Calendarul metodologiei de concurs pentru directori/ directori adjuncți din 2021 (ORDINUL  nr. 4597/2021 din 6 august 2021, modificat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5454/2021 și Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5195/2021) prevede pentru perioada: 2- 10 noiembrie 2021 – constituirea comisiilor de interviu și pentru perioada: 15 noiembrie – 8 decembrie2021- desfășurarea probei de interviu. Deci, prima zi pentru proba de interviu este 15 noiembrie 2021.

ART. 10 din metodologia de concurs specifică următoarele:

    (1) ,,Pentru unităţile de învăţământ prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data la care se desfăşoară prima probă de interviu, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar hotărăşte constituirea comisiilor de interviu, iar inspectorul şcolar general emite, în conformitate cu hotărârea, deciziile de constituire a acestora.

    (2) Decizia de constituire se publică pe site-ul inspectoratului şcolar şi se comunică persoanelor care o duc la îndeplinire.”

Oare ce înseamnă prevederea din metodologia de concurs: ,,cu cel puțin 5 zile calendaristice înainte” dacă 15 noiembrie 2021 este prima zi pentru proba de interviu?

Înseamnă că cel târziu în data de 10 noiembrie 2021 decizia de constituire a comisiilor de interviu se publică pe site  și se comunică persoanelor care o duc la îndeplinire.

Dar, la ISJ- ul din zona noastră nici decizia celor care au participat la concursul de titularizare din iulie 2021 nu exista nici măcar în octombrie.

În această zonă nici în data de 12 noiembrie 2021 decizia comisiei de interviu nu s-a comunicat tuturor persoanelor care o duc la îndeplinire, fiind ultima zi lucrătoare din săptămână, iar în data de 15 noiembrie 2021 este prima zi în care unii candidați vor participa la proba de interviu.

Mai mult, o practică a acestui ISJ din zona noastră este să facă publice unele documente (nu toate cerute de legislația specifică educație) când doresc, dar în paranteză să scrie data care trebuie.

Așa s-a întâmplat și de această dată. Astfel în data de 10.11.2021 au fost afișate pe site -ul oficial al ISJ la butonul dedicat acestui concurs alte aspecte legate de proba de interviu, cum ar fi ,,adresa de informare a centrului” sau ,,programarea interviurilor”, dar decizia nu era.

Curios, în seara zilei de 11.11.2021 a apărut pe site -ul oficial al acestui ISJ decizia de constituire a probei de concurs a inspectoratului şcolar, dar, bineînțeles cu data de 10.11.2021 trecută în paranteză. Exemplificăm:

De ce această practică ?

Să fie vorba despre necunoașterea specificațiilor din metodologie sau despre nerespectarea metodologiei de concurs ?

O fi o lipsă a unor valori, însoțită de alterarea respectării principiilor morale?

Se poate discuta oare despre folosirea în mod abuziv a puterii?

În schimb, acest ISJ face altceva: o ședință cu directorii de unități de învățământ în data de 11 noiembrie 2021 pentru ,,pregătirea probei de interviu” din cadrul concursului de ocupare a posturilor de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar.

Oare doar directorii în funcție sunt importanți?

Sau doar directorii în funcție (numiți toți prin detașare în interesul învățământului din ,,pixul culorii galbene”) sunt singurii candidați la acest concurs de directori/ directori adjuncți?

Dacă există un centru în care se desfășoară această probă pentru toți candidații, ce trebuie să pregătească doar directorii actuali (,,candidații agreați”)?

Să fie vorba de favorizarea unora la această probă prin acces la mai multe informații decât cele publice, în detrimentul celorlalți candidați care nu ocupă în acest moment funcții de conducere?

Sau au fost și unele directive clare trasate directorilor pentru ,,oamenii lor”, reprezentanții cadrelor didactice din fiecare unitate de învățământ din zonă?

În data de 5 noiembrie 2021 s-a mai făcut o ședință cu directorii în care s-a prezentat: raportul privind starea învățământului din județ, planul managerial județean pentru anul școlar curent și o strategie de dezvoltare a învățământului preuniversitar pe județ pentru 5 ani.

Conform prevederior legale ar trebui să existe o legătură între aceste documente de interes public la nivel județean și strategia pe care o prezintă fiecare candidat la funcția de director la proba de interviu, este vorba de o corelare a obiectivelor specifice unităţii de învăţământ cu cele stabilite la nivel naţional şi local.

Atunci de ce directorii și directorii adjuncți în funcție în această perioadă au avut acces la aceste informații din 5 noiembrie, comparativ cu alți candidați care au avut acces la aceste documente doar în data de 10 noiembrie 2021 când au apărut pe site- ul ISJ?

Trebuie specificat că în alte zone ale țării aceste documente existau pe site – urile ISJ- urilor încă de la începutul lunii octombrie.

Să fie din nou vorba de favorizarea ,,oamenilor lor”, a intereselor unora?

Egalitatea de șanse pentru toți candidații la un concurs înseamnă accesul la informații a tuturor candidaților la fel, la timp, fără a favoriza pe unii sau pe alții, dacă se dorește promovarea după criteriile de merit și după profesionalism.

Pentru organizarea și desfășurarea acestui concurs ar trebui să răspundă ,,generalul galben.”

Art. 34 (1) din Metodologia de concurs are prevederi clare:  inspectorul şcolar general răspunde de ,,corectitudinea organizării şi desfăşurării concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct.”

Iar art. 34 (2) din metodologia de concurs pentru directori/ directori adjuncți prevede: ,, Nerespectarea prevederilor metodologiei atrage după sine răspunderea disciplinară, răspunderea civilă sau răspunderea penală,  în funcţie de gravitatea faptei.”

Dar, până acum nu a răspuns pentru nimic, oricâte nereguli, ilegalități sau falsuri a făcut.

Acestea sunt valorile promovate de ,,ROMÂNIA EDUCATĂ”?

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *