parcursul acelui an școlar, apoi și-a evaluat-o în comisia de evaluare din care a făcut parte, semnând pentru ambele și apoi a avut rolul de observator a celor care i-au evaluat activitatea în ,,conciliul director.”
  • Și-a asumat că în comisia de evaluare din care a făcut parte nu a sesizat nereguli, contribuind cu succes la atribuirea unui calificativ pentru un an școlar întreg și unui dascăl care abia a reușit să meargă la serviciu câteva luni la început de an școlar. Dar, în ciuda faptului că nu a sesizat nereguli, totuși nu a evaluat un dascăl, fără a avea un argument legislativ în acest sens.
  • A făcut parte dintr-o comisie în care a avut dublu rol după propriile constatări: și de secretar și de observator.
  • Dublul rol a mai avut și când a avut decizie de a realiza alături de alți dascăli inventarul unei unități de învățământ și apoi a făcut parte și din comisia de cercetare disciplinară a unui coleg, care, probabil, ar fi trebuit să realizeze niște atribuții date prin decizie chiar unuia dintre ,,călăi.”
  • Chiar dacă a făcut parte în mai mulți ani din comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței și a faptelor anticorupție, a reușit o lată ,,performanță:” de a ține minute în șir în afara ușii de la sala unde își desfășura activitatea un copil.
  • Chiar dacă unii beneficiari indirecți au făcut niște sesizări în legătură cu modul de înscriere a copiilor la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, a reușit o altă ,,performanță” alături de un fost director, inspector școlar în acea perioadă (G.I.T.) într-o altă comisie de cercetare disciplinară: să acopere aspecte grave din activitatea directorului din acea perioadă  (A.L.E.) și  nu numai.
  • Nu s-a dat înapoi nici din a desfășura diverse ,,activități remediale” aprobate în proiecte cu denumiri pompoase: ,,jurnale de vacanță,” care urmează probabil a fi bine ,,cântărite” sau punctate și la concursurile de ,,merite.”
  • A stat bine și cu ,,recuperările” unor activități din perioada unei renumite greve recente a personalului din învățământ, reușind o altă ,,performanță:” de a încasa bani pentru același interval orar de două ori.

Cu certitudine astfel de ,,performanțe” nu au meritat nici măcar atenția unora în măsură să constate, având diverse roluri de la consiliere până la monitorizare. Este nevoie de astfel de dascăli ,,motivați” și ,,performeri” în poziții decizionale pentru a se putea aplica ,,ANGAJAMENTUL” luat de un director detașat ,,în așa zisul interes al învățământului”(V.F.).

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *