În EDUCAȚIE numărul maxim de gradații de merit care pot fi acordate se calculează conform metodologiei specifice astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor ocupate în luna februarie 2025, conform programului EduSal. Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal: personal didactic de predare; personal didactic de conducere, îndrumare și control; personal didactic auxiliar.
Într-o zonă de nord a țării s-au acordat inițial 29 de locuri unei categorii de personal, cel didactic auxiliar. După redistribuirea locurilor 16% pentru această categorie de personal a ajuns la 31 de locuri.
Anul 2025 reprezintă primul an în care s-a realizează la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării o procedură de acordare a gradației de merit acestei categorii de personal: didactic auxiliar, chiar dacă metodologiile au prevăzut acest aspect de câțiva ani.
Tot la acest Inspectorat Școlar Județean din nordul țării s-au scos atâtea locuri pentru consilierii instituției județene câți participanți au fost. Cu alte cuvinte, s-a scos câte un loc pentru fiecare.
S-au redistribuit doar șase locuri: două au fost luate de la personalul didactic de predare și oferite secretarilor, care aparțin unei alte categorii de personal.
Administratorul financiar cu cel mai mare procent este de la liceul unde ,,generalul roșu” (P.M.C.) este titular. La fel este și secretarul fruntaș.
Unii candidați, inspectori școlari de câțiva ani, au reușit la acest concurs de ,,merite” pe locuri fruntașe la categoria personalului didactic de predare, deoarece la inspectori școlari nu au fost locuri. La fel a fost și pentru directori sau directori adjuncți: au participat la concurs pe locurile specifice personalului didactic de predare. Dacă 16% se calculează pe categorii de personal, din 1 septembrie 2025 procentul de 16% se pare că nu se va putea respecta în această zonă de nord a țării. Dacă câștigătorii de ,,merite” din categoria personal didactic de conducere, îndrumare și control își mențin funcțiile, procentul de 16% se pare că va fi depășit.
În acest an școlar nu și-au depus dosare de ,,merite” cei care nu au avut locuri scoase la concurs, spre deosebire de acum doi ani când cinci angajați ai aceluiași Inspectorat Școlar Județean din nordul țării au candidat pe post de consilier (chiar dacă activitatea desfășurată nu era la acea categorie).
,,Gurile rele” spun că ,,s-au plătit și polițe” la acest concurs de ,,merite” între unele clanuri la categoria de personal didactic auxiliar. Și, se pare că nu lipsesc de pe lista câștigătorilor de ,,merite” nici prietenele unui angajat de la același Inspectorat Școlar Județeam.
EDUCAȚIA în spiritul responsabilității trebuie susținută permanent. Nu se învață din discursuri, ci din comportamentul ,,celor mari.”
Maria Tudose